2 februarie 2009

Ziua cirtitei

"Sobolul muncise din greu toată dimineaţa, scuturînd, de primăvară, mica lui locuinţă. Întîi cu mătura, apoi cu cîrpa; iar la urmă se cocoţase pe scări, pe mese şi pe scaune, cu o bidinea şi o căldare de var şi lucrase pînă ce-şi simţise gîtul şi ochii plini de praf şi braţele îi atîrnau grele şi obosite. Primăvara plutea prin văzduh, deasupra lui, şi zvîcnea în adîncul pămîntului, sub el şi împrejurul lui, străbătînd pînă şi întunecoasa şi micuţa-i locuinţă cu suflul ei de nelinişte şi dor. Nu e de mirare, deci că, deodată, Sobolul, zvîrlind jos bidineaua, zise:
- La naiba! Să mă slăbească! Mai dă-o încolo de scuturătură!"

("Vîntul prin sălcii" - Kenneth Grahame)



De fapt, de ziua ei, cîrtiţa ieşi, îşi văzu umbra, se sperie şi fugi înăuntru-n muşuroi.
De dragul tuturor cîrtiţelor dezamăgite, acest blog cu mult prea amăgitoare culori se închide temporar.
Fratele lui ţipă că vrea şi el.

26 de comentarii:

hobbitul spunea...

Cam abruptă hotărîrea asta... Nu sînem cu toții cîrtițe!

șaptecapete spunea...

Ce simplu e să zici: "La naiba! Să mă slăbească!..."

Vera spunea...

Cîrtiţa lui Grahame zice, nu eu.
Eu zic doar că atunci cînd e frig împrejur e mai bine să stai în muşuroi.

cărăbuş spunea...

Cuvântul "temporar" e o promisiune!

Vera spunea...

Ar fi, dac-ar avea cineva nevoie de ea. Dar n-are.

cineva spunea...

mai bine sa nu se inchida!!!

ioanan spunea...

Ba da, ba da, cineva are nevoie de acest blog! si de fratiorul lui geaman! Nu pot decit sa sper ca va veni primavara repejor, sa invioreze cirtitele de prin cotloanele lor si sa le incalzeasca labutele si boticul, chiar si in galeriile umede si imbunate de seva pamintului.

ioanan spunea...

Revin pt o pledoarie patetica si inevitabila: nu cred ca e drept sa ne lasi asa, sa ne parasesti si sa ne iei privirea ta asupra brinduselor din aceasta primavara, asupra papadiilor-banuti cu care-ti faci platile, (cind nu izbucnesc nebuneste in globuri de pufff),a ciupercilor din paduricea ta de taina, a cateloilor iviti in cale sau a pisicilor melancolice de la ferestre. Fara blogul tau (unesc ambele camere intr-un camin cald, chiar daca unul e dormitor, altul salon de oaspeti), nici cartile tale n-ar fi fost citite de mine asa cum au fost citite. Cu cheie. (Si cit ma bucur ca ai adaugat coperta lui "Adeb" pe blog..). Am primit cuvintele din carte in alt fel, mai complex, cumva- am gasit cu emotie prin paginile de hirtie cite o matriosca uitata (pe care o stiam din fotografia cu laleaua in care se sprijinea casa) ori un cufarel de pus la git, cumparat intr-o anume zi si pomenit, cindva, intr-un text comentat apoi de Hobbit; sau invers, gasesc -cu sufletul in git, dupa ce-am citit despre Adebisi, -o fotografie a motanelului adevarat atit de iubit si iubitor. Care, din cartea portocalie, am aflat unde doarme acum. Poate ca peticele astea sint cusute aiurea, dar pt mine sint importante. Stiu, tot dintr-o marturisire, ca atunci cind scrii nu traduci, sau atunci cind te plimbi si te bucuri de cite "o astfel de zi" trebuie sa fii lasata sa-ti tihneasca, asa ca avem rabdare, noi, cei de pe margine, tacutii si nestiutii. Dar ce te faci cu fapturile mai vechi si mai cu greutate de aici: Sapte- Capete, Piticul Bun si ceilalti.. Cu ei cum ramine? Nu le fringi inimile? Tot tu spuneai adesea de locul cuvenit al acestui blog: undeva la umbra, pt cei care VOR NEAPARAT sa dea de el. Adica au nevoie de el. Asa ca anuntul asta, cu lacatul pe usa, este devastator pt cei care vin in coltisorul umbrit si nu gasesc pe nimeni acasa. Ti-am zis ca sint patetica. Pledoaria mea e doar pt o usa intredeschisa. Multumesc.

ioanan spunea...

Iertare pt dimensiunile uriesesti ale comentariului..

Vera spunea...

Ioana, ce mai pot să zic? Mi s-a pus un nod cît un ghem de lînă în gît. Mulţumesc mult.
Şi am o senzaţie stranie, stranie, stranie: nu ştiu cine eşti, însă parcă mă cunoşti prea bine.

P.S.: Şi blogul tău cu coadă stufoasă e închis!

ioanan spunea...

Multumesc si eu de raspuns (tocmai ma gindeam ca nu am pomenit de atitea lucruri minunate, de la ciupercutele in semicerc, pozate de la fereastra si apoi din iarba, pish-pish, pina la cite o expresie care-ti staruie in minte, - o floarea-soarelui, cu induiosatoarea ei dependenta-, sau un chip de papusa intr-o fereastra scorojita, o pinza de paianjen cu bobitze translucide prin ea sau un cutzu bun care-ti amusina genunchiul; cit imi place, de ex, ziua cu "urechile pe spate" sau fusta neagra-lunga si mersul ei... ca sa nu mai zic de amintirile presarate pe la comentarii: visinele parintesti sau pisica disparuta a tatalui, cu pasii ei pe alee cu tot). Cu blogul meu, mai mult o tentativa, nu fac pe misterioasa; am scris doar banalitati pt copiii mei, de dragul de a le descoperi ei cindva, cind vor vrea; nu ca pe un sipet plin de comori, ci ca pe o reconstituire a copilariei lor, cu detalii care se uita, inevitabil, si cu ceva din fiinta mamei lor, care o sa dispara si ea, inevitabil.

ioanan spunea...

Despre afinitati si ciudate intortochieri de destin: si mie mi se pare ca ma descrii in anumite pasaje; poate datorita unor experiente, pe undeva, similare. Ca sa ma rezum la lucrurile exterioare, care ne construiesc sau ne darima, pot sa-ti spun ca, dupa ce-am facut emisiunea "ia-ma acasa", de ex, (cine si-o mai aminti-o...)am ajuns sa scriu stirile de la ora 5 (da, da, chiar ele...), dar si sa pun umarul la discutiile de dimineata ale lui Dan C. M., pe care cu onor vad ca le-ai pus in salonas. Multumim din nou. Acum sint intr-o binecuvintata vacanta cu bebelusul nr. 3 si de aceea blogul tau a ajuns, si el, sa ma faca fericita. (iara eu sa scriu kilometric...)

ioanan spunea...

Am omis si un minunat curcubeu primit prin telefon, si cite si mai cite... Multe sint de nepovestit (ce sa spui despre ramasitzele de zapada ramase pe partea dinspre nord a musuroaielor de soboli-bonomi?)..

ioanan spunea...

Si n-as fi scris cu atita patima daca ceilalti prieteni din luminis n-ar fi pus si ei umarul sa te convinga sa nu te retragi (decit asa, dupa cortina; dar nu de tot; ca-i pacat..) O exista (pe linga minie, deznadejde, trufie, minciuna si mai stiu eu ce) pacatul parasirii? Despre starea asta de singuratate (care nu implica neaparat absenta fizica a altora) ai scris tu atit de adevarat...

ioanan spunea...

Pt Floribunda si hotarirea e de despartire (uite, fara cartea cu aripi de ingeri aninati la fereastra n-as fi stiut ca exista acest soi de trandafiri englezesti; credeam ca e un cuvint inventat de tine) as face o petitie si as trimite-o la semnat in Dumbrava; sa vedem ce faci cind vezi labute si stamine, spori de ciuperci si licheni sau gherutze de bufnite ce-au fost odata pui la geamul tau...

ioanan spunea...

Povestea asta cu blogurile, cartile si alte destainuiri (chiar si un carucior de anticar de prin Germania, plin de carti si emotionant de vetust, este, in fond, o confesiune)- e, de fapt o poveste de dragoste; si evident ca noi, dupa ce am suferit o indragostire, zi de zi, fir cu fir, cind primim in fatza o astfel de hotarire de divort nu mai intelegem cu ce-am gresit (vezi, ca un biet sotz rudimentar sau prea sigur pe el, care nu pricepe de ce se retrage Ea tocmai acum, cind le merge atit de bine, perfect am putea spune...) Glumesc si ma potolesc. La urma urmei, nu putem face nimic cind vedem un pui de pasare, abia iesit din cuib, zbatindu-se pe caldarim. Doar ca ne pare rau, groaznic de rau.

Vera spunea...

Ioana, sînt copleşită! Cu ce să încep?
Că nu cred, sincer, că mi-a mai citit cineva volumele sau blogul cu atîta atenţie la detaliu.
Să mărturisesc că lucrul ăsta e total neaşteptat pentru mine şi mă face fericită. Că mă ajută să nu mă mai gîndesc la dezamăgiri.
Sînt fericită şi să aflu cîteva detalii despre tine. Acestea chiar mă ajută să înţeleg de ce vibrăm uneori la aceleaşi momente.
"Ia-mă acasă"!? Cum să nu ţin minte? Mă uitam cu religiozitate + era sâmbătă sau duminică. Motanul meu a apărut acolo într-o fotografie - stătea ca un pui de bufniţoi speriat pe calorifer!
Am avut, vreme de un an, o emisiune la Radio 21, în Piteşti, despre prietenii noştri fără grai. Aveam invitaţi, era cu telefoane în direct - "Nu vă supăraţi, mami nu mă lasă să-mi iau papagal? Cum să fac?"... "Roag-o să-ţi ia o ţestoasă..."
Apoi, cu emisiunea lui Dan C. Mihăilescu... I-am mulţumit pe site, dar am înţeles că nu se uită niciodată acolo. Dar altundeva nu aveam unde.
Un blog pentru copiii tăi? Sună interesant. Şi blogul meu de asta şi-a dorit umbra şi liniştea, de aceea l-am continuat şi după apariţia celui "oficial", de la revistă - fiindcă de obicei scriem pentru noi şi pentru cei puţini ce ne sînt apropiaţi.
La păcatul părăsirii nu mă gîndisem, m-ai pus pe gînduri. Ne retragem cînd sîntem răniţi, aşteptînd să vină celălalt să repare cumva. Dar dacă el e şi mai rănit? Uite, nu ştiu. Sînt un cîrtiţoi cam neexperimentat.
Şi nu mă pitulez după perdele aşteptînd rugăminţi, dar acum aşa simt, că trebuie să aştept primăvara în cuib, mai ferită.

ioanan spunea...

Stiam ca nu e o cochetarie, ci o hotarire profunda (dar iata ca fara o astfel de provocare poate ca n-ai fi stiut cit esti de pretuita; iata, asadar, ca e ceva bun in orice lucru). Dan C. este un hiper-sensibil si un emotiv, in ciuda expunerii publice; si, printre altele, ai dreptate, nu se uita pe site, i l-a facut cineva; el e robit de formula clasica a literei pe hirtie.

Iarta-ma, din nou, pt efuziunile mele, n-am putut sa ramin indiferenta dupa o asa decizie... Desigur ca iti respect si iti inteleg dorinta de a sta ferita. Ma linisteste, totusi, gindul ca, dupa o vreme, vei reveni (si zapada de pe macesele acelea din fotografie se va topi, vezi bine...).

Te insoteste gindul cel bun.

Vera spunea...

Se simte emotivitatea lui DCM, iar asta îl face să fie atît de îndrăgit. Fiindcă nu îşi pierde sensibilitatea nici în lectură, nu face disecţii sub reflectorul atent aşezat, nu taie în carnea vie a unui text. Cum din păcate fac alţii, de le plîng cărţile în mîini, franjuri-franjuri.

ioanan spunea...

In unele dimineti cinta cite o piesa din Beatles sau, daca e intrerupt din cine stie ce hiba tehnica, (rar, dar se intimpla) reia prezentarea cartii in cu totul alt fel; e o bucurie sa-l urmaresti; ca om - e un spectacol. Si e autentic, asa cum apare pe sticla asa e mereu: viu, fara poza intelo, fara morga, cu ezitari, subiectivisme pe care si le asuma, dar cu o placere enorma pt citanie.

Nu ti-as fi dat amanuntul cu stirile de ora 5 daca nu as fi vrut sa stii cit m-a atins copilasul care flutura la geam intr-o povestire de-a ta.

Si, daca tot am spus ca Adeb e preferatul meu din acel volum, marturisesc ca din "Orchestra potocalie" favorit e "Capul sus!"- e rotund, incepe bine, are o atmosfera care pe mine m-a facut praf (parca si-ar fi pus un strain capul pe coapsa mea si m-as fi sprijinit chiar eu, la rindu-mi, pe un strain). Am citit mai lent, am revenit, si simt ca trebuie sa las sa se aseze.

Dar pe Adebisi nu-l intrece nimeni (ca simtzamint al motanului- pereche).

Vera spunea...

L-am întîlnit la Sibiu, la colocviile Transilvania şi la festivalul de teatru. A, şi la Gaudeamus, în noiembrie, cînd i-am mulţumit faţă în faţă. Eu sînt, însă, mult mai emotivă ca dînsul...

Ei, culmea! "Capul sus!" e şi una dintre favoritele mele. Ca un album muzical, şi o carte de proză scurtă are cîteva bucăţi favorite. Asta e una dintre ele.
Iar "Adeb" mi-e aproape de suflet.

O să zic acum ceva ca de la un iubitor de animale la altul. Trei copii? Asta e ceva atît de frumos, încît m-am tot gîndit că numai animăluţele mai fac trei pui "în zilele noastre". :)

ioanan spunea...

Ce frumos ai spus! Si ei sint tot niste animalute bune si frumoase, ca toate animalutele.

Coincidente: ziua ta e pe 4 mai, daca inteleg eu bine, la fel ca si a tatalui lor, iar Franz Marc si Konrad Lorenz sint foarte iubiti si de el- se afla in acelasi loc de suflet unde intra si Gerald Durrel, de care nu te-am vazut pomenind, dar pe care sigur l-ai primi(t) in preajma.

Sa nu crezi ca scriu, asa, nebuneste, si am cashunat pe tine cu totul, tocmai cind ai spus ca vrei putina liniste... Ca doar am invatat ceva de la pinguinul acela singuratic cu burtica rotofeie, intors de la Paris cu tolba de frunze, sa fie el fericit in coltisorul lui...

Vera spunea...

Căutat Durrell, găsit poze delicioase cu cimpanzei în braţe şi păsări Dodo de piatră la intrarea într-un zoo! De căutat cartea "Familia mea şi alte animale". Nu, n-am citit. Of, ce editură... va fi greu de găsit în Sibiu.

Pinguinul izolat constată că e linişte şi cald în subsolul cu comentarii, ca pe-o canapea unde ai povesti, şi-ai tot povesti. Şi mai constată pinguinul că dacă în momentul ăsta ar fi continuat să scrie, n-ar mai fi căzut frunzele ruginii aşa, de nicăieri.

Acum, o dilemă de dormitor: Oare care ar fi şansele să faci un copil cu Şaptecapete şi să iasă Pitic?

Vera spunea...

P.S.: Da, tare-mi plac tablourile lui Franz Marc. Liternet a ilustrat minunat volumul; a fost alegerea lor.
Iar Konrad Lorenz e miraculos de frumos, şi ca fiinţă, şi ca scriitură.

ioanan spunea...

In principiu se poate comanda cartea pe net, de la editura Vremea, nici nu costa mult. Daca nu o mai au in depozit (a aparut acum citiva ani) o sa vad cum o copiez, merita citita de o astfel de Floribunda, categoric! Si sa vezi ce se mai lumineaza scorbura!

ioanan spunea...

La astfel de dileme delicate nu se poate raspunde... Intra la capitolul Misterele Firii. Dar eu zic ca merita incercat (tare bine e intr-o vizuina calduta, cu pui carora sa le citesti seara la culcare). Eu iti doresc sa fii fericita; si sa ne anunti cind iti iese in cale un pisoi numai si numai pt tine. Nu un alt Roni (daca el o fi fost Adebisi din poveste), ca asta nu se poate, ar fi chiar o rautate sa credem ca cineva l-ar putea inlocui, dar eu cred ca meriti un tors la ureche.