♦ Citeam excelenta retrospectivă a lui Bogdan-Alexandru Stănescu, despre traducerile apărute anul trecut, și am tresărit ca la o întâlnire cu un loc vechi, cunoscut. În sfârșit, o retrospectivă cu aparițiile notabile - cuvânt folosit chiar de el -, cu ceea ce rămâne din an, cu ceea ce merită reamintit, pus în vitrină. Chiar așa se făceau, mai cu ceva ani în urmă, aceste retrospective. Tresăreai dacă-ți zăreai cartea acolo, între cele câteva semnalate, era mare lucru. Nu erau înșiruirile anoste și interminabile cu tot ce-a apărut, ba chiar și cu un „mă tem să nu uit pe cineva” strecurat acolo - cu coronițe pe absolut fiecare căpșor.
♦ Ar fi frumos, de-am avea șapte vieți, să spunem „da” la toate proiectele care ni se propun. Dar timpul e-un sac tot mai gol și trebuie să alegi.
Una dintre plăcerile mele vinovate este să observ cine a tradus până la urmă o carte pe care eu n-am putut s-o primesc. Mă refer mai ales la cărțile excelente, în care aș fi vrut să trăiesc - de-aș fi avut acele șapte vieți. N-o să dau titluri, sunt chiar cărți excelente. Și văd: Ah, uite, M. l-a tradus pe Cutare!, Ooo, iată, P. l-a tradus pe X.! Și mă încearcă o stare ciudată, e și un strop de amărăciune, dar și bucurie. Am ratat multe, da. Dar cât n-am trăit acolo, am trăit aici.
♦ Trăiesc într-o carte frumoasă - încă n-a apărut originalul (la vară) - și e atât de plăcută suspendarea dintr-ale mele, sunt în acea fază de minunată desprindere de goana mea în roată; obosită deja, cu ochii praf, cu sâmbetele și duminicile pline și ele de rânduri, știu că povestea asta o să fie iubită. E povestea altuia, dar îmi ascund și eu sub tapetul ei zilele, lunile, spaimele, frigul.
Suntem contradictorii. Deci vii.
(Foto: VDN)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu