Bancnotele pierdute

Dimineaţa devreme, cînd străzile sînt încă pustii, văd de la fereastră un bărbat ieşind dintre blocuri, ştergîndu-şi ochii cu o batistă. Plînge din cauza unei femei, poate? Kunderofila din mine răspunde: cu siguranţă! La prima scară a blocului din stînga, la etajul doi, vreo femeie a scuturat cearşafurile. O scamă rătăcită... Lacrimi de aşternut.

S-au dus şi cele trei drumuri, am închis triunghiul Timişoara-Cluj-Bucureşti, asta a fost toată vacanţa. Înapoi acasă, la B. Vara asta o petrec cu botul în traducere şi cu cartea mea la sertar.
Am comis, de vreo două luni, şi sinuciderea online. Plăcut timpul recuperat. Oricum, nu s-au primit sesizări... Voi scrie şi aici mai puţin.

Sîmbăta trecută, seara, după Bookfest, o plimbare în potcoavă pe străzile din jurul hotelului. Canicula pustiise întreaga zonă. Respirau din toate firele de praf magazinele de antichităţi, rame şi statuete de ipsos, fotografii, păpuşi cu zîmbet spart. O cerşetoare pe scara unui hotel falimentat. Pe trecerea de pietoni, bancnotele pierdute, înfăşurate într-un bandaj alb, foarte curat.