Ca o laba de urs

Uneori, ca să te aperi, trebuie să îţi faci un rău imens. Sînt reptile care îşi abandonează coada între degetele jucăuşe ale atacatorului; urşi care-şi rod şi îşi lasă în cursa cu colţi de fier una dintre cele patru labe; tot astfel, oameni care îşi părăsesc sufletele zdrenţuite în capcane atroce. Şi fug aşa, nişte coji ambulante, nişte haine de carne subţire cu căptuşeli sîngerînde. Sufletul abandonat, desigur, nu va folosi nimănui la nimic. Va putrezi ca o labă de urs, cu ghearele zadarnic încleştate-ntr-o pajişte.