Dimineaţa devreme, cînd străzile sînt încă pustii, văd de la fereastră un bărbat ieşind dintre blocuri, ştergîndu-şi ochii cu o batistă. Plînge din cauza unei femei, poate? Kunderofila din mine răspunde: cu siguranţă! La prima scară a blocului din stînga, la etajul doi, vreo femeie a scuturat cearşafurile. O scamă rătăcită... Lacrimi de aşternut.
S-au dus şi cele trei drumuri, am închis triunghiul Timişoara-Cluj-Bucureşti, asta a fost toată vacanţa. Înapoi acasă, la B. Vara asta o petrec cu botul în traducere şi cu cartea mea la sertar.
Am comis, de vreo două luni, şi sinuciderea online. Plăcut timpul recuperat. Oricum, nu s-au primit sesizări... Voi scrie şi aici mai puţin.
Sîmbăta trecută, seara, după Bookfest, o plimbare în potcoavă pe străzile din jurul hotelului. Canicula pustiise întreaga zonă. Respirau din toate firele de praf magazinele de antichităţi, rame şi statuete de ipsos, fotografii, păpuşi cu zîmbet spart. O cerşetoare pe scara unui hotel falimentat. Pe trecerea de pietoni, bancnotele pierdute, înfăşurate într-un bandaj alb, foarte curat.
5 comentarii:
Sesizare: nu te sinucine şi aici, adică nu renunţa la a mai scrie şi pe această pagină. We would miss you! Să înţeleg că ţi-ai şters şi tu profilul de pe Facebook? Mie nu-mi pare deloc rău că am făcut-o, am câştigat timp bun, pe care-l folosesc într-un mod mai înţelept (sau aşa îmi place să cred). Salutări din Bucureşti! (era să zic Luxemburg) ;-)
Şters! Nici eu nu-i simt lipsa absolut deloc, în schimb în cele vreo două luni cît l-am avut simţeam cum sapă ca viermele, deşi petreceam foarte puţin timp pe FB. Mă scoteau din minţi toate invitaţiile etc. Slavă Delete-ului! :)
Mulţumesc de salutări, dar nu ştiu unde să le întorc! :)
Ah, ba da, ştiu unde să le întorc! Salutări, deci, cu drag, spre Bucureşti!
:) Scuze, nu m-am semnat cum trebuie! Trebuie să-mi găsesc o identitate... virtuală, desigur. O mică corectură: am vrut să zic "sinucide" în primul rând, nu "sinucine" - mă grăbesc să revin asupra greşelii înainte ca Ciupivai să strige "Vaiii!". :)
Să ai o vacanţă frumoasă! (cu traducerile şi cartea din sertar nu poate fi decât aşa)
Vacanţă frumoasă şi ţie! Mulţumesc, C.!
Nu-i nevoie de corecturi la litere, se-nţelege. Ciupivai e aşa, mai excentrică... :)
Trimiteți un comentariu