Bătrînul de la parter coseşte dimineaţa iarăşi iarba de sub ferestre. Pentru a treia oară în trei luni. Îl aud dinainte să înceapă, ştiu ce face înainte să mă dau jos din pat. Dar nu mă mai tem eu de domnul cu coasa. Nu mai aştept să crească nici o mimoză. Nici un moft! Harta mofturilor va rămîne secretă, subterană.
Rade tot, nu iartă nimic. Ratează cu graţie doar pînzele ample de păianjen, întinse pe deasupra tufelor dese. De ele, pot, carevasăzică, să mă ataşez.
În bradul de la dormitor, observ în soarele de după-amiază o pânză de păianjen nouă, ciudată, aurie. La o privire mai atentă desluşesc: sînt fire de-ale mele, cine ştie cum ajunse acolo. Mă împăienjenesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu