31 octombrie 2013

10 cărţi de suflet

Zece cărţi, câte o frază? E prea mare şi prea sălbatică pasărea asta ca să stea în colivie. Dar astăzi lista mea arată aşa.

1. Vladimir Nabokov – Darul
Pentru că nu există roman de dragoste mai frumos decât Darul lui Nabokov – de dragoste pentru literatură. O poveste în cinci capitole, având ca eroină principală literatura rusă, înveşmântată în cele mai alese straie, o poveste executând o piruetă ghiduşă în interiorul unui sonet – iar în jur e plin de fluturi.

2. Vladimir Nabokov – Pale Fire
Oriunde am ocazia să călătoresc, Pale Fire este prima carte pe care o caut în librării, indiferent de limbă, cunoscută sau necunoscută mie. Am citit-o în original, am răsfoit-o în alte limbi, Pálido fuego, Bleda vatra, cu urechile ciulite la ce-au îndrăznit deja alţii.

3. Samuel Beckett – Watt
Deschide Watt oriunde şi decupează din roman un poem de pus la rană. Aşa: “Sau există o sosire care nu este sosire la, o plecare care nu este plecare către, o umbră care nu este umbră a scopului, sau nu? Fiindcă ce este această umbră a plecării în care noi sosim, această umbră a sosirii în care noi plecăm, această umbră a sosirii şi plecării în care noi aşteptăm, dacă nu umbra scopului, a scopului care se veştejeşte îmbobocind, care îmboboceşte veştejindu-se, a cărui înflorire este veştejire îmbobocindă?”

4. A.P. Cehov – Schiţe şi povestiri
Oricând şi oriunde, Cehov. Oricare volum de schiţe şi povestiri. Şi acolo Grişa, Copiii, Vanka, Fugarul, Kaştanka şi Stepa, şi apoi Casa cu mezanin, şi iarăşi Casa cu mezanin, şi Salonul nr. 6, şi Omul în carapace, şi Agrişul, şi În râpă... Nu se termină niciodată.

5. A.S. Puşkin – Evgheni Oneghin
„Cea mai iubită odraslă” a fanteziei lui Puşkin, roman constând din 5541 de versuri. Citim în traducerea lui George Lesnea, cu modificările impuse de rimă, citim şi în traducerea fidelă a lui Nabokov. Fiindcă tot el ne zice acolo: „What is translation? On a platter/ A poet’s pale and glaring head,/ A parrot’s screech, a monkey’s chatter/ And profanation of the dead...”

6. Charles Baudelaire – Mici poeme în proză
Comoară prăfuită dintr-un anticariat, în care-s montate: Cîinele şi flaconul, Mulţimea, Văduvele, Jucăria săracului, Singurătatea, Ochii săracilor, Îmbătaţi-vă, Supa şi norii, Cîinii cei buni – şi nu o să zic nimic, doar o să flutur aceste câteva titluri, întocmai cum face copilul murdar din Jucăria săracului, râzând de peste drum la cel bogat, legănându-şi preţioasa jucărie lipsită de culoare şi perle: un şobolănel viu într-o cuşcă.

7. Konrad Lorenz – Şi el vorbea cu patrupedele, cu păsările şi cu peştii * Aşa a descoperit omul câinele
De cartea lui Konrad Lorenz sunt legată pe viaţă, ca o stăncuţă îndrăgostită: „Şi deoarece stăncuţele se logodesc, precum am spus, în primul an de viaţă şi se căsătoresc în al doilea, legătura lor durează foarte mult, poate chiar mai mult decât a oamenilor căsătoriţi. Şi după mulţi ani, masculul o hrăneşte pe femela sa la fel de duios, îi adresează aceleaşi sunete domoale ale iubirii, tremurând de emoţie la fel ca atunci, în primăvara dintâi, ca şi când ar trăi iarăşi prima iubire.”

8. Vladimir Sorokin – Dimineaţa lunetistului
Deşi este prima carte a lui Sorokin tradusă la noi, purtând marca fraţilor Vakulovski, Dimineaţa lunetistului a rămas şi acum favorita mea dintre toate cărţile acestui scriitor. Dar aştept cu nerăbdare Grăsimea albastră.

9. Michael Ende – Momo
„N-am timp, n-am timp, n-am timp...” Lasă totul baltă şi citeşte o poveste salvatoare. Nimeni nu ştie mai bine ca fetiţa Momo cum să ne apere de hoţii de Timp. Nu te grăbi, nu te grăbi – şi ea merge încet, pe urmele ţestoasei cu litere luminoase pe carapace...

10. Radu Gyr – Sângele temniţei * Balade
Poeziile lui Radu Gyr sunt frumuseţe pură – în nici o altă beznă n-ai să găseşti atâta neaşteptată lumină, la fel cum în nici o altă izbucnire luminoasă n-ai să dai de atâta amarnică noapte.


Pentru Bookmag, la solicitarea Virginiei Costeschi.

28 octombrie 2013

Simfonia animalieră

Se apropia iarna, prietenii mei nu mai ieşeau, dar eu tot le scriam. Pentru o vreme am mai primit răspunsurile lor somnoroase, tot mai rarefiate, apoi nimic.
Mă plictiseam, mă uscam, nu simţeam nici un imbold să mai scriu finalul cărţii.
Ziua stăteam cât stăteam în fotoliul de la parter, acolo unde stătuse şi Dede în dimineaţa aceea, citind, recitind, mai mult tăind decât adăugând. Mă tot mutam de colo, colo, amuşinând urme, semne. La măceş, pe brazdă, la pârâu, printre ele. Nimic. Serile începeau şi se terminau abrupt, acum era noapte, acum era zi, iarăşi seară pentru o clipă, iarăşi nimic. De cum se lăsa întunericul, închideam uşa din faţă, apoi uşa glisantă a bucătăriei, cea care dădea înspre grădină, verificam toate ferestrele terasei şi apoi urcam în dormitor, dar întotdeauna era mult prea devreme, şi iarăşi coboram după una, după alta, ca într-o roată, aprinzând lumina pe scări, stingând lumina pe scări.
Stăteam în picioare la fereastra dormitorului, într-una din seri, gândindu-mă că poate în noaptea aceea va ninge, de obicei se întâmplă la final de noiembrie, era lumină de iarnă deja. Mesteacănul îşi pierduse de ceva vreme aproape toate frunzele, doar fâşia de iarbă dintre casă şi gard se încăpăţâna să reziste. Încercam să-mi imaginez lucrurile dintr-o cameră, altă cameră, reflectate în fereastră, suspendate un pic deasupra stratului încă verde, aflat în întunericul nopţii şi doar parţial scăldat în valul luminii ce se revarsă din încăpere, ca în poemul abia citit şi încă pulsând. Dar, fiind la etaj, toată camera mea era agăţată în aer undeva mult mai sus, deasupra gardului. Myself, my lamp, an apple on a plate, şi nu reuşeam deloc să-mi amintesc continuarea. Ta-ram-ta-ring ta-tam, ta-ram ta-ras,/ Hang all the furniture above the grass. Mă vedeam pe mine, vedeam şi veioza de pe noptieră, dar nici un măr, însă cele patru rafturi inegale de pe peretele îndepărtat, şi patul inutil de larg, cu o scobitură la mijloc, pe toate le vedeam plutind în geam, deasupra gardului. Ar fi trebuit să ningă enorm, poate ca în iarna trecută prin satele din sud, ca să ajung să mă odihnesc, împreună cu toate acestea, pe stratul de nea ce-avea să-mi ajungă la tălpi după zile şi nopţi de ninsoare şi viscol. Dar era plăcut de imaginat. Odihna. Odihna înaintând înspre tine sub forma unui spaţiu alb care creşte, întâmpinându-te, atingându-te, în sfârşit iarăşi un teren sigur sub picioarele tale, un aparent spaţiu gol ce-avea să umple un alt gol, şi tu nefăcând nici un efort, singura grijă fiind aşteptarea, statul pe loc.
Am mers de partea cealaltă a patului, după carte, mărind astfel grosimea stratului necesar cu încă zece, cincisprezece centimetri. Acum nu tălpile mele, ci picioarele patului ar fi fost primele ce-ar fi atins suprafaţa albă.
Am găsit. Era Uncurtaining the night, I’d let dark glass. Şi mai apoi:
And how delightful when a fall of snow
Covered my glimpse of lawn and reached up so
As to make chair and bed exactly stand
Upon that snow, out in the crystal land!

Am coborât după o cană cu lapte.
Nu-mi mai era frică. După atâta timp, mă obişnuisem cu casa. Dar uneori când coboram tot mai apărea, neaşteptată şi cu violenţa trecătoare a unui junghi, ea, spaima, de fapt nu spaima în sine, ci probabil amintirea acelei spaime iniţiale, poate o reflexie a aceleia, poate un reflex. Dar nu-mi mai era frică. Ştiam că îmi va fi dor când avea să se termine şi va trebui să plec. Dorul începea exact aşa, ca o iarnă.
Dar ce începe vreodată, şi când.
Am coborât scările, am deschis uşa de la bucătărie apăsând pe clanţa antică de fier, care aşa de greu ceda sub apăsare, ridicându-şi cu un cârâit ciocul din maxilarul masiv, rămânând înălţată doar o clipă, apoi încordându-se brusc şi retrăgându-se la loc, de parcă îmi făcea de fiecare dată doar o scurtă concesie. Asemenea lucruri mă făceau să mă simt încă un străin în casa asta. Am dat să mă întind spre frigider, dar o nălucă a fluturat prin faţa uşii de sticlă. Eram absolut sigură că văzusem ceva.
Am aşteptat o clipă şi iată-l. Un câine. O corcitură de terrier, faţă albă, urechi maro şi şa neagră, păr sârmos, ochi nefiresc de mari, negri şi bombaţi, fără urmă de tiv alb de jur împrejur. S-a oprit în faţa uşii privindu-mă suspicios, cu capul înclinat. De parcă şi el revenise din drum ca să vadă ce, tot o nălucă. Stăteam şi ne priveam. Era neobişnuit. De unde apăruse? Pe unde intrase? Prin fundul grădinii? Vreo gaură pe sub gard? Şi încotro?

Volum în curs de apariţie la Casa de Pariuri Literare

(Fragment din textul citit la FILTM)



Foto: Patricia Lidia

25 octombrie 2013

Iadul care e rai

"Ceea ce pentru cititor este iad, pentru scriitor este rai. Nu înţeleg scriitorii ruşi care pleacă, emigrează ca să scrie, pentru că astfel pierd oportunitatea să vadă natura omului. Dar, într-adevăr, ceea ce pentru scriitor e un rai, pentru cititor e un iad. Nu înţeleg de ce cititorii nu pleacă în Canada. Să rămână în Rusia doar scriitorii. Atunci ar fi raiul adevărat!" - Viktor Erofeev, la FILTM.



Foto: Prima seară a Festivalului Internaţional de Literatură Timişoara, la Bastionul Theresia. Viktor Erofeev, Edo Popovic, Răzvan Petrescu, Daniel Vighi. Amfitrioană, Brânduşa Armanca.


Foto: A doua seară - Iuri Andruhovîci, T. O. Bobe, V.D.N., Fabio Geda. Amfitrioană, Cristina Chevereşan.


Foto: A treia seară - Dusko Novakovic, Igor Marojevic, Alexandru Potcoavă, Robert Şerban. Amfitrioană, Ljubinka Perinac-Stankov.

23 octombrie 2013

Zece cărţi de suflet

Nu-i aşa că vă blocaţi ori de câte ori sunteţi întrebat care este autorul preferat, care este cartea preferată, ce aţi citit ultima oară şi aşa mai departe? Nici dacă sunt rugată să spun zece cărţi văd că nu e uşor. Dar am riscat, am înghesuit păsăroiul sălbatic într-o colivie de hârtie. Pe Bookmag.

Altfel, Timişoara e frumoasă, soare şi miere. La părinţi sunt struguri, pisici şi linişte de vis. Iar la hotel e un balcon însorit care dă spre o minunată străduţă verde, şi undeva pe aici, probabil încă pitiţi, sunt câţiva scriitori grozavi. În curând începe FILTM!



22 octombrie 2013

Despre agrafe

"În al cincilea şi ultimul rând, uneori spuneţi lucruri calculate îndeosebi pentru a vă înţepa contemporanii, dar orice femeie vă va spune că nimic nu se pierde mai uşor decât o agrafă – ca să nu mai vorbim de faptul că cea mai uşoară cotitură a modei poate face agrafele să devină demodate: gândiţi-vă ce de mici obiecte ascuţite au fost scoase la lumină a căror utilitate exactă n-o poate preciza nici măcar un singur arheolog! Scriitorul adevărat trebuie să ignore toţi cititorii, în afara unuia, acela din viitor, care la rândul său nu este decât autorul reflectat în timp." - Darul, Nabokov

19 octombrie 2013

Sibiu


Doi regizori din Lituania mi-au dăruit documentarele favorite la Astra Film Fest: "Jucării de pluş" şi "Taurul din Dzukija". Despre zilele blestemate din spatele diafanului puf multicolor al unor jucării şi despre moartea ca o căprioară care se pierde de turmă pe un câmp înceţoşat.
Şi mai ales plimbarea din ultima dimineaţă.

14 octombrie 2013

Între un basm şi un foc palid


Era o astfel de zi.

Între un basm şi un foc palid, aceeaşi preafericită uşă glisantă de lemn cu margini uşor zdrenţuite.

* * *

"Ei, «fericit» este ceva extrem de subiectiv. Unul dintre cele mai stupide proverbe zemblane de-ale noastre sună aşa: mănuşa pierdută e fericită."

11 octombrie 2013

Bun venit


"Nu cred că un scriitor trebuie să-şi facă griji în privinţa publicului său. Cel mai bun public este acela pe care îl vede în oglinda toaletei în fiecare dimineaţă. Cred că publicul pe care şi-l imaginează un scriitor, când îşi imaginează aşa ceva, este o încăpere plină cu oameni purtând propria mască." - Vladimir Nabokov

Welcome home!
A şasea traducere din Nabokov.

1 octombrie 2013

Darul


Darul.
În curs de apariţie. Adică gata.
În Biblioteca Polirom - seria de autor "Vladimir Nabokov", coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu.
Redactor: Ada Tănasă.
416 pagini strînse zdravăn.
O poveste de dragoste - de dragoste pentru literatură. O odă închinată imaginaţiei, fanteziei, construcţiei migăloase de poveşti.
Din culisele traducerii: aproape 900 de mii de semne, o poveste care începe prin octombrie 2012 şi se încheie prin octombrie 2013.
Desfătare!