Dana Pîrvan scrie în săptămânalul „Suplimentul de cultură” despre Luchian. Ochii, sufletul, mâna, un text amplu, pe care îl așez în prelungirea lansării recente a cărții de la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Îi mulțumesc și vă recomand blogul ei despre cărți și, mai nou, video-cronicile ei la cărți alese cu pasiune și grijă.
Un fragment, mai jos, întreaga cronică aici.
„Veronica D. Niculescu a surprins în această biografie romanțată ipostazele și vârstele lui Ștefan Luchian, în tot ce au avut ele mai relevant: copilul fascinat de frumusețea mereu altfel a florilor de gheață de pe geamuri, fiul unei mame și al unui tată pentru care meseria de pictor (zugrav o numeau ei disprețuitor) nu oferea perspectiva unui viitor liniștit, fratele însingurat, studentul dezamăgit și dezgustat de nivelul formării care i se oferea și de caracterul oamenilor de cultură care făceau legea artelor prin demagogie și aranjamente, un Luchian care îl admiră nedezmințit pe Grigorescu, un Luchian îndrăgostit căruia iubirea îi aduce doar o scurtă bucurie, un Luchian cu trupul destrămat de boală care va ajunge să picteze cu pensula legată de mână, un Luchian sărac ce locuiește cu rudele care au grijă de el, dar mai ales un Luchian care a urmărit nedezmințit adevărul și frumusețea, un om al luminii, iubitor de oameni și de viață, care nu-și plângea niciodată de milă, nu cunoștea vanitatea, ochii și zâmbetul său înviorându-i pe cei din jur.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu