Lansare cu public - „Simfonia animalieră”

 

Lansăm „Simfonia animalieră” (Polirom, 2021), vineri seara, pe 9 iulie, la Humanitas Kretzulescu, pe terasă, într-o atmosferă, sper, cât se poate de normală. Cu public. Vă aștept, sfioasă și aricioasă.

Mulțumesc celor doi prieteni care au acceptat să fie alături de mine, Dana Pîrvan și Cezar Paul-Bădescu - prieteni ai mei și ai „Simfoniei animaliere”.

*

Un interviu amplu despre carte, realizat de Alida Mocanu, pe The Blue Shelf, aici.

Scot de la naftalină acum și filmarea de la lansarea primei apariții a Simfoniei animaliere (de la Casa de Pariuri Literare; o ediție fără Hibernalia, care nu exista pe atunci) din vara lui 2014, cu prezentarea prețioasă făcută de Nora Iuga. O puteți viziona aici.

*

Lansarea de la Humanitas Kretzulescu, aici.

Asta a făcut Isidor pentru mine

Am scris o singură poveste pentru copii, alcătuită din două părți – cărțile cu Isidor: O vară cu Isidor și Iarna lui Isidor (Polirom, 2017, 2020). Sunt două romane pe care visez să le văd publicate împreună, fiindcă ele alcătuiesc o unică poveste, rotundă. La capătul celui de-al doilea volum se cam încheie povestea condorului meu. Am scris motivată de apariția colecției Polirom Junior – m-a încântat să văd acolo nume de mari autori străini care au scris, printre cărțile lor, și o carte pentru copii. Și m-a încântat felul în care era alcătuită colecția: erau cărți de citit, nu de răsfoit. Romane. Povești consistente, nu trei rânduri de text și o ilustrație pe pagină. Asta m-a atras. Am vrut să scriu pentru copii fără să mă prostesc, fără să mă aplec înspre ei și să îi ciupesc de obraji. Să le spun o poveste care contează și pentru mine, să le vorbesc cu vocea mea obișnuită, firească. O vară cu Isidor – care se adresează copiilor mai mari și, știu sigur, adulților – a fost prima carte românească publicată la Polirom Junior, în vremea când coordonatorul colecției era Bogdan-Alexandru Stănescu. Sunt uluită să văd cum Isidor apare constant în topurile de vânzări ale editurii. Cartea asta, aflată la al șaptelea tiraj, mă ajută să trăiesc și să scriu mai departe. Datorită ei și reeditării unor traduceri am reușit să scriu Toți copiii librăresei – niciodată înainte nu am avut parte de un asemenea timp decupat pentru scris. Asta a făcut Isidor pentru mine. Asta au făcut copiii pentru mine.

- răspuns pentru Dilema veche, anchetă realizată de Ana Maria Sandu. Opt scriitori vorbesc despre experiența scrierii de cărți pentru copii. Întreaga anchetă, aici.

***

Toți copiii librăresei este nominalizat la Premiile Observator cultural, cea de-a treia nominalizare a acestui roman la un premiu național. Întreaga listă a nominalizărilor, aici.

Nu

S-au adunat treisprezece nominalizări. Doar cine e în casă cu mine știe de ce mă irită cumplit acel „poate câștigi”. Nu. Mi-e greu să scriu despre asta. Am învățat să nu mă zbat - te înnămolești, te îneci. Dacă taci, trece. Ca și cum n-ar fi fost. La început, în naivitatea mea, am refuzat și vreo două nominalizări, și un premiu. Așa consideram, așa părea corect, nu trebuia să fiu acolo. Dar nominalizările nu se refuză, asta am învățat. Nu rezolvi nimic. Doar faci valuri și trebuie să fii sigur că ai chef de tămbălău. De consum. Tu vrei să te retragi, vrei să nu fii acolo, dar rezultatul e invers: te trezești într-un vârtej. Poate chiar în plină execuție. Când am refuzat public o nominalizare pe care o consideram nepotrivită, un prieten mi-a zis: „bună mișcare! așa o să atragi și mai bine atenția!”. Atenția!? Ardeam de rușine, cu reflectorul insuportabil pe mine. Și dacă tu n-ai făcut decât ceea ce-ai crezut că e corect, și dacă tu nu vrei decât să mai poți să trăiești, în bietul tău cotlon și-așa prea luminat dintr-o dată? Mai există vreo trei premii care contează la noi. Atât. În rest, e multă zgândăreală să te trezești cu numele pe o listă sau alta. Trebuie să stai și să treacă. Nu demult, prezența pe o listă de nominalizări mi-a adus disperare. Îmi aleg cu grijă cuvintele. Disperare. Nu voiam sub nici o formă să fiu acolo. Mă temusem să nu fiu acolo. Dar am zis mulțumesc și atât. Nu am participat - zicându-mi că e și asta ceva. Da, dacă ți se spune că iei premiul, abia atunci poți să refuzi. Până atunci, încearcă și mai trăiește ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nominalizări? Avem treabă. Dar bineînțeles că îmi pare rău de tot ce n-am refuzat limpede în ultima vreme - măcar de anul trecut până acum. În toată bătălia asta dinăuntru, în toată zarva asta din mine, tocmai când mă lupt pentru liniște și discreție, se adaugă vocea care zice că trebuia să spun clar: nu vreau să fiu acolo. Doar experiențele trecute m-au făcut să tac. Nu știu să manevrez conflicte. Nu fac parte din nici un grup, din nici o grupare. Am venit de nicăieri și nu mă duc nicăieri. Sunt singură și îmi place așa. Despre asta mi-e scrisul.