Cartea de tren se alege ușor. Cărțile cu supracopertă sînt minunate, dai jos haina colorată și explicită și, iată, cartea fără titlu. Perfectă.
Călătoresc într-o alveolă cu cinci locuri - slavă cui le-a gîndit: trei de-o parte, două de alta, decalate frumușel. Doar o bătrînă, al cărei chip îl privesc cu nesaț cînd picotește. Mîinile. Alte desene.
Abia spre finalul călătoriei - ei, fiindcă eu nu voi fi ajuns nici la jumătate - cînd ni se întîlnesc privirile, îmi vorbește. Abia șoptește, neobișnuit pentru vîrsta ei. 90 de ani. În august. Și deodată mă întreabă ce citesc. Manelistul de la fereastră, care-a poluat în fel și chip spațiul de cînd s-a urcat, e cu ochii pe mine. Am impresia că mii de urechi s-au ciulit din toate alveolele din jur. Dar într-o clipă socotesc și rezolv: un om cu un auz așa fin poate că stă binișor și cu vederea. Deschid cartea, apropii de ochii ei prima pagină. Taină păstrată. Căci ea citește pe litere, ușurel.
Și-apoi zice: Dar biblia o citești?
Nu scocotesc. Răspund ca animalul care nu știe să mintă. Privind-o în ochi, doar două litere: Nu.
A! Se lasă pe spate, dezarmată, dezamăgită, uluită, șocată, revoltată, deodată femeie, deodată femeiușcă. Toate acestea se multiplică într-un tremur mulțumit al manelistului de lîngă fereastră. Sînt, așadar, chiar sînt o zgripțuroaică! El știa.
Bătrîna vîră mîna în buzunar și scoate o broșurică din acelea. Apasă titlul cu un deget, apasă și din voce: Alege viața! Îmi zice că totul, totul, totul... Dar eu, cam ca pentru mine: E viață și aici... Îmi mîngîi Nabokovul, Adevărata viață a lui...
Dar sînt pierdută, în ochii și urechile tuturor alveolelor.
Singură din nou. Predeal, zăpadă în straturi, zăpadă de-o viață de iarnă.
Doamne, Dumnezeule, dacă exiști, ajută-mă, cînd oi albi, cînd oi îmbătrîni, cît oi apuca, cum oi fi, cu biblia mea să rămîn alături, nu cu a lor.
***
Oricare ar fi concluzia acestui pasaj, e neîndoielnic că numai cine știe ce înseamnă să te desparți de un ținut iubit poate fi atras de această imagine a nostalgiei. Mi-e imposibil să cred că Sebastian, oricît de îngrozitoare va fi fost Rusia din care am fugit, n-a simțit acea strîngere de inimă pe care am cunoscut-o cu toții. Una peste alta, aceea fusese casa lui și...
Adevărata viață a lui Sebastian Knight, de Vladimir Nabokov.
Traducere de Anca Băicoianu.
4 comentarii:
Deci viaţa este în partea aceea.
M-ai făcut să poftesc la Nabokov:
şi mă duci pe mine în bună ispită.
Cu drag! :)
Oricum rămâi cu biblia pe care ţi-o alegi, aşa îmi place mie să cred în religie ca într-"o treabă al naibii de personală".
Altminteri, se pare că gândurile noastre călătoare s-au întâlnit cumva, deasupra şinelor. Aproape păsări.
Nu ştiu dacă îţi place Tracy Chapman, îmi cânta Crossroads când îţi citeam postarea şi ce bine se aude...
Si mie mi s-a intimplat ceva asemanator odata intre Buc si Ploiesti, citeam o antologie a prozei din 1997 sau 1998 si o calugarita cu ochelari mari aburiti mi-a cerut sa i-o dau sa arunce o privire. A parcurs repede titlurile si dup-aia a zvirlit-o cit colo, spunindu-mi nu stiu ce mizerie. N-am avut ca de obicei nici un fel de prezenta de spirit, am zimbit stinjenit si mi-am vazut de treaba
Fericită de ispitire! Scrisesem ispirite. Un fel de e-spirite.
Deci am avut un fel de întîlnire virtual-feroviară? Muzica e binevenită.
Apoi bătrîna m-a întrebat, dojenitoare: Dar măcar crezi? Sînt sigură că n-a înțeles mai nimic din gestul meu spontan. Am întins brațul spre fereastră, am descris un arc de cerc, eram îngrozitor de stînjenită, îmi amintesc că afară se vedea un șir de mesteceni, i-am simțit rude cu mine.
Corcoran, acum îmi dau seama că mai sus, răspunzîndu-i Zvîrlugii, folosisem două din temele tale, stînjeneala, prezența de spirit.
Da, niciodată nu poți fi destul de tare pentru a înfrunta atacul unui "bibliomaniac".
Există întotdeauna un dezechilibru major: ei vor să convingă, sînt așa de siguri pe ce au de dat, încît nu au nimic de primit. Noi nu avem nimic de dat în schimb, nimic Major, nu-i așa? Noi sîntem cei pustii, săraci, reci, nepăsători, orbi.
M-am amuzat, chiar și așa: ea îmi vorbea de Alege viața, dar eu aveam chiar Adevărata viață...
Trimiteți un comentariu