Ca să recuperăm un pic nepovestitele. Best of summer (în afară de urcatul pe-o bicicletă după o mie de ani) - concertul Sisters of Mercy de la Sibiu şi întîlnirea cu ei din ziua precedentă, la conferinţa ARTmania.
La ARTmania au fost trei zile cît o vacanţă. Încă o vacanţă la mine acasă. A fost sau n-a fost? Ah, şi încă cum a mai fost…
A început cu o casetă. O casetă neagră, în ’92, pe care scria “The Sisters of Mercy – Temple of Love” (o am şi acum, o ascult şi acum). Şi nici cu gîndul nu gîndeam, pe cînd caseta se muncea în casetofonul lîngă care reuşea să doarmă o pisică cu ochi albaştri, că o să-i văd şi o să-i ascult live pe cei care-mi cîntau doar mie în dormitor.
De aproape douăzeci de ani nu mai scot albume - o grevă cu dedicaţie specială caselor de discuri, dar compun, cîntă. Concerte, deci, iar asta după cum ne e norocul...
Şi-au venit la mine-acasă. Nu dau doi bani pe numele de pe buzele tuturor; dau tot sufletul pentru cei doar ai mei. Pe-atunci, nici măcar o a doua pereche de urechi pe lîngă mine. Acum, pe-alese, dătători de suflete. Templul a vibrat. Fiindcă “I Was Wrong” şi fiindcă “Vision Thing” şi fiindcă… Credincioşii (după ridicarea din sprîncene de la început) au înţeles şi ceaţa groasă care îl ascundea pe solistul Andrew Eldritch, şi momentul cînd ceaţa s-a risipit. Muzica, precum literatura - ideal doar o voce, ideal nici un chip.
Momentul de final:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu