Am lăsat exact la jumătate ceea ce lucram, când am pornit spre Botoșani, sperând că voi putea continua la revenire. După o vară cu doar patru zile de vacanță, plecarea de acasă a picat bine. La liniuță, despre patru zile interesante.
Am trecut cu trenul de Botoșani prin Bacău pe 17 septembrie, de ziua lui Bacovia, când se desfășura BacFest.
A plouat tot drumul, și-a plouat și-n tren, mai exact fix pe locul meu cochet, bine ales online, și-a plouat, și-a plouat, de-am strâns apa-n pungi și-n perdele. Prima oră a călătoriei a fost un coșmar. Iar apoi, numai bine.
Am trecut, pentru prima oară în viață, prin Dolhasca. Când am văzut gara, recitam în gând „În gară la Botoșani / Cad castane din castani” și mă gândeam la Emil Brumaru, și înțelegeam de ce aici a scris cum a scris. Lumina, cerurile, dealurile rotunjite și line, curțile, animalele multe! De aici începea raiul.
Cu gândul la Luchian am pornit spre Botoșani. M-a însoțit peste tot. Iarăși, lumina, întinderile verzi, câte un nor. Declarația lui despre cum „unul nu ți-ar vorbi despre frumusețea unui nor!”...
La Botoșani, hotel, pietonală, strofele din Luceafărul peste tot (mi-a plăcut demontarea poemului în bucățele de piatră și presărarea lui prin oraș, de ce nu?), lacul, statuile noi. În plimbări singură, dimineața devreme, am ajuns în centrul vechi, frumos și cam abandonat, și la biserica unde-a fost botezat Eminescu, și la locul unde s-a născut și-a copilărit.
În două rânduri, m-am întâlnit cu copii și profesori. A fost altfel decât la simple întâlniri din școli. Concluzia mea e că acești copii erau bine pregătiți dinainte, vin adică pe un șnur de discuții, lecturi și așa mai departe, derulate pe mult timp în urmă. Nu e ceva punctual, făcut în pripă. Au tradiție, citesc, discută, desenează... E un fond bun acolo și e un loc unde artele în general sunt prețuite. Mi s-a părut peste orice nivel așteptat. Totul miroase a educație cu respect pentru arte. Am văzut copii educați, drăguți, curioși, inteligenți, harnici, profesori decenți, cu bun gust, cu modestie, harnici, îmi declar aici admirația pentru tot cei întâlniți. Mulțumesc, dnelor Dana-Georgeana Andrei, Angela Chiriac și Loredana Carcea - în ordinea în care le-am întâlnit. Pe privirile celor mici și ale celor mari m-am sprijinit, căci nu mă simt foarte confortabil în fața unei săli pline. A fost mult, mult și frumos. Desene, discuții, flori, declarații. Multă iubire. Fotografii cu sutele, cum să refuzi?
La Ipotești a fost vârful acestui vârtej de emoții. Nimic nu m-a pregătit. Bietul meu suflețel a cedat în prima cameră a familiei, lângă masa Emineștilor, cu fotografiile fraților și surorilor de jur împrejur. Când credeam că mai mult nu se poate, s-a putut: biserica, masca mortuară (n-o să uit niciodată senzația trăită, sentimentele atât de amestecate, privirea pe trăsăturile atât de delicate și pe un anumit detaliu frapant, și-n același timp sentimentul că nu se cuvine să privesc; da, el era „frumos ca un sfânt coborât dintr-o icoană”; da, el era „doar” un om). Curtea înverzită. Primirea elegantă și generoasă, peste tot. Invitații să revenim sau să venim și acolo, și dincolo, peste tot. Invitația să lăsăm un rând pe geamurile unei clădiri unde se țin ateliere. Am lăsat. Muzeul, cu încăperile sale bine organizate. Mi-am luat de acolo o frunză. E cea mai de preț amintire din Botoșani.
Festivalul Apolodor, care m-a adus acolo, o ediție pilot, mi s-a părut un dar extraordinar pentru un oraș micuț, curat, care duhnește a artă. Dan Lungu și Luminița Corneanu, bravo și mulțumesc! A fost o onoare să fiu și eu un punct turcoaz pe harta festivalului. Am întâlnit scriitori, profesori, cititori de toate vârstele, am pus piciorul în locuri unde altfel n-aș fi ajuns, am râs și am plâns, cu alte cuvinte: am trăit.
Mulțumesc unei fete minunate, Anisia, voluntară care m-a ajutat și mi-a fost companie plăcută. Să continui să scrii, Anisia!
O mare surpriză pentru mine a fost și să întâlnesc, în expoziția cu ilustrație de carte din holul teatrului, și ilustrația originală a copertei „O vară cu Isidor”, realizată de Radu Răileanu. N-o mai văzusem niciodată așa, mare și originală. M-am bucurat. De fapt, Isidor m-a adus la Apolodor. E atât de limpede.
Am revenit la treabă. De mâine, intru într-un proiect inedit și solicitant, curioasă și eu cum va fi și dacă voi face față. Iar apoi să reiau ce-am lăsat la jumătate, lucrul cel mai important pentru mine acum. Am venit de la Botoșani obosită - sau poate doar stoarsă emoțional -, dar un pic mai încrezătoare în privința viitorului.
Și am avut revelația asta: că orice participare la un festival pentru publicul tânăr nu are legătură nici cu autorul, nici cu cărțile sale - ci cu ei, cu tinerii și cu viitorul generației lor. Pentru asta merită orice efort, oricât de retractil sau introvertit ai fi și cât ai plăti pentru asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu