Dau să intru în Biserica Rusă. E unul dintre puținele locuri unde reușesc să-mi spăl vârtejul mizerabil al zilei în perioade ca asta. Apăs pe clanța masivă, deschid ușa, dincolo de geam văd două turiste în vârstă care se pregătesc să iasă. Aștept, le fac semn să poftească. Dar ele, zâmbitoare și albe, insistă să intru. Intru. Ele rămân încă două clipe înăuntru, le văd cum citesc afișul de pe ușă, cel cu telefoanele interzise: „Ca să vorbești cu Dumnezeu, nu ai nevoie de telefon mobil”, scris în română și în engleză. Pe chipul celei mai bătrâne înflorește atunci cel mai dulce zâmbet care mi-a ieșit în cale în ultima vreme. Bătrâna americană spune rar, răspicat, lungind melodios fiecare vocală, în timp ce se pregătește să pășească iarăși în forfota orașului străin și-n lumina amiezii: „I'm so glad I don't need a Wi-Fi to talk to God”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu