Nimicuri

Şi deodată traduc cu mare poftă. Sufeream traducînd pe cuvinte, şi nu pe poveste. Şi deodată o bucată de brînză împuţită, dar nu destul de împuţită pentru gusturile personajului, mi-a deschis apetitul. Şi-apoi mersul şchiopătat, şi durerile lui din timpul nopţii.
Aş scrie despre toate piedicile pe care mi le pun singură, ca o elevă cu coroniţă care habar n-are de niciunele de fapt. Aş scrie nimicuri care să-mi ţină bietul blog în limitele unui jurnal nefolositor nimănui. Dar şi mai bine n-aş scrie nimic. A, şi despre nimic aş avea cîte ceva de spus.