10 aprilie 2010

Acasa

S-a împrimăvărat fără mine, dar eu sînt cea care vede mai bine acum. Din salonul albastru nu se vedeau deloc vîrfurile copacilor, doar cerul. Şi-acela, doar după o vreme. Nori ca aripile peste acoperişuri, aripi de corb, de bufniţă şi de lebădă, plumb, aramă, argint.
Victoriile fiecărei zile de după - cînd te ridici şi mergi la fereastră, cînd ieşi pe terasă şi vezi un fazan în iarba din curtea spitalului unde totul e miraculos, cînd înţelegi, dincolo de durerile operaţiei, că au dispărut complet durerile acelea, că în locul pumnului care apăsa ticălos e un gol plăcut, ziua cînd reuşeşti să îţi pui singură şosetele, ziua cînd poţi număra paşii, cincisprezece, în lungul salonului, ziua cînd poţi băga singur un ştecher în priză şi ziua cînd în sfîrşit poţi să ieşi în oraş - ieri - şi vezi că a venit şi-aproape c-a şi cam trecut primăvara, şi aerul oraşului e tare, e ameţitor, te îmbată de-a dreptul, şi e aşa dulce bucăţica de pîine şi ai vrea să mulţumeşti şi încă te mai gîndeşti cum, cum să faci să se audă mulţumirile spuse în şoaptă.
Da, există spitale în România, spitale particulare, unde te simţi răsfăţat de toate din jur şi astfel ai loc suficient înăuntru pentru toate spaimele tale, să le alinţi, să le piepteni, să le legeni, fără să le cocoşezi cu griji din afară. E important să ţi le îngrijeşti pînă la capăt.

Spitalul Athena, Timişoara.

7 comentarii:

Vaca Verde spunea...

un gand bun de la mine! asa, de primavara, de verde, de... intoarcere acasa :)

ioana spunea...

Eu, una, concis si atotcuprinzator, ii multumesc lui Dumnezeu. Pt toate. Stie El mai bine unde sa-mi imparta multumirile dupa aceea: la spitale, la oamenii buni, la nori, la pisici, la frunze, la pasari, la ziua luminata si noaptea-mbalsamata.

Anonim spunea...

insanatosire grabnica!... e bine ca exista spitale bune, dar si mai bine e sa iti bei cafeaua acasa in tihna ;)

Veronica spunea...

Mulţumesc din suflet.
Şi ploaia e altfel acasă.

Iulia spunea...

Îmbrăţişări cu drag!

Veronica spunea...

Mulţumesc pentru iepuraş. :)

Iulia spunea...

Ţup! Ţup!