22 august 2013

Acasa

Tristă ca o bucată de gutapercă.
Şi-mi venea să zic: eşti acasă acolo unde ai maşină de spălat. Dar acasă tot nu se făcea. Apoi: eşti acasă în ziua cînd, în sfîrşit, te trînteşti pe canapeaua nouă şi poţi să începi să citeşti o carte. Şi acasă tot nu se făcea. Şi-apoi veneai de afară scîrbită de atîta gunoi şi lumină, şi goană şi gol, şi de ciuperca apărută deodată pe braţ de parcă s-ar fi lipit scîrboşenia toată de tine, şi goneai şapte etaje în sus şi te trînteai pe pat şi te pomeneai că ziceai uf, ce bine c-am ajuns acasă. Şi acasă tot nu se făcea.
Tristă ca o gutapercă.

11 comentarii:

m. vklvsk spunea...

frate-meu avea un vers, pe la 16 ani: "acasă e acolo unde mă culc" sau aşa ceva. cred că era valabil pentru vîrsta aia...

Veronica spunea...

Postarea asta a mea cred că-i soră cu a ta, despre locul bun de murit (m-a mişcat, parc-ar fi acasă al meu de la Sibiu, doar acolo simţeam că se moare, că dacă nu plec crăp ca ei, îmi vedeam viitorul sub fereastră).
Asta apropo de fraţi.
Când eram eu mică, aveam o pernă preferată, perna-cu-pitic. O ţineam de-un colţ şi o căram cu mine peste tot. Şi era ca acasă peste tot, oriunde mă oploşeam cu piticul meu brodat. Acum...

m. vklvsk spunea...

da, şi aia cu perna e o imagine de film, ca şi aia a mea, cu bătrînii care stau, tac şi aşteaptă - suibtîmpitoreşti - moartea

Veronica spunea...

Mai bine s-ar uita la Muppets, la cei doi bătrâni mucaliţi care nu credeau că mai începe show-ul vreodată...

m. vklvsk spunea...

eu le-aş recomanda AMOUR de Haneke:D

Veronica spunea...

Frumos. E tristă imaginea cu bătrânii, de ţi se face sufletul pungă.

cleosejoaca spunea...

Veronica,

Apropos de perna cu pitic. Într-o zi la metrou m-a întristat grozav gloata maare de oameni îngânduraţi, anxioşi şi porniţi. Nu ştiu de ce mi-a trecut prin minte că am fi nişte fiinţe mult mai uşoare şi mai uşor de îndurat, dacă ni s-ar permite (ca în nu ar fi ridicol) să troncănim zilnic după noi, să se iţească de după fermoarul servietei, din buzunarul de la spate al jeansilor câte un tractoraş galben, o Cheetah cu obraji mâzgăliţi cu pixul, o omidă curcubeică etc.

stefan s. spunea...

Frumoasa povestea (imaginea) cu perna carata peste tot si cu piticul brodat... Ma duce cu gandul la A. A. Milne si frumoasa lui carte pentru toate varstele, cea cu ursul Winnie-Puh.
Chiar asa incepe carte (imi cer scuze pentru interventia mea poate un pic cam deplasata): ,,Iata-l pe Ursul Edward (Winnie-Puh - n.m) coborand scara, buf, buf, buf, cu scafarlia in jos, in urma lui Christopher Robin. Din cate stie el deocamdata, asta e singura metoda de a cobori scara, desi uneori are impresia ca ar mai exista si o alta metoda, daca ar putea sa se opreasca o clipa din bufneala ca sa se gandeasca".

Asta-i un mare ,,avantaj" al oamenilor: in afara de Adam si Eva, cu totii am fost, candva, copii!
Si copilaria, asta-i datul nostru, o vom purta de-a pururea cu noi.

Spor la scris si in toate!

Veronica spunea...

Cleosejoacă: E fain ce spui. Eu chiar cred că ducem toate astea după noi zi de zi. Dar se adaugă peste ele şi spaima de după colţ, şi monstrul din umbră, şi, şi, şi, zile şi alte zile.

Veronica spunea...

Stefan S.: Tocmai am petrecut câteva zile cu un copilaş înnebunit după Winnie. Şi m-am simţit de parcă aş fi coborât scara cu capul în jos. Şi ce mai scară!
Nu se poate povesti cât am râs când eram pitită după un fotoliu, aşteptând să mă găsească, şi el nu mă găsea, şi el nu mă găsea...

stefan s. spunea...

Vedeti, exact despre ce vorbeam: copilul din noi si aspectul ludic in viata celor mari.

O zi frumoasa va doresc!