Acum 16 ani, într-o după-amiază de toamnă, am decis că vreau să încerc să traduc cartea pe care tocmai o citisem. Era un mic roman de Nabokov, simțeam că nu concurez cu nimeni, pot să-mi ofer această mică plăcere. Locuiam la Sibiu, tocmai se termina anul Capitalei Culturale Europene și eram sătulă de scris la ziar, încheiasem și al doilea volum de povestiri și trebuia să iau o pauză de la scris. Am tradus toată iarna, fără să știe nimeni, în afară de cel mai bun prieten, care se declara uluit de inconștiența mea. Lucram așa, pentru mine. Așa a început povestea mea cu traducerile. Din îndrăgostire.
Între timp, s-au adunat zeci de cărți și vreo 12 mii de
pagini traduse. (E puțin față de adevăratele recorduri ale altora, mult mai
dedicați acestei munci decât mine.) Dar și niște cărți de-ale mele. Bătălia,
dacă există una, e doar a ta cu tine. Cu timpul tău, cu alegerile tale.
Mă întristam, cu mulți ani în urmă, când publicam vreo carte
de-a mea și citeam că „traducătoarea x a scris o carte”, fiindcă de fapt autoarea
cărților se oprise din scris ca să mai traducă ceva, și nu invers. Așa e cu
bătăliile personale și așa e cu etichetele, se pun ușor, se dezlipesc greu.
Când am simțit eticheta de traducătoare lipită prea tare de ceea ce nu prea
simțeam că eram, mi-am zis: Bine, atunci scrie mai mult. Dă jos eticheta.
(Apoi, tot așa, am scris din pură plăcere o poveste pentru copii și m-am trezit
cu altă etichetă, o etichetuță, aproape o glumă. Oamenii adoră să îi manevreze
pe alți oameni punând, fie și cu cele mai bune intenții, etichete și
etichetuțe. E mai confortabil așa. N-ai ce face, decât să muncești mai mult
pentru culoarul pe care-l simți cel mai al tău.)
Primul a fost scrisul, cu el a început totul și cu el o să
se termine. Cu poveștile mele - nu există bucurie mai mare decât să le văd
devenind și-ale altora. Dar traducerile m-au adus foarte aproape de cărți
iubite (de țesătura lor intimă) și, totodată, de cărți de care altfel nu m-aș
fi atins (e și asta o experiență din care ai de învățat). Traducerile te învață
multe, extrem de multe lucruri, dar mai ales răbdarea, disciplina, respectul
pentru munca altuia. Traducătorii de carte sunt oameni pentru care am o
admirație nesfârșită - sacrificiul lor este adesea nu doar invizibil, dar de
neimaginat pentru alții.
Cred că nu întâmplător astăzi sărbătorim traducătorii într-o
sâmbătă, într-o zi care pentru alții e liberă.
Pun și eu aici o poză cu traducerile mele. Este de anul
trecut, între timp s-au mai adunat două romane, dar nu le mai adaug, că mi se
dărâmă „statuia”! 
Happy Translation Day, măcar cu duminica liberă!
