Originalul Laurei

Apare Originalul Laurei.
Cartea va fi lansată la Bookfest, în Bucureşti, pe 12 iunie.

Bookfest, teatru, TIFF

Începe un vîrtej de evenimente pe la Sibiu. Aşadar:
- Sibiu Bookfest, 28-31 mai, prima ediţie, Piaţa Mică. Face parte din Festivalul Internaţional de Teatru; fără legătură cu Bookfest din Bucureşti. Humanitas e singura editură care şi-a anunţat, pînă acum, lansările.
- Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, 28 mai - 6 iunie. Îmi cumpărasem din timp, cu listă straşnic întemeiată, vreo douăsprezece bilete. Însă în ultimele patru zile va trebui să fug la Cluj, la TIFF. De ţinut pumnii, vă rog!
- TIFF Sibiu, 9-13 iunie. Filme în Piaţa Mică, la Habitus şi Teatrul de Vară. Şi de aici, dacă totul merge după grafic, va trebui să fug de la ultimele zile. Să lansăm ceva la Bookfest în Bucureşti, la standul Polirom.
Cerc închis!

Sa le fi inflorit mintea mea floribondoaca?

Peste noapte, începusem să mă îndoiesc. Văzusem ieri din goana taxiului, între două case, într-un mic locşor unde Trinkbachul iese la suprafaţă nu mai mult decît pentru două răsuflări de brotac, un ireal mal plin cu maci. Kurosawa însuşi m-ar fi invidiat: cum să-mi vină în faţa ochilor, total nemeritat, o astfel de imagine de vis? Zeci, sute şi mii de maci înclinaţi, plus dublurile lor ridicîndu-se dinspre apă; asta văzusem într-o frîntură de clipă, în spărtura din cloacă, apoi vîjjj, şi-apoi nici eu nu mai credeam. Să le fi înflorit mintea mea floribondoacă?
Trebuia să verific. Am coborît azi strada într-un suflet, am tras aer în piept şi-am privit după colţ cu emoţia pisicii care aude răsuflarea unui şoarece.

Oh, John...

Cînd e singură acasă, vecinica mea cîntă "Ce bine e, ce bine e să dansez cu tine". A lăsat un beţivan pe-un barman. Primul o bătea. Al doilea ştie să facă jonglerii cu sticle.
Un pic mai devreme, a dat-o pe muzică populară. Tropăieli. Eu, cu cartea în braţe. Şi jur, jur că exact la ultima poezie, miracol: începe să se audă Imagine. Oh, John! Proptesc cartea de genunchi. Dar după prima strofă, vecinica îl stinge pe Lennon. Oh, John... Cartea se închide, gata Nimic, mă voi întoarce la vrăbii şi la Belacqua.

Ma lupt fugind

Traduc, caut pe hartă insulele Irlandei, mă uit pe fereastră.
Citesc "Nimic" de Mircea Cărtărescu. E sănătate curată. Îmi vine să strig de bucurie. Închid la pagina 30. Dozez. E sănătate curată.
*
Alte treizeci. Iar dacă ar fi să transcriu, aş transcrie "Poem foarte bun, cu tristeţi satanice şi un montgolfier al disperării". Începe disperarea zilelor de vară... Dar mă uit pe fereastră, cum se uşurează o vrabie.

HBO & TIFF

Tiii, dar ce veste bună am primit! "Curierul" e finalist la Concursul Naţional de Scenarii organizat de HBO în parteneriat cu TIFF. Am scris scenariul de scurt-metraj (primul din viaţa mea) anume pentru concursul acesta, prin februarie, cu o plăcere demnă de cineva care nu se pricepe deloc la dialoguri şi se bucură surprins de vioiciunea din ele. Scriam mascat despre bucuria asta aici, în "A doua moarte e veselă".
Iar aici e lista finaliştilor. Trei finalişti, trei secţiuni.
Problema mea acum e că TIFF pică exact, dar exact peste festivalul de teatru de la Sibiu (28 mai-6 iunie), iar cele trei zile de TIFF în care constă premiul finaliştilor ar însemna ceva bilete la teatru pierdute (şi vai, cu cîtă grijă alesesem...). Dar cred că alegerea de-acum e ca şi făcută.

P.S.: Ce fain se bucură şi Eugen Istodor - finalist la documentare.

Nimicuri

Şi deodată traduc cu mare poftă. Sufeream traducînd pe cuvinte, şi nu pe poveste. Şi deodată o bucată de brînză împuţită, dar nu destul de împuţită pentru gusturile personajului, mi-a deschis apetitul. Şi-apoi mersul şchiopătat, şi durerile lui din timpul nopţii.
Aş scrie despre toate piedicile pe care mi le pun singură, ca o elevă cu coroniţă care habar n-are de niciunele de fapt. Aş scrie nimicuri care să-mi ţină bietul blog în limitele unui jurnal nefolositor nimănui. Dar şi mai bine n-aş scrie nimic. A, şi despre nimic aş avea cîte ceva de spus.

S, Si, Sin...

Începi să cauţi pe Google. Dacă scrii S, prima sugestie din josul căsuţei este sport. Dacă scrii Si, sugestia este sinonime. Sin - tot sinonime. Sinu - sinuzita. Maşinăria, draga de ea, se străduieşte să-ţi ghicească gîndurile. Dar o bagi în ceaţă la următoarea literă tastată. La Sinuc nu mai apare nici o sugestie. Şi mai departe, muţenie. Sinuciderea nu e recomandată, deci, nu te ajută nimeni, deci, trebuie să baţi literă cu literă cu mînuţa ta. Scotoceşti şi găseşti o jucărie: sinuciderea online asistată. Cineva s-a gîndit, totuşi, să pună umărul. Foarte simpatic articolul ăsta. Pentru o încercare de recîştigare a celor pierdute. Dacă te numeri printre ei.

Blajinii

Mă uit pe fereastră. Melcul, acolo. Mă uit pe fereastră. Melcul mănîncă. Melcul aşteaptă. Melcul înaintează printre căldăruşe şi irişi. Mă tot uit pe fereastră. Melcul nu fumează, nu se plînge, nu stă. Dar are şi el depresii la soare, spaime de tălpi uriaşe şi ştie, încornoratul blajin, că tic şi că tac.
Nu fac nimic. Pensionarii se-nghesuie. Mă tot uit pe fereastră. Din căldăruşe şi irişi, din cuvintele căldăruşe şi irişi, construiesc un tun neimpozitabil. Duduie turnătoria, fum gros de nimic. Tun bun. De pus pe locşorul meu din Dumbravă, unde mă aşteaptă blajinul cu talpă.

Ingerul de simbata

Piaţa Mică. O campanie de adopţii. Mi-a rămas sufletul în cutia de carton.

Tot inapoi!

Şi-am început să traduc. B. Dublu proces de recuperare.
O primă povestire, cît un drum în vechiul centru.
Mintea e mult mai înceată ca trupul, boala dă un fel de opoziţie cu coarne. Ne luptăm, recuperăm...

Ingerul de la etaj

Era o astfel de zi.

Spitalul Athena, multumiri

Această postare pur informativă n-are legătură cu cărţile, cu mierlele, cu florile, dar are legătură cu viaţa. O să încerc să notez cîte ceva acum, că lucrurile s-au mai aşezat, ca mulţumire pentru Spitalul Athena din Timişoara, şi determinată de faptul că multe căutări despre condiţiile din acest spital nou au dat ca rezultat pe net pagina mea, unde pusesem doar un link fără detalii. Dar şi din cauza ştirilor din ultima vreme, halucinante, despre fel şi fel de incidente din spitalele de stat.
Am avut o şansă incredibilă: spitalul se inaugurase foarte recent. De fapt, inaugurarea oficială a avut loc cu două zile înainte de operaţiile mele, efectuate şnur în aceeaşi zi.
Medicul care m-a salvat m-a întrebat, la primul consult: "Vrei la spitalul Bega sau la un spital nou, particular, cu condiţii ca de Austria?". Evident, după lunile de căutări şi derute şi spaime pe care le parcursesem la Sibiu, fericită că am ajuns la un medic care ştia ce e de făcut, am optat pentru a doua variantă. Nu era nici o exagerare în acel "condiţii ca de Austria". O vedeai de la prima vizită: un spaţiu curat, luminos, cu oameni zîmbitori şi atenţi. Şi liniştea! Cîte n-ar fi de spus!
Te primeau la recepţie, aveai senzaţia că te vei caza la un hotel de cinci stele. Apoi, saloanele: sclipitoare, luminoase, unite printr-o terasă comună, însorită, unde aveai să te plimbi în zilele de recuperare. Am stat singură într-un salon de două persoane, spaţios, cu baie. Am înţeles din prima clipă că sînt în siguranţă. Zilnic se făcea curăţenie - femeile măturau, spălau pe jos şi dezinfectau totul, ştergeau inclusiv pe dulap! Aveai un dulap cu cheie şi o noptieră, din care se detaşa o măsuţă, aveai chiar şi televizor. Ţi se dădea tot ce îţi trebuia - nu trebuia să vii decît cu buletinul. În plus, jos există bufet şi bancă - foarte utile pentru vizitatori.
Sînt poate doar nişte detalii ce par nesemnificative pe lîngă boală şi intervenţia în sine, şi mai ales pe lîngă performanţele medicilor, însă am găsit întrebări despre toate acestea pe forumuri şi doar cine s-a confruntat cu spaimele internării, nu doar ale bolii, ştie că ai nevoie, pe lîngă siguranţa că ai parte de medici buni, şi de aceste condiţii.
Voi mai spune, cu speranţa că voi fi măcar un pic de ajutor celor care vor ajunge aici prin căutări, că în spital există Chirurgie pentru toate domeniile. De la ginecologie şi ortopedie, pînă la chirurgie plastică. Sigur că preţurile (afişate clar la recepţie, incluzînd operaţia, spitalizarea, tratamentul, hrana, absolut tot) sînt mai mari decît dai într-un spital de stat. Dar nu se poate face comparaţie. Una peste alta, cînd mă uit la ştirile halucinante din Bucureşti, mi se pare că nici n-am plătit suficient pentru ceea ce am primit. M-am ridicat în picioare încă din a doua zi, iar după plecarea acasă n-am fost nevoită să iau absolut nici un fel de pastilă, nici un calmant, nici un antibiotic.
Mulţumiri din suflet întregii echipe de la Spitalul Athena, Timişoara, un loc ca de pe altă planetă între spitalele din România. Numele medicului către care se îndreaptă gîndurile mele bune nu îl voi da, din simple motive de confidenţialitate a diagnosticului. Însă dînsul ştie ce recunoscătoare îi sînt pentru orele lungi în care s-a luptat pentru mine.
Şi încă un detaliu despre... detaliile care fac diferenţa. Aţi mai auzit de un medic, un profesor celebru, care să îşi ducă pacientul cu maşina personală de la cabinetul său la spital, pentru operaţie? Nici eu nu mai auzisem. Pe mîinile unui astfel de om n-ai cum să nu te simţi în siguranţă.