Aş vrea să am curaj. Să mă avînt, să pot duce lucrurile serioase pînă la capăt.
Azi am scris patru rînduri. Şi totul e la fel ca în scris; cînd cred că e gata, revin, revin.
Aş fi vrut zilele trecute să postez aici un capitol din cartea nouă sau măcar o parte din ceea ce mi-ar fi plăcut - dacă aş fi avut curaj şi-aş fi urmat invitaţia - să citesc în Bucureşti. Dar blogul, cu excesul lui de sinceritate, nu mă lasă să copiez nimic. Aşa că transcriu doar atît, cele patru rînduri de azi. Finalul capitolului 10. Cartea are 20 de capitole.
Şi-acum ne vom retrage încet, cu arătătorul apropiat de gură ne vom îndepărta de acest preţios ciob de trecut, doar pentru-a ne putea întoarce acolo tiptil, tiptil, căutînd fericirea orbitoare care justifică totul, în ziua apărării finale, atunci cînd sub un soare înclinat, cu ochii pentru totdeauna închişi, vinovaţii şi victimele îşi vor fi amestecat straiele.
9 comentarii:
Foarte frumos!
Uau, ce fain sună!
Vaaaai, tu!
Ei, zău, nu ştiu dacă-i fromooos sau fain, mai ales aşa scos din context, dar ştiu că-i la locul potrivit.
Şi-acum îmi dau seama, e chiar miezul poveştii, la finalul cap. 10din 20. Sîmburele. Buricul!
Ciupivai...
Îmi place de mor să revin, să adaug un buric colo, altul colo! Doar la final e posibil.
Ce fiinţă fantastic de acaparantă e cartea pe care o scrii.
Punctul de vedere al cărţii: Doamne, ce acaparabilă fiinţă e scriitorul ăsta cu care m-ai pricopsit! :)
Punctul de vedere al autorului:
Taci! Eu te-am făcut, eu te termin!
Că nu mai spunea nimic...
Păi... să stea cuminţică, s-o termin.
Trimiteți un comentariu