Mai putem scrie aici foarte cinstit, ca într-o agendă mică de pe colțul biroului, pe care știm că n-o va deschide nici o mână străină?
Spaima dinaintea publicării.
Momentul dificil când postezi și doar o copertă.
Gândul că în curând ochi străin, mâini străine, pe ceva doar al tău. Alăturarea unui tipar care te-a făcut să suferi cândva, pe o situație care nu e deloc asemănătoare. Sau e?
Cum să te bucuri când apare o carte scrisă cu sau din suferințe? Ah, dar te-ai bucurat când ai scris. Ah, dar ce prostii de cuvinte acestea, bucurie, suferință - vorbe împăiate. Aripa gaiței are multe nuanțe de albastru, turcoazuri.
Scrii dintr-o nevoie de-a construi în intimitate, de-a spune și de-a reuși astfel să taci, încă o vreme sau pentru totdeauna. Brodezi o poveste pe un fundal de adevăr, brodezi un adevăr pe un fundal de poveste, până când pânza veche e toată acoperită de păsări și flori și oameni, păduri care altfel n-ar exista. Ești fericit.
Și apoi?
Asta mi-e rana, asta-i Miranda, luați, o mie de exemplare, o mie de copii. Felicitări! Felicitări!...
Stați, stați...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu