31 mai 2015

Foc palid - despre monștrii alungați pe fațada unei catedrale

Palide reacții la Foc palid, nimic nou sub soare, se știe că la noi se scrie extrem de puțin despre cărțile traduse.
O bucurie. Merg la bibliotecă să îmi aleg ceva, altceva, dar prima carte care îmi cade sub priviri este Pale Fire, o ediție pe care nu o știam, din Everyman's Library, 1992 - cum să o las acolo? Cu sublinieri și colțuri de pagină îndoite pe ici, pe colo, semne care trebuie descifrate cu plăcere frățească. Încîntarea vine însă din Introducerea lui Richard Rorty.
„Vladimir Nabokov a scris cărți care nu au semănat deloc cu ale altora, și rareori acestea au avut parte de cronici bune”. Foc palid a fost declarat ba „ilizibil”, ba o ciornă. Au trecut treizeci de ani - în momentul în care scrie Rorty textul introductiv, sînt deja peste cincizeci acum - și abia acum devine clar că Pale Fire este o carte care rămîne.
Cît de greșit a fost - și încă este - înțeleasă Lolita, cît de mulți ochi și cîte guri pe Humbert, cînd personaj esențial e copila, cînd miza este în chinul și salvarea ei - ei bine, aproape la fel și cu Foc palid, unde rarisim se deschid ochii pe Hazel, fiica lui Shade. Shade, poetul care caută cu disperare acea „speranță vagă” că ea mai există undeva, că există adică o lume de dincolo, altfel, altcumva, undeva, cîndva (de unde chiar se vor strecura mesaje, mesaje...). Asta e miza cărții, la fel cum Gradus este personaj principal, uitat de cititori la prima vedere în Umbra lui Shade și a lui Kinbote. Moartea fiicei, care se sinucide scoborîndu-se în apele întunecate ale unui lac după o întîlnire nereușită și complet nevinovată, o fată mai grăsuță, inteligentă, sensibilă și problematică, acolo e adevărata miză a cărții, de acolo începe totul și tot acolo se va termina, dacă mai putem folosi aici cuvintele „a se termina”.
Despre accentul bizar, grăbit pus pe monștrii creați de Nabokov, și nu pe victimă, adevăratul personaj principal, scrie Rorty în binefăcătoarea-i Introducere. Iată un citat splendid dintr-un interviu de-al lui Nabokov. Întrebat de cruzimea și perversitatea din cărțile lui, VN spune: „Nu știu. Poate. Unele dintre personajele mele sunt, fără îndoială, destul de monstruoase, dar nu îmi prea pasă, ele sunt în afara sinelui meu lăuntric, așa cum sînt monștrii îndurerați de pe fațada unei catedrale - demoni plasați acolo numai pentru a arăta că au fost expulzați. De fapt, eu sunt un blînd domn în vîrstă care detestă cruzimea.”
Cartea de la Everyman's Library este unul dintre cele 250 de volume care au fost distribuite în școlile de stat din Anglia. Iar eu mă gîndesc cum să fac să devină a mea pentru mai mult de aceste trei săptămîni.


Bonus, pentru deslușit bizarele construcții complexe ale romanelor lui Nabokov, care nu pot fi înțelese decît luate iar și iar de la capăt, și văzute, în sfîrșit, ca ansamblu. Zilele trecute am tradus ce spune Nabokov într-o scrisoare către Vera, iunie 1939: „Mi-a fulgerat în minte o nouă teorie a creației literare (...): nu ne uităm la o pictură de la stânga la dreapta, ci asimilăm totul dintr-o dată; acesta este principiul pe care ar trebui construit un roman, dar din cauza caracteristicilor cărții (pagini, rânduri și așa mai departe), este necesar să o citim de două ori, iar a doua oară este cu adevărat.”

În acest peisaj arid de la noi, două texte interesante despre Foc palid: Ioan Stanomir în LaPunkt și Dana Pîrvan-Jenaru în Observator cultural.

13 comentarii:

Miron Dan spunea...

Aveti din pacate dreptate, la noi se scrie extrem de putin despre cartile traduse. Si un amendament, dar asta stiti deja, si despre cartile scriitorilor romani. Se citeste putin, se scrie putin.
Prima carte de Nabokov pe care am citit-o a fost Lolita, o splendoare, si l-am compatimit pe bietul Humbert Humbert indragostit fara scapare de o fata de 12 ani. N-am descoperit niciun monstru, doar o poveste stranie si tandra de iubire. Apoi a urmat Vorbeste, memorie si am fost definitiv cucerit. M-am intrebat, dupa ce-am citit romanele sale din perioada europeana, ce s-ar fi intamplat, daca Nabokov ar fi ramas un scriitor rus? L-am citit pe Nabokov, ultimele carti traduse de dumneavoastra, cu o rara placere si cu o stupoare pe masura: Cum poate omul asta sa scrie asa, atingand tone de subiecte, teme, motive, intr-un stil fabulos, sinestezic, incredibil, care ar fi facut poate faima unei intregi literaturi? Nabokov e adevaratul monstru, el valoreaza cat o literatura nationala, daca nu si mai mult! Si inca o data are dreptate, iar asta ar trebui scris in loc de motto pe fiecare opera literara: Aceasta carte trebuie citita de cel putin doua ori!
Mii de multumiri pentru opera dumneavoastra de traducatoare a unui scriitor exceptional!
Ma intreb cand mai aveti timp sa va scrieti cartile?

ypyac spunea...

E minunat că pot accesa din nou blogul...Apreciez această lumină care se reflectă din multiplele faţete şlefuite ale diamantului Nabokov !
Toate cele bune,
ypyac

Veronica spunea...

Mulțumesc pentru mesaje, e plăcut să ai reacții; am închis un blog și am redeschis un jurnal, adică nu credeam că mai intră cineva pe aici.

Miron Dan, mă bucur că îl citiți pe Nabokov, nu seamănă cu nimic și cu nimeni, să vedeți ce monstruleț vesel și jucăuș este în scrisorile către Vera, cum trece prin etape cumplite ale vieții (exil, lipsă de bani, locuințe schimbate, anii 20, 30...) cu seninătate și cu ochii spre detalii fermecătoare din jur, și mereu cu pofta nebună de spus o poveste. Tare mult mulțumesc pentru mesaj.

Miron Dan spunea...

Da, cred ca aveti dreptate, nu seamana cu nimeni si cu nimic. N-are predecesori si nici epigoni, cel putin dupa stiinta mea. Presupun ca acum lucrati la traducerea Scrisorilor catre Vera, nu? Cand va apare cartea? Am citit fragmente pe blogul dumneavoastra, mi-au indus aceeasi stare de extaz ca atunci cand citeam Vorbeste, memorie. Cum adica ati inchis blogul?
E un lucru extraordinar ca un scriitor sa se dedice intr-o asemenea maniera traducerii operei altuia, iar rezultatul sa fie unul minunat!
Eu va multumesc pentru Nabokov!

Veronica spunea...

Într-adevăr, încă lucrez la scrisori, volumul ar trebui să apară la toamnă la Polirom în seria de autor Nabokov. Cartea e o splendoare. Se va citi, la modul ideal, cu toate celelalte împrejur - sînt trimiteri la ce scria în anumite momente și, desigur, la familie, la evenimente din viață, posibil ca „Vorbește, memorie” să fie ruda cea mai apropiată a scrisorilor, da.
N-aș vorbi de clipa - foarte așteptată, recunosc - cînd voi termina traducerea. Deja mă întreb ce-o să fac fără Nabokov zi de zi în camera mea. Cine o să mă mai facă să rîd atîta, cine o să mă mai înduioșeze atîta, cine o să mă mai plimbe în lume și în literaturi?

(blogul îl închisesem pentru o vreme, nimic important)

Miron Dan spunea...

Abia astept sa citesc scrisorile. Va urez sa aveti multa rabdare si inspiratie la traducere. In rest, cunoasteti prea bine sentimentul pe care-l incearca scritorul dupa ce termina ceva, un melanj indescriptibil dulce-amar de detasare, eliberare si regret. Nu stiu daca altcineva il va putea inlocui pe Nabokov.
Apropo, care e cartea dumneavoastra preferata scrisa de Nabokov? A mea, Foc palid, apoi Vorbeste, memorie. Cea mai greu de citit si enervanta, excesiva pe alocuri, mi s-a parut Ada sau ardoarea. Gata, promit sa va las in pace, aveti si alte treburi decat sa scrieti pe blog.
Pe curand.

Veronica spunea...

Preferata e mereu cea la care lucrez - acum sînt scrisorile, dar n-a plecat Foc palid, sigur rămîne favorita, cartea asta nu se poate compara cu nimic. Și mai e Darul foarte aproape, și fiindcă am trăit și cu ea aproape un an, dar nu doar de asta... Ada mi-a plăcut enorm vara trecută, citită lent, susținut, după tot restul - nici eu nu răzbisem prin ea cum se cuvine la prima lectură, ceva mi se opunea; e grozavă cînd se deschide, sau mai degrabă cînd noi... Dar e greu de făcut un top, mie îmi place acest întreg caleidoscop care își rotește cozile de păun spre noi, mereu cu sclipiri și mai și.
Spor la toate, la scris și citit, mulțumesc!

Licorn spunea...

Ediția aceasta în 250 de exemplare e greu de găsit în afara bibliotecilor. Totuși : http://www.hcbooksonline.com/browse-all/pale-fire-vladimir-nabokov-everymans-library-1992/prod_7762.html Grăbiți-vă, e singurul cotlon în care am dibuit-o !

Veronica spunea...

Mulțumesc, amuzant. Dar probabil că nu se va adăuga la colecția mea. Mă amuzase întâlnirea din bibliotecă, îmi plăcea cartea citită de un necunoscut și subliniată, cu semne, cu colțuri de pagină îndoite, dar am returnat-o și rămîn cu ale mele - deja vreo opt ediții în casă, poate că ajunge. :)

Miron Dan spunea...

Cum zice inspirat George Neagoe, am descoperit o scriitoare! Spre rusinea mea v-am descoperit in postura privilegiata de traducatoare pasionata a lui Nabokov. Apoi, citind blogul (mi-a placut enorm amestecul de fragilitate, detasare, lirism subtil,luciditate melancolica) n-am mai rabdat sa nu citesc si cronicile la cartile pe care le-ati scris (habar n-aveam ca ati scris 7!) si interviurile delicioase pe care le-ati dat. Desi, poate vi se pare cam straniu (si mie), nu v-am citit cartile, dar am decis imediat si irevocabil ca sunteti o scriitoare adevarata. Sigur, nu e mare scofala ce spun eu, au sustinut-o in cronicile lor o multime de critici de prima mana, inclusiv Luciat, pentru care am o slabiciune. Cand voi termina o versiune onorabila a cartii la care lucrez acum, as vrea sa-mi ofer marea desfatare si rasfatul de a va citi pe indelete!
O rugaminte (poate neavenita si impertinenta): dupa ce incheiati proiectul Nabokov, dedicati-va cu totul scrisului dumneavoastra
Cu scuzele de rigoare, un (deja) admirator!

Veronica spunea...

Mulțumesc, mi-e greu să răspund; nu e nici o rușine că ați dat de mine prin intermediul traducerilor, dimpotrivă, aș zice, poate că e firesc, doar autorii traduși sînt mult mai cunoscuți, nu încape discuție.
La un singur lucru pot răspunde foarte clar: rugămintea - deloc neavenită și impertinentă - este lucrul pe care de fapt aștept să mi-l spună un prieten adevărat. Fiindcă este, știu și eu, lucrul care trebuie făcut. Și pe care îmi promit mereu să îl fac. Și mereu ultima carte tradusă devine penultima. Îmi place enorm ce traduc - și cu aceeași intensitate, munca asta mă halește de vie. Astăzi am încheiat de tradus scrisorile. Mai am mult de lucru la volum - anexe, recitiri, corecturi, legarea unitară a întregului. Și mă întreb ce o să fac după, și sper, ca de fiecare dată, la una, la alta, la ale mele. Pe de altă parte, cărțile noastre nu se vor compara niciodată cu cele traduse. Dar mă gîndesc mereu că ar fi putut traduce alții, atîția alții, și probabil mai bine, ceea ce am tradus eu. Dar cărțile noastre, doar noi etc. Eu am început să traduc tocmai renunțînd la munci care nu aveau legătură cu scrisul. Ca să descopăr că traducerile înghit scrisul complet, înainte să îl hrănească intens (dacă mai apucă să o facă). Mă întristează să renunț la ceea ce fac cu atîta plăcere. Ideal ar fi să poți trăi dintr-o traducere solicitantă un an, să poți scrie o vreme. Nu e cazul...
Spor la cartea în lucru! Să iasă bine.

Miron Dan spunea...

Felicitari pentru ca ati terminat de tradus ceea ce era mai important!
Nu sunt de acord cu dumneavoastra. In primul rand, ma indoiesc ca ar mai fi incercat cineva sa-si dedice atatia ani traducerii unui scriitor asa de dificil precum Nabokov, cu rezultate atat de minunate si pe bani asa de putini! Iertati-mi cuvintele mari, dar ati oferit literaturii si culturii romane opera unui gigant, si-ati devenit, fara voie, specialistul roman nr.1 in Nabokov, si nu e nicio ironie aici! Mi-a placut mult ca ati inceput sa traduceti Nabokov fara sa stiti daca o editura va fi intersata. Apoi, sunt convins ca ati acumulat enorm de mult din travaliul asta, poate mult mai mult decat va inchipuiti si, de ce nu, poate se va vedea la urmatoarea carte. Nu e vorba doar de de influente, teme, stil, ritm, constructie, modalitati de rezolvare a problemelor narative, chestii care tin de bucataria scriitoriceasca, ci de sentimentul maret pe care-l avem de fiecare data cand intram in contact cu opera gigantilor, anume ca literatura nu e un joc spiritual cu suma nula. Eu am decis, desi a fost o decizie de care am fost constient posfestum, sa devin scriitor dupa ce-am citit Ullysses in traducerea lui Mircea Ivanescu, pe cand eram student la facultatea de istorie! Dumneavoastra veniti, daca nu mai insel,dinspre Politehnica.
De aici, trec la urmatorul nostru dezacord. Cartile noastre nu se compara cu cele ale gigantilor, spuneti, si sunt de acord, dar cu un amendament, poate nu inca! Nu e vorba de infatuare sau de pierderea simtului realitatii, dar atata timp cat suntem inca in viata si scriem avem o sansa, mica, foarte mica, infinitezimala, nu conteaza! Pe mine, cel putin, operele gigantilor nu ma inhiba, dimpotriva, de cate ori intru intr-un impas e de ajuns sa citesc un maestru si parca imaginatia mea se deblocheaza.
Va inteleg, si va invidiez putin, si eu as vrea sa renunt la tot ce nu are legatura cu scrisul, si nu doar de serviciul meu rutinier de profesor de liceu. Sunt convins ca traducerile va inghit scrisul cu totul, dar cred, si dumneavoastra credeti sau macar sperati, ca-l si hranesc din abundenta. Cu conditia, ca de la un moment dat incolo, sa scrieti doar cartile dumneavoastra. Desigur, e usor sa dai sfaturi, fara nicio utilitate practica, dar cred ca veti lua pana la urma cea mai buna decizie posibila, in conditiile date. Oricare ar fi ea, promiteti-va ca in termen de un an sa terminati de scris o carte proprie, nu conteaza daca o sa fie sau nu gata pentru publicare. Va urez deocamdata spor la treaba cu scrisorile, la toamna as vrea sa le citesc.
Si nu e cazul sa va intristati pentru nimic in lume. Parafrazandu-l pe prietenul meu Serban Tomsa, v-as spune: Sunteti scriitoare si asta e tot ce conteaza.
Multumesc pentru urare, dar mai am mult de lucru, la fiecare noua varianta (le-am pierdut numarul) descopar doar cat de prost e scrisa. Dar ce sa fac, optimist sau naiv cum sunt, rescriu si rescriu...

Veronica spunea...

Întrebat ceva în legătură cu toate traducerile pe care le-a făcut și scrisul propriu (și faptul că el însuși n-a prea fost tradus), Mircea Ivănescu răspundea șugubăț de sincer și sec: ”Păi, da, după valoare!”.
De acord cu dezacordurile, dar știu ce spun, chestia asta cu cărțile altora și cărțile noastre se trăiește, nu e deloc chestie de inhibare, ci pură realitate verde-n față. Dar probabil că o să mai îngroș vreun rînd de bibliotecă și eu, n-o să mă pot abține. :) Nu știu dacă într-un an sau cîțiva; și eu am un manuscris gros oprit la jumătatea drumului. Dar uneori, știți cum e, aduce luna ce n-aduce anul.
Rescrieți, rescrieți; rescrisul - ca și recititul față de citit - e singura cale de-a scrie.
Mă bucur mult că îl iubiți așa de tare pe Nabokov, cred că asta uit mereu să spun. De aici vine entuziasmul mesajelor. Au tradus mai mulți la seria de autor, poate că mi-ar fi plăcut să am o viață separată, să fac toată viața doar asta, cap-coadă. Egoism de îndrăgostită! :)