12 aprilie 2020

Viața pe FB; și un pic despre zilele astea


A apărut recent volumul colectiv Viața pe Facebook, coordonat de Cristina Hermeziu. Am participat și eu cu un text, Dansând și murind cu „the others”.

*

Aș mai șopti aici, cu șandramaua gălăgioasă iarăși închisă, că editura de care sunt legată prin toate proiectele pe care le am în derulare lucrează în continuare. Ies cărți noi, românești sau traduceri, se scrie, se traduce, se ilustrează, se machetează, nu s-a luat o zi de pauză. E unul dintre puținele lucruri îmbucurătoare din această perioadă în care atâtea stau pe loc. Statul ăsta pe loc mă deprimă, mi se pare ceva imposibil. Lucrez - deși acasă, cu atâta tensiune în jur și cu poliția la scară și cu un șantier interminabil alături. Îmi văd de ceea ce am început și trebuie dus la capăt. O zi în care semnez un contract, cât de mic, e o zi foarte bună. O zi în care adaug o pagină e o zi minunată. M-am speriat, acum puțină vreme: ce facem cu cărțile cărora le va fi sortit să apară acum? O să cadă în gol?... Dar cărțile nu-s făcute pentru o lună sau două. Pot să apară oricând. Important este după.
Librăriile sunt închise, unele au avut grijă să anunțe din prima clipă că nu-și vor plăti colaboratorii - au vândut marfa, banul este al lor, vremuri grele!... Mi-am amintit, cumva, de o scenă de la revoluție, când baștanii din bloc și-au luat blănurile în brațe și-au fugit cu Dacia lor la căsuța de la munte, ca să-și scape pielicica din foc. Că se arunca în aer Petrochimia - așa se zvonea. Zâmbesc de câte ori îmi amintesc fuga asta a lor. Regăsesc corespondențe acum.
Mă încântă editura care își vede de treabă, cu toate librăriile închise. Comandați cărți direct de pe site-urile editurilor, dacă vi le doriți. E cea mai scurtă cale către cei care le-au făcut.

*

Zilele acestea a apărut și Toți copiii librăresei în varianta e-book. O găsiți aici.


*

Ieri am cules un boboc de iris alb. Peste noapte a înflorit.

Niciun comentariu: