27 martie 2015

Citate

Oboseala mea nu vine din ceea ce fac. Ci din spoiala asta de reacție, care se simte exact ca un fleoșc pe spinare. Am vrut să scriu despre citate, despre greața pe care mi-o provoacă năvala citatelor, dar sigur că e inutil și e risipă să scrii despre carusele aiuritoare și despre nimicul doldora de cîlți. Despre cum se decupează în carne pentru a se fabrica o etichetă. Despre cum bietul context e aruncat la gunoi. Despre cum se pune numele autorului sub gîndul care îi aparține de fapt personajului. Despre cum se pune numele autorului sub o tăietură strîmbă care slujește un interes mizerabil al unui cititor axat pe propria persoană, și deloc pe cartea în sine. Am scris în gînd textul ăsta de patru, cinci ori în plimbări, m-am ajutat cu Nabokov („This is Kinbote speaking!”, adică „Nu eu, tăntălăule, ci personajul”) și de fiecare dată m-am detestat la final - pierdusem vremea, în loc să mă uit la trotuar, la frunze, la păsări sau să inventez o poveste, orice jalnică poveste.
Oboseala mea vine din faptul că oamenii se joacă cu foarfeci, în loc să stea cuibăriți zile în șir cu o singură carte, să-și facă pernă din ea, să-și facă aer din ea. Am văzut citate motivaționale din Beckett! Am pus eu însămi degetul pe un rînd din Beckett, care, rupt din context într-un mod care n-ar putea fi numit decît abject, ar căpăta un stupid iz victorios, cînd acolo, de fapt, cu carnea din jur, e doar prăbușire și groază. Din Beckett, care nu se vinde și nu se citește. Dar din care se citează.
Oboseala mea vine din faptul că toate lucrurile astea care m-au stors în ultimii ani n-au ajuns la nimeni, nicăieri. Dar acest nicăieri ar trebui să fie pură mîngîiere, căci cum ar fi putut ele ajunge undeva, aici, unde non-sensul e rege? Iar cînd spun că ar trebui, chiar devine. Mîngîiere.
Oboseala mea vine, în fine, din goana voastră gălăgioasă, din zarva voastră gablonțardă care se aude și cu ferestrele închise, vă aud cum cărați saci de moloz și-i goliți rînd pe rînd pe toboganele astea galbene, și totul se adună jos într-o remorcă, mărunțit, mărunțit, și-n fiecare zi din nou de la capăt, iar fiecare gest al vostru, fiecare hei-rup cu brațe vînjoase, fiecare strigăt mizerie spune, gunoi spune. Continuați, continuați fericiți goana voastră, în care nu e loc pentru cei care stau. Voi, consumatori de citate, devoratori de moloz, purtători de veste fosforescente din vorbe și fapte sîngerînd pe la margini, voi n-o să vă opriți niciodată pe-o piatră simțind că ăsta este, realmente, singurul lucru care a rămas de făcut.

Niciun comentariu: