22 iunie 2010

Am adoptat un Smeagol





Vi-l prezint pe Smeagol. A fost adoptat sîmbătă de la ultima campanie de adopţii a Animal Life Sibiu şi e filozofete în dezvoltare. Deja i-a făcut o vizită lui Cioran. Medicului veterinar Cioran, de la două blocuri distanţă de vizuina lui. Deocamdată, ca toţi pisoii, e ab-so-lut terorist. Ceea ce face ca numele să i se tot schimbe de pe o zi pe alta. Dar Smeagol rămîne. Smeagol bun. Strigat şi Semi, cîtă vreme e la grădiniţă. Că e şi bun, şi rău, şi alb, şi negru, şi douămiist, şi optzecist (ca televizoarele, adică, alb-negru), şi, şi, şi...
Şi de cînd a fost adoptat, nu ştiu cum şi de ce, dar îmi vizitează blogul cineva tocmai din localitatea turcească Pisikli!
*
Şi-am mai "adoptat" un coolerpentru laptop, răceşte incredibil, am scăpat de căldura insuportabilă, mă ardea la încheieturi, mi-a crescut confortul orelor petrecute la birou... Şi nici nu ştiam că există aşa ceva, acum o lună. Lui n-a trebuit să-i pun nume, îl chema deja Microsoft.

19 iunie 2010

Bancnotele pierdute

Dimineaţa devreme, cînd străzile sînt încă pustii, văd de la fereastră un bărbat ieşind dintre blocuri, ştergîndu-şi ochii cu o batistă. Plînge din cauza unei femei, poate? Kunderofila din mine răspunde: cu siguranţă! La prima scară a blocului din stînga, la etajul doi, vreo femeie a scuturat cearşafurile. O scamă rătăcită... Lacrimi de aşternut.

S-au dus şi cele trei drumuri, am închis triunghiul Timişoara-Cluj-Bucureşti, asta a fost toată vacanţa. Înapoi acasă, la B. Vara asta o petrec cu botul în traducere şi cu cartea mea la sertar.
Am comis, de vreo două luni, şi sinuciderea online. Plăcut timpul recuperat. Oricum, nu s-au primit sesizări... Voi scrie şi aici mai puţin.

Sîmbăta trecută, seara, după Bookfest, o plimbare în potcoavă pe străzile din jurul hotelului. Canicula pustiise întreaga zonă. Respirau din toate firele de praf magazinele de antichităţi, rame şi statuete de ipsos, fotografii, păpuşi cu zîmbet spart. O cerşetoare pe scara unui hotel falimentat. Pe trecerea de pietoni, bancnotele pierdute, înfăşurate într-un bandaj alb, foarte curat.

9 iunie 2010

Originalul Laurei

Ţin în mîini Originalul Laurei. De fapt, l-am ţinut în mîini, în ochi, pe stradă, la birou şi în pat. Acum se odihneşte lîngă mine. Este o carte deosebit de frumoasă, nu mă mai satur să o privesc, să caut detaliile... Am scris vreodată despre senzaţia ciudată pe care o ai cînd primeşti cartea scrisă sau tradusă de tine? Nu. Mai bine. N-o s-o fac nici acum.
Am încercat să spun cîte ceva despre carte, şi în general despre traducerile din Nabokov, într-un interviu acordat Oanei Pulpă, pe Pandora's, platforma on-line a Realitatea.net.
Lansăm cartea la Bookfest, pe 12 iunie, la ora 12.30, la standul Polirom.
Mai spun doar că, privind cartea, mă bucur de alegerea fotografiei pentru copertă. Portretul lui Nabokov e cît se poate de potrivit. Romanul neterminat vorbeşte infinit mai mult despre un scriitor decît o carte terminată.

7 iunie 2010

După TIFF

Dragii mei puţini prieteni care mă vizitaţi aici,
Se cuvine, cred, să povestesc despre TIFF. M-am întors aseară, bulversată de toate cele întîmplate, fericită, obosită. Am dat drumul un pic la televizor şi mi-a rămas bucăţica de pîine în gît cînd am citit "News alert: Au scăzut salariile". Zău? Nu ştiam. Aşa că mă întorc în lumea filmelor, scenariilor, mai reală decît realitatea din tv.
Înainte de toate, premiul "Trei zile la TIFF" a fost un dar minunat. O vacanţă într-un oraş unde nu mai fusesem decît o singură dată, pe fugă. M-a copleşit totul. Dealul în vîrful căruia am fost cazată, cu scările multe-multe, uşor de coborît, infernal de urcat, echivalentul unei duzini de etaje. Liniştea de sanatoriu. Oraşul! Cinematografele uriaşe, puhoiul de public, frenezia, densitatea de vedete, vedete la modul real, prezenţa echipelor la finalul proiecţiilor...
Despre filme. Premiul spectatorului ce sînt se acordă filmului Medalia de onoare, regia Călin Peter Netzer. M-am felicitat că am mers să îl văd sîmbătă la prînz, le-am spus apoi tuturor celor care îl rataseră că este senzaţional - poveste, regie, interpretare. O surpriză grozavă. În plus, aici, pentru prieteni, o destăinuire: în rolul acesta, Victor Rebengiuc seamănă uluitor, seamănă ca-n oglindă cu tata. Are părul mai lung, se îmbracă, se miră, se încruntă şi rîde ca tata. Mă rog, voi aţi spune "tata ca el", pentru mine e invers.
Apoi ar fi "Marţi, după Crăciun", al lui Radu Muntean, impecabil, şi "Felicia, înainte de toate", al lui Răzvan Rădulescu şi Melisa de Raaf, în special pentru Ozana Oancea, despre care, iarăşi, am povestit tuturor cu încîntare. Şi cîteva scurt metraje, în top fiind "Colivia" lui Adrian Sitaru. Am ratat "Aurora" al lui Cristi Puiu - nu mai erau bilete cu multe ore înainte. Văzîndu-mi disperarea şi insistenţa, fata de la casă s-a aplecat peste tejghea şi mi-a şoptit cam jenată: "Dar mai vedeţi pe-acolo, pe-afară, că se mai vînd...". Nu mi-a mers nici aşa, n-am întîlnit nici un negru, doar pe Cristi Puiu însuşi.
Cît despre gala de premiere, aflaţi că n-am avut emoţii deloc, deloc. Stăteam foarte liniştită, stoarsă de emoţii după atîtea vizionări, aşteptînd premiile pentru filme, sperînd pentru cele care îmi plăcuseră enorm (şi chiar premiate). Apoi, aflaţi că organizatorii chiar fac tot posibilul ca să nu bănuieşti nici o clipă că vei cîştiga. Ba chiar să fii convins că nu vei fi tu alesul. Dacă am plecat de acasă sperînd că poate, poate, acolo m-am liniştit. Nu era cazul să mă zbat ca Rebengiuc în "Medalia de onoare" pentru vreo distincţie. Eram fericită că sînt acolo, într-o lojă umbrită confortabil. Gîndul că nu-s eu aleasa îmi era întărit şi de-o întîmplare în care hazardul şi-a jucat rolul: nu primisem invitaţia pentru gala de decernare a premiilor, deşi mi se spusese că mi-a fost trimisă la hotel. Nu era şi nu era. Primisem însă un dar foarte simpatic de la HBO, lucruşoare personalizate, printre care un tricou cu True Blood. Cu sînge care îmi curge de la gît! Asta e, îmi ziceam, trei zile grozave de TIFF şi-un pic de vampirizare, be happy!
În ultima clipă, chiar înainte de plecarea la gală, recepţionera de la hotel mi-a găsit invitaţia. Mă aştepta, unde credeţi, chiar în cutiuţa cu numărul camerei mele, unde ea nu căutase. Iaca loc să te piteşti! Recepţionera, daţi-mi voie să zic, asemănătoare celei din "4, 3, 2" sau din "Medalia de onoare" (da, e aceeaşi actriţă, într-un rol întrucîtva similar).
Ne-am întîlnit, toţi finaliştii, cu reprezentanta HBO, Ileana Cecanu, care ne arăta amabilă unde stăm, pe unde intrăm şi pe unde ieşim dacă sîntem strigaţi pe scenă. Urmează faze care pot fi povestite doar între patru ochi - faze simpatice, care m-au făcut să stau foarte liniştită pe scăunel, convinsă că ştiu deja cine-i cîştigătorul, şi să nu-mi repet vreun speech, să nu fac ca personajul lui Rebengiuc în "Medalia de onoare" înainte de întîlnirea cu Iliescu, care avea să-l decoreze: "Domnule preşedinte, sînt onorat să... Domnule preşedinte, asociaţia de locatari..."
Nu mai ştiu cum am sărit de pe scaun, cum am ajuns pe scenă (dar sigur m-am lovit de ceva, m-a durut apoi lăbuţa stîngă), ce-am zis orbită de reflector... Ştiu că erau mîini care te ajutau, te luau, te îndrumau, înainte şi după... Mă simţeam ca şoricelul din clipul cu "I will survive!...", îl vedeam pe Tudor Giurgiu zîmbind încurajator. Poze, interviu, tremurici, zîmbiţi mai mult, zîmbiţi, zîmbiţi, doar aţi cîştigat!
Sînt fericită, normal. Zîmbesc, dar acasă la mine.

Despre scenariul meu - "Curierul", cîştigător la categoria scurt metraje, Concursul Naţional de Scenarii HBO, are 26 de pagini, e primul scris în viaţa mea, se bazează pe o idee dintr-o poveste mai veche, dusă într-o cu totul altă direcţie. Se spune că ar fi, ca film, pagina şi minutul. Ar putea fi, deci, un filmuleţ de jumătate de oră. Scenariul va fi publicat curînd pe Liternet.

Toate premiile de la TIFF 2010, aici. Iar cîştigătorii de la Concursul Naţional de Scenarii HBO aici.


Spre hotel, pe dealul Cetăţuia.

Victor Rebengiuc, la gala de premiere.

Echipa filmului "Medalia de onoare", regia Călin Peter Netzer.

Răzvan Rădulescu şi echipa filmului "Felicia, înainte de toate".

Radu Muntean şi echipa filmului "Marţi, după Crăciun".

Cristi Puiu, înainte de proiecţia filmului "Aurora".

2 iunie 2010

Telegrafice

Cu extraordinare emoţii plec mîine la Cluj, la TIFF. Nu cunosc oraşul deloc, cele trei zile de festival reprezintă un dar care mă cam amuţeşte. Sînt intimidată pînă şi de dealul pe care se află hotelul... Hotel cu acelaşi nume ca şi cel din "Rege, damă, valet"...
Apoi, încă nu s-au stins emoţiile Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (care continuă pînă duminică). Azi am participat la moderarea unui spectacol lectură, în Librăria Humanitas. Un text de Lia Bugnar, "Felii", cu Ofelia Popii interpretînd senzaţional cele opt roluri feminine, în regia lui Radu Alexandru Nica. Subterana a fost plină, ce păcat, ce păcat, ce păcat că presa locală lipseşte cu desăvîrşire de la întîmplările astea frumoase şi nu duce vestea mai departe. Altfel ar fi ştiut şi alţi iubitori de literatură şi teatru de minunăţia asta de piesă care e posibil să se monteze la teatrul sibian în viitor, şi s-ar fi bucurat şi de prezenţa lui Ioan T. Morar şi a Ancăi Măniuţiu, ca moderatori, şi de întîlnirea, în public, cu Cătălin Ştefănescu, I.B. Lefter, Dorina Chiriac... C-aşa e-n festival.
La final, emoţiile cele mari: mîine iese de la tipar "Originalul Laurei" de Vladimir Nabokov. Intimidantă poveste.

1 iunie 2010

Tragedia lui Erofeev



În fiecare an, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu apar mari surprize la capitolul lansări de carte. Ştiu că întotdeauna e rost de cel puţin o captură de zile mari. Şi iată captura, şi iată ziua! Azi, printre cele zece volume lansate, Venedikt Erofeev, "Noaptea Walpurgiei sau Paşii Comandorului" - Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, traducere de Maşa Dinescu. O tragedie în cinci acte. Ediţie alcătuită de Anca Măniuţiu. Cum cartea nu prea va putea fi găsită prin librării, cine poate să dea fuga la centrul Habitus, unde au loc conferinţele teatrului. Cel mai sigur ar fi pe la ora 11, cînd sînt lansările şi apare miraculosul stand.
Ca să mai condimentăm bucuria, iată începutul postfeţei de Emil Iordache: Piesa lui Venedikt Erofeev, "Noaptea Walpurgiei sau Paşii Comandorului" a fost scrisă în primăvara anului 1985, după ce autorul (pentru a doua oară în viaţa sa) fusese internat într-o clinică de psihiatrie şi experienţa iadului (sau raiului - în funcţie de gradul de beţie) său interior dobîndise conotaţii de coşmar social-medical. Şi finalul: Cît despre limbaj - cel care a citit "poemul" Moscova-Petuşki îl poate aproxima, mai adăugînd ceva "tărie" cuvintelor, dintre care unele, în mod obişnuit, nici n-ar putea fi pronunţate pe o scenă.

S-ar cuveni să spun cîte ceva şi despre teatru, dar - n-am timp, n-am timp!... - o să scriu vreo două pagini în Suplimentul de cultură. Aici zic aşa: mi-a plăcut mult, mult de tot "Acasă la tata", regia Alexandru Dabija, piesă de Mimi Brănescu (întîmplător, textul acesta, ca scenariu de film, a fost premiat anul trecut la concursul HBO-TIFF). Şi "Warum, Warum", meditaţie asupra teatrului de Peter Brook. Da, Brook! Chiar dacă "cine a venit la teatru ca să caute literatură poate să plece acasă!". N-am plecat, şi-am găsit ce căutam.