Am spart seiful cu timp. Spargerea a avut loc chiar înainte de-a începe să citesc despre oamenii care economisesc timp şi sfîrşesc prin a nu mai avea vreme de nimic bun.
În Piaţa Mare, cotesc în ultima clipă şi, în loc să urc la o conferinţă de presă unde sînt chiar ei, oamenii care fac economie, guralivi şi agitaţi, o iau uşurel pe sub turn, cobor pe lîngă Podul Minciunilor, şi mă las purtată de nimic prin Oraşul de Jos, cu geanta grea pe umăr.
Mă uit la ziduri de parcă le-aş vedea pentru prima oară, apoi urc pe Konrad Haas - n-au venit berzele - , mă întorc pe Centumvirilor, ajung în cele din urmă înapoi în Piaţa Mare.
E deja şi douăzeci, colegii ar putea deja să iasă de la conferinţă. Mă îndepărtez ca un hoţ ce-ar putea fi prins cu mîna adîncită pînă la umăr în seif. Sînt fericită în pielea mea nouă, de pierde-primăvară chiulangiu; învăţ abia la vîrsta asta să fac ce n-am ştiut nici acum zece, nici acum douăzeci de ani.
E o umezeală plăcută în aer, e timp de simţit limpezimea, de mirosit adierile, de mers în Sub Arini şi de pîndit mugurari cu piept roşu şi gaiţe cu aripi albastre, de mîngîiat cuiburi căzute pe alei. De "fiit" pierde-primăvară şi de zîmbit ghiduş, ca şi cînd ţi-ai îndesa în buzunarele de sub piele timp, timp răcoros şi vesel curgător, ca Trinkbachul după ce s-au topit gheţurile.
În Piaţa Mare, cotesc în ultima clipă şi, în loc să urc la o conferinţă de presă unde sînt chiar ei, oamenii care fac economie, guralivi şi agitaţi, o iau uşurel pe sub turn, cobor pe lîngă Podul Minciunilor, şi mă las purtată de nimic prin Oraşul de Jos, cu geanta grea pe umăr.
Mă uit la ziduri de parcă le-aş vedea pentru prima oară, apoi urc pe Konrad Haas - n-au venit berzele - , mă întorc pe Centumvirilor, ajung în cele din urmă înapoi în Piaţa Mare.
E deja şi douăzeci, colegii ar putea deja să iasă de la conferinţă. Mă îndepărtez ca un hoţ ce-ar putea fi prins cu mîna adîncită pînă la umăr în seif. Sînt fericită în pielea mea nouă, de pierde-primăvară chiulangiu; învăţ abia la vîrsta asta să fac ce n-am ştiut nici acum zece, nici acum douăzeci de ani.
E o umezeală plăcută în aer, e timp de simţit limpezimea, de mirosit adierile, de mers în Sub Arini şi de pîndit mugurari cu piept roşu şi gaiţe cu aripi albastre, de mîngîiat cuiburi căzute pe alei. De "fiit" pierde-primăvară şi de zîmbit ghiduş, ca şi cînd ţi-ai îndesa în buzunarele de sub piele timp, timp răcoros şi vesel curgător, ca Trinkbachul după ce s-au topit gheţurile.
2 comentarii:
Da, e o vreme de hoinăreală de unul singur... Aş "bate" iar periferiile Iaşului...
Visez să am un căţelandru mare şi înţelept, cu ochi blînzi, să mă pot plimba (aproape singură) oriunde şi oricînd.
Trimiteți un comentariu