29 octombrie 2017

Jurnaliere - Respirația firească

O să merg multă vreme înclinat, într-o parte, până lucrurile se vor așeza iarăși, până când va fi cu adevărat singurătate. Nu spartă în cioburi, nu înghesuită de coate.
Duminică însorită, crizanteme și bostani pe la colț, și-o ceață doar dimineața devreme, peste turnuri, peste acoperișuri, peste gară. Mesteceni.
Un teanc de texte străine alături, corecturile mele. Trei ore de petrecut azi la atelierul de scriere creativă, și iarăși oameni, multe cuvinte în locuri destinate categoric tăcerii, iar de mâine în sfârșit voi putea șlefui la globul de liniște.
Mă întorc la povestea mea întreruptă, unde e greu, unde e riscant, unde e totul încă atât de tulbure și înfricoșător - și unde mi-e bine, fiindcă asta mi-e casa firească, a plăcerii nebune.
Să nu uit, ierburile și zăpezile, Sălbăția și Hibernalia l-au urcat pe condorul neputincios pe pervaz. Să mă întorc de unde-am întrerupt. Din mica poveste pătrată și albă, de-acolo am de săpat drum îngust mai departe.
Mi-e poftă și dor de vocea aceea a mea, risipită în prea multe afirmații publice, topită sub atâta expunere, tocită sub atâtea întrebări care mă trag cu voioșie înapoi și într-o realitate bizară, de ce și cum; ah, câte răspunsuri pe loc născocite, nici măcar unul singur întru totul veritabil, cu miez și cu sens („să exprimi inexprimabilul, să effi inefabilul”). Am patinat pe suprafețe, în vârtejuri stângace, măcar n-am fluturat drăguț din rochițe de ocazie, măcar nu mi-am ascuns cu totul negreala, amăreala, ce-aș fi eu fără ele, ce mai sfârșit iar și iar de la capăt. Mi-e poftă până și de acest biet loc, atât de fragil, ca o pierdere, unde frazele îmi ies așa chinuite acum, înțelegi?
Obosită, mi-aș ține în palme limba, ficatul și inima, când merg prin camerele ăstea mici și luminoase, curate, așteptându-mi respirația firească, cuminte, cuminte.

26 octombrie 2017

Isidori

Desene și scrisori pentru Serene și Isidori.


Când scrii o carte pentru copii - și scrii o carte pentru tine, și pentru o colecție care îți place, și pentru că ți-o cere cineva în care ai mare încredere - ești foarte liber și fericit, dar n-ai idee la cine o să ajungă, e un public nou, necunoscut. Nu mi-am imaginat nici o clipă că voi avea parte de atâtea reacții directe la „O vară cu Isidor”, că voi vedea mulțimi de copii cu cartea în brațe, cu zeci de desene și scrisori pentru Isidor și Serena, cu mâinile ridicate pădure ca să pună întrebări, ca să afle - de ce un condor, dar bufnița Matilda va evada și ea, dar Serena s-a mai întâlnit vreodată cu Isidor după ce l-a eliberat, da, nu? E greu de povestit ce s-a întâmplat în ultimele zile, și nici nu trebuie povestit. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că o să-i umplu mamei mele casa de flori primite pentru o poveste. Că n-o să încap în taxiuri din cauza buchetelor. Că o să văd un Isidor de trei metri, făcut din hârtie, plutind sub tavanul unei săli de clasă. Știi, când scrii un roman pentru copii, că e un public nou și necunoscut și că nu există receptare critică. Ești foarte liber și fericit, scrii pentru copilul care ești tu și poate pentru încă un prieten, și cam asta, și deodată...

Așa că mulțumesc aici pentru toate întâlnirile, reacțiile și întrebările, copiilor, profesorilor minunați, librarilor, editurii, fără nici un iz oficial; e vorba, pur și simplu, de viață și întâmplările ei năucitoare...

Mulțumesc pentru organizarea turneului, Claudiei Fitcoschi, Editurii Polirom, Librăriilor Humanitas, Librăriei La Două Bufnițe și prietenilor mici și mari care au vorbit despre carte, au citit, au desenat, au scris scrisori.

13 octombrie 2017

„2012”

Din toți anii mei de până acum, 2012 rămâne de departe cel mai greu și, deloc paradoxal, și cel mai fericit.
De doi ani și ceva traduceam Beckett, întâi proza scurtă, apoi cele trei romane. Treaba asta m-a izolat teribil - de ceilalți și de ce eram eu înainte. Am renunțat la toate celelalte colaborări. Nu mă mai puteam împărți. Îmi plăcea enorm ce făceam, era ucigător de plăcut; câtă spaimă, atâta bucurie, câtă groază și muncă, atâta extaz. Epuizată, pe la mijlocul anului. Mi-era rău fizic, nici nu mai puteam ține drumul drept în plimbări. Și mi-era fantastic de bine înăuntru, trăiam în textele traduse, într-o izolare extremă, dar densă, populată cu tot ce poate însemna proza aceea magnifică, desfăcută în milioane de sensuri. Rămasă singură în Sibiul de unde știam că în curând va trebui să plec și eu, în pauza de la prânz mă duceam să văd munții la marginea orașului, mă opream la capătul unui drum, unde se termina realmente asfaltul, mă uitam la zăpezile de pe creste și spuneam nu vreau să plec, apoi mă clătinam pe drum înapoi, amețeam. Treceau șiruri de câte douăzeci de zile în care nu vorbeam cu nici un om. Mă sprijineam pe scrisori. Ca să nu cad când am terminat, am tradus și-am tradus mai departe, mai ușurel, DeLillo, Siri Hustvedt, Eowyn Ivey, apoi am scris ca din pușcă Simfonia animalieră, care e toată despre izolare, agresiune și bucuria feroce dinăuntru, din miezul teribil.
De ce îmi vine să spun toate astea? Pentru că uneori se vorbește despre greutăți și, ah, despre bani, și despre trăit și despre scris, și-atunci ridic din umeri și mă duc mai departe fredonându-mi cântecelul - poți să fii grozav de fericit când ți-e greu, poți să fii cel mai fericit în cel mai greu moment din viața ta, pricepând chiar atunci, pe loc, că mai bine și mai frumos de atât nu va fi niciodată!

11 octombrie 2017

Cu Isidor la Brașov, Sibiu, Timișoara


În perioada 18-24 octombrie 2017, vor avea loc mai multe evenimente dedicate romanului O vară cu Isidor, de Veronica D. Niculescu, apărut de curînd în colecția „Junior” a Editurii Polirom, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu.
Astfel, Veronica D. Niculescu își va întîlni cititorii din Brașov, Sibiu și Timișoara, le va citi acestora fragmente din primul său roman pentru copii, va răspunde la întrebări și va oferi autografe.
Evenimentele sînt organizate de Editura Polirom, în parteneriat cu Librăriile Humanitas și Librăria La Două Bufnițe din Timișoara. Mai jos, programul complet de evenimente:

BRAȘOV

Veronica D. Niculescu la CenaKLUb Tiuk (89)
Lansarea romanului O vară cu Isidor (Polirom, 2017)

Dialog, lectură, autografe, concursul editurii
Invitaţi: Mihail Vakulovski & Cătălin Stanciu

Miercuri, 18 octombrie, ora 18:00, Librăria Humanitas Braşov
(Pța Sfatului nr. 16)

SIBIU

Veronica D. Niculescu în dialog cu Radu Vancu
pornind de la O vară cu Isidor (Polirom, 2017)

Lectură, discuție, autografe

Joi, 19 octombrie, ora 18.00, Librăria Humanitas „Constantin Noica” (Str. Nicolae Bălcescu 16)

TIMIȘOARA

Veronica D. Niculescu despre O vară cu Isidor (Polirom, 2017)

• Duminică, 22 octombrie, ora 17.00, la Librăria La Două Bufnițe (Pța Unirii nr. 11)
Atelier de lectură & dezbatere Polirom Junior

Prezintă cartea: Daria Percec, Andreea Nacu, Alexandra Timiș
Citesc fragmente: Iulia Gabor, Sara Anglițoiu, Lara Stănilă

• Luni, 23 octombrie, ora 12.00, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” (Str. Gheorghe Lazăr)
Moderatoare: prof. Codruța Pop

• Marți, 24 octombrie, ora 14.00, Liceul Pedagogic Carmen Sylva (Str. Ludwig van Beethoven)
Moderatoare: prof. Elena Jebelean

Comunicatul Editurii Polirom, integral, aici.

10 octombrie 2017

Jurnaliere - Despre șoareci și-un stalker

Zile senine, în sfârșit acasă, orele lungi, pot lucra. Dar ce frig și aici.
M-am pricopsit cu o durere în piept de la frigul groaznic din camera de la Iași, un junghi care nu dispare, îl simt la fiecare răsuflare, e de parcă aș ofta adânc, cuprinsă de-o amintire dureroasă, cu mâna între inimă și claviculă. Mă gândesc, culmea, la ce face pisicul din casa de acolo, dacă s-a trezit într-o zi și s-a întrebat unde e femeia care îi deschidea ușa; el tresărea de oriunde era, dintre flori sau de pe o mașină aburită, și venea într-un suflet, dădea roată prin cameră, vorbeam, pleca, și nu știa nefericitul că mă foloseam de el în cel mai josnic fel: aș fi vrut să adulmece dacă a îndrăznit să intre peste zi vreun șoarece din grădina din spate.

O săptămână de liniște, între una și alta.
Două zile cu ieșiri publice sunt în stare să-ți deregleze o săptămână întreagă. Zilele dinainte, zilele de după. Vorbitul în exces, întâlnirile în exces, fotografiile în exces, necunoscuții care își vorbesc precum cunoscuții.

Mă gândesc la cei care se zbat să-și facă cunoscută o pagină de internet sau un blog. Eu aș vrea, dimpotrivă, să găsesc iarăși calea spre septembrie 2007. Locul ăsta nu poate să devină un soi de pagină oficială, nu vreau „urmăritori” - n-am nevoie de ea, nu mi-o doresc, nu mi-i doresc. Îmi doresc cotlonul pe care l-am avut și care mi-a făcut bine, adiacent scrisului. În care să pot vărsa nimicurile esențiale care nu se duc în scrisul-scris, care te ajută să mai treci peste o zi sau alta. Mă bucură vizitele rare ale câtorva oameni pe care, la rândul meu, îi citesc. Și mă stânjenesc foarte tare vizitele obsesive ale celui care aterizează aici din două în două ore, ca la program, noapte și zi, la unu, la trei, la cinci, de câteva luni tot așa. Nu e nimic de văzut, i-aș zice. Aici nu se întâmplă nimic.

Îmi trebuie un distanțier. Și un pic de căldură.

7 octombrie 2017

„Art My Words”


O interpretare video a unui fragment extins din SVJS, în viziunea artiștilor Diana Lemnaru, Oana Vasile și Vali Chinchișan (Asociația culturală „du-ne”).
La Cărturești Verona și în celelalte librării Cărturești din București, până pe 10 noiembrie.

Sălcii, mesteceni şi plopi tivind pajiştea largă, păpădii, albăstrele şi ciulini, pătlagină şi sălbăţie, toate erau ale mele, doar ale mele, acolo vorbeam cât era ziua de lungă cu furnici ocupate, încruntate, cu gărgăriţe călătoare şi mereu dornice de popas pe un deget, cu fluturi hoinari, dansatori hămesiţi, uneori niște apariții impecabile, alteori în veşminte zdrențuite şi pale, cu albăstrele robuste, cu păpădii istovite şi frânte, cu fire de cicoare, de untul cocoşului, traista ciobanului şi coada şoricelului, lor mă rugam să nu cresc, fiindcă ştiam urâţenia marelui, intuiam o hidoşenie a vârstelor, mirosurile, durerile, bolile, nu ştiu cum, nu ştiu de unde, dar le ştiam, le ştiam cum știe un animal din născare aproape tot ceea ce trebuie ştiut. Zăceam cu orele acolo, trântită în iarbă, mestecând petale dulci de trifoi, smulgând aţe amare din foi de pătlagină, lansând spre cer mici proiectile din măciulii maronii, şi uneori nimerind ca printr-o minune un bondar, o musculiţă, schimbându-le calea şi poate destinul, şi iarăşi rostogolindu-mă pe o parte, cuibărindu-mă pe păturica mea moale sau direct pe pământ, cu ochii la un cer dens haşurat, privind cum trec fluturii albi de varză şi uneori, mult mai rar, vreun coadă de rândunică sau un ochi de păun, cum astăzi abia de mai vezi, dacă ai noroc, prin părţile cele mai vechi ale cimitirelor, poposind pe vreo cruce. Auzeam cum mă strigă. Suflam fără vlagă într-o păpădie şi spuneam că-i devreme, mai stau. Nu mă auzea nimeni.

4 octombrie 2017

Vernisaj „Art My Words” și lectură la BOOKerini

Vineri. Vernisaj. „Art My Words”. Cincisprezece artiști din București au creat instalații video pornind de la fragmente din romanele a cinci autori contemporani. Vernisajul are loc vineri, 6 octombrie, ora 19.30, la Cărturești Verona.

Cei cinci autori și cărțile lor:
Viața amoroasă de Zeruya Shalev (Israel)
Omul din cerc de Matei Vișniec
Spre văi de jad și sălbăție de Veronica D. Niculescu
Puritate de Jonathan Franzen (SUA)
Phantome de Robert Prosser (Austria)

Expoziția care reunește cele cinci lucrări video concepute în cadrul proiectului va fi itinerată în perioada 6 octombrie – 10 noiembrie în patru librării din rețeaua Cărturești din capitală. Știrea detaliată, aici. Iar evenimentul de Facebook dedicat vernisajului, aici.

Mulțumesc celor trei artiști - Diana Lemnaru, Oana Vasile și Vali Chincișan - care au lucrat pe baza fragmentului din cartea mea.


Sâmbătă. Lectură. Tot în Ceainăria Verona, în cadrul primei ediții a Târgului de carte pentru copii BOOKerini, sâmbătă, 7 octombrie, orele 13.30 – 14.30, lectură publică din O vară cu Isidor.

3 octombrie 2017

Sfârșitul

Seară excelentă cu Attila Bartis, lectură consistentă, dialog minunat cu Filip Florian, aveam multe curiozități, pe majoritatea mi le-am rezolvat, mă miram că între Tihna și Sfârșitul sunt 14 ani, am aflat că primele texte din Sfârșitul sunt scrise în 2002, apoi a tot scris la carte vreme de 12 ani, marea majoritate a romanului fiind totuși scrisă într-un an, când a fost plecat „foarte departe”. Am citit Sfârșitul în cursul unei luni întregi, luna petrecută la Iași, seară de seară, mult, lent, ai ce diseca în fiecare pagină, popasuri obligatorii, e probabil cea mai bună, mai densă, mai tulburătoare carte citită anul ăsta. Se simte că-n ea sunt concentrați ani, vârste diferite, nu e nimic autobiografic acolo, dar totul e profund personal. Minunat Attila Bartis, o șansă să-l citim tradus așa repede și să-l reîntâlnim.

2 octombrie 2017

Grădina din Cehov

Mi-am adus acasă-n Cehov și grădina de la Iași.
De patru ani păstrez florile. Sacrificatele rămân.

1 octombrie 2017

„Îngerul înnămolit”

Acum zece ani, într-o zi de la sfârșitul lui septembrie, prima postare pe blogul Floribunda. „Îngerul înnămolit”, cu fotografia asta pe care o făcusem la Festivalul Sziget (Insula) în Budapesta și cu textul „Era o astfel de zi”. Scriam ultimele povestiri din „Orchestra portocalie”, încă nu tradusesem nimic, căutam cu disperare alt drum. Țineam și-o pasăre înfricoșătoare de gheare. Îmi amintesc podurile și Dunărea din vara aceea, curtea interioară a hotelului, unde ospătarii începeau să pună masa îngrozitor de devreme, înainte să se lumineze de ziuă, făcând un zgomot infernal care urca până sus, în dormitorul îngust. Totul pare foarte aproape, și totuși o lume întreagă s-a strecurat între atunci și acum.