30 septembrie 2007

Uriah Heep la Sibiu


Uriah Heep featuring Cristina Rus...

Fiecare imbatraneste cum poate.

Peste doua ore, ma duc la concertul Uriah Heep. O sa ajung mai tarziu, fiindca ghici cine canta-n deschidere? Crrristina Rus... Apoi, Iris.
Concertul ma intristeaza, prin modul de organizare. Este un turneu al magazinelor Trident (nu va simtiti vinovati ca n-ati auzit de ele, sunt numai vreo 5 in tara, prin Sibiu, Medias, Deva...).

Ce e trist:

1. Ca o trupa ca Uriah Heep canta intr-un turneu al unui supermarket, iar intrarea se face pe baza cardului "client fidel".
2. Ca in deschidere e Cristina Rus.

Intreb la conferinta de presa daca ei stiu ceva despre cei care canta inaintea lor. Organizatorul intervine, nu le traduce, spune ca s-a dorit diversificarea ofertei pentru clienti. Ca si cum fanii Cristinei Rus ar sti cine-s Uriah Heep, iar fanii UH ar avea nervi sa asculte blondina...
Insist, ii intreb pe ei daca stiu cine va canta... Da, stiu de Iris, stiu ca au facut o versiune a lui "Lady in Black". De Rus habar n-au. Vor avea o mare surpriza. Sau nu...
Ii pozam; in spatele lor, sunt panouri cu carucioare de supermarket.

Si ma gandesc la sclipitorul Ian Anderson, la incredibilul concert Jethro Tull de acum o luna. Si, de-asta zic, fiecare imbatraneste cum poate...

Colocviile revistei Transilvania


Sambata,
29 sept.,
Sibiu.

29 septembrie 2007

Despre generatii si pitbulli sfiosi

Discutiile despre generatii acapareaza prima seara a Colocviilor revistei Transilvania.
Inteleg ca asa se cam intampla peste tot.
In ziua doi, Dan C. Mihailescu (asa de tacut aseara) se trezeste la 6 dimineata si, la 11 trecute fix, cu un carnetel in mana, incepe sa zica.
Face o comparatie cu rafturile dintr-o camara. Conceptul e util, sa intelegem, in primul rand pentru critici. Cand unul dintre ei intra in camara, trebuie, cat de cat, sa exista o ordine - borcanele cu zacusca intr-n raft, cele cu dulceata in altul. Abia apoi te uiti pe eticheta, vezi detaliile.

Discutiile se incing intre critici. Ion Pop, ce deliciu trebuie sa fie sa il ai profesor, Dan C. Mihailescu, incantator ca intotdeauna... Marin Mincu, ceva cam agresiv, nu in concepte, ci in forma... Paul Cernat, Angelo Mitchievici, diplomati, dar fermi pe pozitie. Daniel Cristea Enache, eleganta intruchipata si o acuratete a discursului, incat il banuiesti ca-si face, cumva, niste scheme; stie exact de unde incepe si pe unde se plimba ca sa aterizeze la fix.

Vorbesc putin sau deloc poetii, prozatorii. O. Nimigean se scutura de tacere si spune ca niciodata nu intelege de ce astfel de discutii.
Ma bucur.
Si eu ma simt cam straina, desi discutiile sunt cum nu se poate mai interesante. Straina ma simt de incadrarea in vreo "generatie". Cum sa vrei, borcanas, sa stai cuminte intr-un raft?
Nu mai departe de zilele trecute, fui prezentata unui critic care, fara sa-mi fi citit povestioarele, dadu din mana a scarba, ca lui nu-i plac douamiistii porcosi... :))

Asadar, ajung la pitbullul sfios.
Generatiile sunt, ma gandeam, ca rasele de caini.
Sa zicem ca douamiistii sunt ca pitbulii. Se tot spune de cainii astia la stiri ca sunt criminali ("ce au adus nou in literatura?", "secretiile vaginale!"). Cati sunt insa victime ale generalizarii? Ne reprezinta pitbullul de la stiri?

Pe strada mea, un pitbull ciocolatiu si un canis alb sunt plimbati de mana aceluiasi stapan. Intr-o zi imi fac curaj: "as putea sa-l mangai pe pitbull, va deranjeaza?"
Cainele de ciocolata se ridica pe mine cu labele din fata. Ma linge de nu ma pot salva. Rad cu lacrimi.
Stapanul imi zice: "Toata lumea il mangaie pe canis. Au vazut la stiri ca astilalti sunt agresivi. Pro TV-ul... Si el, saracul, vrea si el mangaiat! Sunteti prima care vine la el!"

Sunt si eu un pitbull ciocolatiu. Dar n-am spus-o. Doar a tacut o gramada si Radu Vancu, iar el vorbeste asa de bine!

PS:
1. Au luat premii Dan C. Mihailescu si Ovidiu Nimigean.
2. Mi-a parut tare rau ca n-a venit si Ion Muresan.

27 septembrie 2007

"Faust" unleashed

"Faust" al lui Silviu Purcarete trebuie vazut iar. Mi-am luat bilet. Dar intai sa mai treaca niste zile... Spectacolul trebuie vazut altfel, nu ca la premiera. Fara acei invitaci peste tot. Invitacii sunt asa, ca o jena, ca niste pantofi care te bat la spate.

Porcusorul aparut intre randuri incercase sa o convinga pe dna B., venita taman din capitala, de la ditamai revista, sa il urmeze. Oricine ar fi citit putin inainte de premiera ar fi aflat ca spectatorii se vor plimba prin hala la un moment dat. Dna B., insa, refuza, speriata. Nu, nu chiar ea! Felul in care, atat de serioasa, argumenta cu un purcelus mi s-a parut asa de amuzant!
Am pornit cu purcelul la plimbare cu zambetul pe buze. Maria era speriata sa nu ne pierdem. N-avea la ea bani de taxi, se facea tarziu...

Pe aleea de iarba, m-am aplecat putin, din mers, sa vad daca e naturala. M-am oprit; iarba mirosea! Si erau, colo si colo, frunze de papadie... In fata mea, un critic celebru a cules o floare. Artificiala, de panza. Vai, domnul critic a furat din decor!

In Noaptea Valpurgiei, haos. Maria ma pierde pe mine, Simona isi pierde prietenul. O nimica toata, altii si-au pierdut sufletul.

Cand ne intoarcem, iarba miroase mult mai puternic. Sub talpile noastre, si-a jucat rolul.

Pe scena, cu o scufie in cap, Catalin canta in timp ce da cu rindeaua la sicriul lui Faust. Ma bucur ca-l vad, imi vine sa rad, e un ras cam nervos, ca al unui scapat din iad.
El va scrie, a doua zi, un editorial despre cum a venit Ganea la "Faust". Da, Ganea fotbalistul. S-a dus vestea, la repetitii, ca insusi Ganea venise acolo, in hala, sa-i vada. Ei, uite, si mai radem de ei, ca-s inculti, susoteau actorii. Pan-la urma, s-au dumirit: Ganea vroia sa-si ia un caine. Il cauta pe dresor. Dresor care era acolo cu Felix, puiul de labrador care-l joaca pe Mefisto in devenire...

Ingerul innamolit


Era
o
astfel
de
zi.