Aş fi putut trăi oriunde în această perioadă: în altă ţară, pe vreo insulă, în vreo cabană izolată ori într-un borcan. Am ales borcanul: într-o poveste, la mine acasă, cu capacul bine închis.
Nimeni din zonă nu mi-a simţit lipsa, nimănui din zonă nu i-am simţit lipsa. Puţine semnale din preajmă au spart izolarea; cînd şi cînd, foarte rar, cineva îşi amintea nu de mine, ci că s-ar putea să aibă nevoie de mine, de urechile mele; dar scrisul e egoist, n-am avut nimic de dat şi nimic de primit; dar astea nu-s lucruri de zis oriunde şi-oricui; confesiunea ar fi dărîmat schela fragilă. Şi-acum, plata: cîteva reproşuri mai egoiste chiar decît fuga, ele însele confirmîndu-mi că am făcut bine cînd n-am băgat în seamă bruiajul ocazional al telefonului.
Şi traducerea e gata. Şi cartea e gata. Simt nevoia să ies din borcan, ca la finalul vreunui supliciu? Nu.
La borcan! Ce de figuri de prieteni pe curburile de sticlă! Mă mai joc o vreme cu ei: Laura, originalul ei, o bufniţă, căţelul Punkte, vîntul, mama Clapoancă...
Sus: pagină din "The Original of Laura", de Vladimir Nabokov.
Jos: cartea mea, nou-nouţă. Nu le-am lucrat în paralel; întîi a fost cartea, apoi traducerea.
Doar traducerea am predat-o, cu cartea mă mai joc.
Nimeni din zonă nu mi-a simţit lipsa, nimănui din zonă nu i-am simţit lipsa. Puţine semnale din preajmă au spart izolarea; cînd şi cînd, foarte rar, cineva îşi amintea nu de mine, ci că s-ar putea să aibă nevoie de mine, de urechile mele; dar scrisul e egoist, n-am avut nimic de dat şi nimic de primit; dar astea nu-s lucruri de zis oriunde şi-oricui; confesiunea ar fi dărîmat schela fragilă. Şi-acum, plata: cîteva reproşuri mai egoiste chiar decît fuga, ele însele confirmîndu-mi că am făcut bine cînd n-am băgat în seamă bruiajul ocazional al telefonului.
Şi traducerea e gata. Şi cartea e gata. Simt nevoia să ies din borcan, ca la finalul vreunui supliciu? Nu.
La borcan! Ce de figuri de prieteni pe curburile de sticlă! Mă mai joc o vreme cu ei: Laura, originalul ei, o bufniţă, căţelul Punkte, vîntul, mama Clapoancă...
Sus: pagină din "The Original of Laura", de Vladimir Nabokov.
Jos: cartea mea, nou-nouţă. Nu le-am lucrat în paralel; întîi a fost cartea, apoi traducerea.
Doar traducerea am predat-o, cu cartea mă mai joc.
Cărţi în 2010 la Polirom
12 comentarii:
Frumoasă pagina din "Laura", frumoasă în sine, ca fotogtafie!
Frumoasă, da...
De-o frumuseţe nepămînteană, dureroasă, prea tulburătoare, toată cartea, obiect şi conţinut.
NU te juca prea mult cu... focul!
Uf, n-ai habar cum îmi zgândăreşte postarea ta vinovăţia de a-ţi fi răspuns aşa de retardat (în toate sensurile) la urări!... :(
Aşa că spun repede-repede, ca ştim noi cine, ca să nu uit:
Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!
Încet gândită, gingaş cumpănită,
Eşti ca o floare, anume înflorită
Mâinilor mele, care te-au... tradus! :)
@hobbitul: Cu focul nu mă joc, deşi mi-ar fi plăcut. :)
@Radu:
Fără vinovăţii, că-mi cade şi blogul ăsta! Nu suportă platforma...
Şi-apoi, în nemernicia mea, eu nu mă văitam de tăcere, ci de cei care nu-ţi respectă tăcerea. Iar cînd îi apucă sunatul, suuună de zece ori la rînd, să dai socoteală.
Carte frumoasă, cinste cui te-a ros. :)
O carte nouă! Ce dar, ce bucurie!
Pe cît de plăcut e să ţii taina, pe-atît de plăcut să anunţi: gata! Gata!
Asta e!
Sint foarte curios sa-ti citesc cartea. N-am citit nici Orchestra portocalie, dar cu prima ocazie -cind ajung in tara - o caut. Si mie-mi place blogul. Nu-l sterge, daca n-ai chef, nu scrie, asta e solutia pe care am gasit-o pentru mine
Cartea, cine ştie cînd şi dacă...
Cu blogul, da, cam aşa. Şi mie-mi place blogul tău. Rezonez la muzici.
Mulţumesc de semn.
Trimiteți un comentariu