O binevoitoare privire transparentă este de-ajuns - căţeluşul auriu se trînteşte instantaneu pe spate, mătură iute asfaltul cu coada, aşteptînd mîngîierile. Dar e un gard între noi.
Promisiunile fără acoperire.
Ar trebui să umblăm pe stradă atenţi, şi mai atenţi, eventual purtînd cagule, eventual ţinînd mîinile adîncite în buzunare, pipăindu-ne pe furiş tumorile care stau să crească, cîntărind în rotunjimile lor tari toate promisiunile fără acoperire.
Nebuna (cum să-i zic altfel?) mă alege iar din şuvoiul de oameni, îmi zîmbeşte, îi zîmbesc, mă opreşte cu o bătaie pe mînă şi-mi zice muteşte, clar, fără un sunet: "Gata!". Taie cu palmele aerul, în două laterale ca aripile desfăcute. Repetă, să fie sigură că am înţeles: "Gata!". Şi iar taie aerul. Ne despărţim mimînd fericirea. De fapt, ea chiar părea fericită. Transmisese mesajul. Gata era la mine de-acum.
Maşina parcată la scară are numărul "HOW". How ca how, dar mai ales When.
*
Azi mi-a plăcut: Regele dimineţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu