Deschid viata, viata musca

Mă uit uneori marţi seara, cînd îmi aduc aminte, la un reality-show unde cîteva fete se străduiesc (deşi nu s-ar zice) "să devină doamne". Mă uit nu din vreun fel de sadism, ci cu real interes. Nu pentru partea de show, ci pentru cea de realitate; o realitate la care altfel nu am acces.
Fetele, alese nu ştiu cum dintre cele de cea mai ordinară speţă, sînt închise într-un foarte frumos conac din Argeş, al Brătienilor, unde au parte de fel şi fel de lecţii. Bieţii pereţi, ce le e dat să audă! Ce, ce? Cele înjurături ce răzbat şi cînd mă duc la baie şi apa curge cu debit maxim.
Dar ce drame ascund de fapt făpturile astea! Încet, încet, se deschid. Nu degeaba înjură, se bat, beau de sting, s-ar omorî în anumite momente. În trecutul lor mititel se înghesuie agresiuni din cele mai cumplite.
Aseară, mărturisirea de două secunde a uneia dintre fete. O pîinică albă, durdulie, aparent inocentă, cu ochi mereu umezi, întrebată de profesoară ce carte a citit ultima oară, a răspuns clipind des: "N-am citit nici o carte."
Pe această pîinică aş strînge-o în braţe (cu tot riscul să-mi umfle botul dacă cine ştie cum aş supăra-o) şi i-aş citi, să zicem că i-aş citi "Kaştanka" de Cehov. Aş vrea să o văd cînd ajung la "piramida egipteană", cu scroafa Havronia Ivanovna la bază, la mijloc gînsacul Ivan Ivanîci şi în vîrf motanul Fiodor Timofeici. Pur şi simplu, aşa cum muşc eu din realitatea lor cruntă, să îi dau şi ei să guste un pic din realitatea mea.
Cum nu e posibil, în vreme ce ea va încerca să umble dreaptă prin unul dintre saloanele conacului ţinînd o nefericită carte în cap (iată piramidă!), eu voi rămîne aici şi voi zice: "Deschid viaţa, viaţa muşcă. Tot mai bine e în cuşcă".