28 ianuarie 2017

Scrie, stai, aleargă

„E deja un stereotip să numim munca scriitorului izolată, dar în realitate chiar așa este, mai ales în cazul romanelor de mari dimensiuni. Eu câteodată am senzația că stau de unul singur pe fundul unui puț adânc. Nu vine nimeni să mă salveze și să mă bată pe umăr, lăudându-mă pentru cât am muncit peste zi. Rezultatul obținut se întâmplă să fie lăudat (bineînțeles, dacă lucrurile merg bine), dar aproape nimeni nu se gândește și la munca depusă. Aceasta este o povară pe care scriitorul trebuie să o poarte singur în spate, în tăcere.”

„De ce anume este nevoie pentru a putea lucra neîntrerupt? Desigur, de anduranță. (...) Dar de ce e nevoie pentru a dobândi anduranță? Răspunsul meu este unul singur, și foarte simplu: este nevoie de condiție fizică. Trupul trebuie să-ți devină aliat. (...) Îți trebuie o condiție fizică ieșită din comun ca să poți sta zilnic cinci sau șase ore în fața calculatorului de pe birou (sau, dacă preferați, în fața foilor de manuscris puse pe o ladă de mandarine), de unul singur, concentrându-te să creezi o poveste.”

„Un studiu recent spune că neuronii aflați în acea parte a creierului numită hipocamp se înmulțesc vertiginos în urma exercițiilor aerobice. O mișcare moderată, efectuată pe o perioadă de timp mai îndelungată, cum ar fi înotul sau joggingul. Dar ce să vezi? Neuronii nou generați, dacă nu sunt folosiți timp de 28 de ore, pier. (Mare păcat de ei!) Pe de altă parte, dacă neuronii abia născuți primesc un stimul de natură cognitivă, încep să se activeze, se conectează la rețeaua creierului și devin o componentă organică a sistemului de transmisie a semnalelor. (...) În concluzie, îmbinarea zilnică a exercițiilor fizice cu activitățile cognitive are o influență cât se poate de benefică asupra muncii creative desfășurate de scriitori.”

Haruki Murakami - Meseria de romancier

24 ianuarie 2017

21 ianuarie 2017

Eowyn Ivey, al doilea roman


Al doilea roman al lui Eowyn Ivey, Spre marginea luminoasă a lumii, a apărut zilele acestea la Editura Polirom, în colecția Biblioteca Polirom.
Am tradus cartea de-a lungul verii trecute, redactor este Dan Croitoru.
Enjoy!

15 ianuarie 2017

Palide, focuri

Dimineţile încep cu un drum în grădină. În locul mic, de fiecare dată-i altfel. Dacă a nins sau dacă n-a nins, dacă a plouat sau dacă s-a mai uscat. Diamante de chiciură, gardul de plasă din capăt, grădina părăsită de dincolo, de unde cândva venea un arici, unde cândva a poposit un fazan. Cum aş vedea totul dacă nu ar fi focul cel palid, cel rostogolit acum nişte ierni, cu diamonds of frost şi urme pe zăpadă, un început, şi roaba goală pe pietriş, un sfârşit, şi nesfârşitele gânduri - despre ce e dincolo, despre vreo întâmpinare la poartă, către locul care poate că e sau poate că nu?


(Foto VDN)

6 ianuarie 2017

Grădina

Dimineața devreme, chiciura îmbracă
un boboc de trandafir încremenit într-o vârstă
care nu mai e a noastră de mult.
Albastră, tace grădina.
Vârtejuri în viță, frunze dantelate în coacăz,
câinii ascunși în cuștile lor.
Și de undeva uguitul guguștiucului gulerat.
Vor mai răsuna glasurile noastre vreodată
la fel,
un cvartet certăreț și voios sub vița de vie,
la masa acum acoperită de un strat
atât de subțire
de nea,
de care se sprijină înclinată
o lopată?


(foto: VDN)

1 ianuarie 2017

Lac, loc, foc

Azi am fost pe lacul înghețat, am fotografiat chiparoși, păsări, scoici.
E ca o viață dincolo de capătul vieții.

Un loc ca un lac înghețat - un sine ca un lac înghețat - e perfect pentru scris. (Dacă nu traduci ca un rob.)

Un om pescuia la copcă. M-am uitat la el, m-am gândit, uite câte se petrec acolo, de fapt, sub pojghița albă. E viață și acolo, colcăie, palpită, se teme de cârlig. E și acela un foc.