10 septembrie 2009

Cu coasa

Bătrînul de la parter coseşte dimineaţa iarăşi iarba de sub ferestre. Pentru a treia oară în trei luni. Îl aud dinainte să înceapă, ştiu ce face înainte să mă dau jos din pat. Dar nu mă mai tem eu de domnul cu coasa. Nu mai aştept să crească nici o mimoză. Nici un moft! Harta mofturilor va rămîne secretă, subterană.
Rade tot, nu iartă nimic. Ratează cu graţie doar pînzele ample de păianjen, întinse pe deasupra tufelor dese. De ele, pot, carevasăzică, să mă ataşez.

În bradul de la dormitor, observ în soarele de după-amiază o pânză de păianjen nouă, ciudată, aurie. La o privire mai atentă desluşesc: sînt fire de-ale mele, cine ştie cum ajunse acolo. Mă împăienjenesc.

8 septembrie 2009

Lentoarea

Recitesc, după cinci ani, Lentoarea lui Kundera. Tresar la pagina 81:

"- Mi-ai spus de multe ori că vrei să scrii cîndva un roman în care să nu fie nici un cuvînt serios. O Năzbîtie Pentru Plăcerea Ta. Mă tem că a venit momentul. Vreau doar să te previn: fii foarte atent.
(...) Te previn. Tonul serios te proteja. Lipsa lui o să te lase gol în faţa lupilor. Şi ştii că lupii te aşteaptă.
După aceste profeţii teribile, Vera a adormit din nou."

5 septembrie 2009

Tot mai jurnaliera

Floribunda mea verde, păstrată cu grijă (ba chiar cu îndîrjire ocazională) îndeajuns de umbrită, vizitată doar de cîte-un melcuc preocupat cum să traverseze buturuga, mi-e tot mai jurnalieră. Fără umbră n-ar fi fost posibil. Cum n-ar fi fost posibil fără melcuc leneş.
Observ că a rămas blocat contorul din profil la 1900, de ceva vreme. E mai mult decît o eroare tehnică. E ca şi cum nici Floribunda n-ar vrea să treacă-n 2000, şi bine face, fiindcă în 1900 rămînem, şi eu şi ea, doar nişte fetiţe. Singure acasă, putem să facem nenumărate năzbîtii: să ascultăm un pic mai tare decît se cuvine şi Lisa Gerard, dar şi Nathalie Cole, să citim "Alice în Ţara Minunilor" în original, rostind cîte-o frază cu voce tare, să se bucure şi Pupidulce, să sărim din povestea puzzlată a turnului în cea şovăitoare a lui Şocîţel care-şi face uşă la scorbură dintr-un basm cu coperte pătrate şi albe, să şi tragem, dacă vrem, din cîte-o ţigară mentolată din pachetul lăsat de A., ameţind şi riscînd să cădem cu copitatele-n sus cînd văruim în baie, şi să dăm iama în iarmarocul cu căni şi străchini colorate.
Să fii tot mai mult umbrit-jurnalieră şi tot mai puţin risipit-jurnalistă, iată soi de fericire cu coadă, Floribundoacă verde!

***