18 iulie 2012

Poveste

Pe vremea cînd gardurile aveau burţi moi şi lăsate.
Pe vremea cînd se strănuta de la rochiţa rîndunicii lipită de nas, nu de la aerul condiţionat.



Erau astfel de zile.

Cu un măr cules de pe jos, între palme, spre casă. Căldura soarelui concentrată în fructul micuţ, pulsînd ca într-o inimă abia scoasă din trup. Bucuria noii poveşti. Rugămintea să ţină. Vie. Doar tu şi animalele din tine.
La teatru, ariciul ascultă în căşti Prelude to Little Spring şi mîngîie pluşul spătarului, cu spatele la scenă. (mulţumesc!)
De-aş fi în stare să o scot din mine, fir cu fir, cu blîndeţe şi răbdare, povestea asta care există cu toate vinişoarele clare, de-aş fi în stare s-o scot fără să o distrug. Dar şi de nu, fericirea de-a te simţi în sfîrşit viu, cu o poveste dureroasă şi fragilă în tine, este imensă. Despre a fi locuit. Despre asta e vorba.

6 comentarii:

ora25 spunea...

mi se face-aşa de friiică, m-aş strecura între gravidele înfricoşate de naşterea naturală şi aş striga cezariană, eu cezariană vreau! ce greu e să smulgi, să nu strici, să şi să şi să, mai ales cu blândeţe şi răbdare. pumni strânşi pentru arici.

Veronica spunea...

Nu te teme, nu te teme, dacă nu scoteam deja ceva firişoare nu îndrăzneam să fac aici mărturisirea. Ariciul trăieşte! Şi mi-e atît de iubibil, acum îi aranjez ţepii îndoiţi de întîlnirea cu oamenii, îl liniştesc, îi pun muzică, îl ascult.
Ce bine, ce bine.
Recomand oricărui om obosit fuga de oameni şi cuibărirea. O simplă săptămînă poate face minuni.
Pumnii strînşi şi ţie!

ora25 spunea...

acum câteva zile venise o colegă la mine, poze din telefon, grătar la pădure, pui de arici, ea zicând - prima dată am găsit doar unul şi voiam să ţi-l aduc, dar apoi am văzut că-s familie şi mi-a fost milă să îi despart, în plus, să ştii că miroseau destul de urât.
:) mă bucur mai liniştit, ce de-a bine!
(aaa, plus întrebarea cea clasică - pe mama aricilor n-o înţeapă puii când e gravidă?)
:)

Veronica spunea...

Vai, deci aşa de mult mi-a plăcut şi aşa de muşuroielnică încă, încît am dat reply. No-reply message. :))
Păi, nu pot decît să mă bucur, că şi de ariciul meu strigă lumea, la teatru:
- Ui, ce pute!
- Pute, domne!
Şi la mama lor se mai gîndesc aricii, dar altfel. Cred că o să pun fragmente. E răcoare şi linişte. Ceea ce doresc fiecărui muşuroielnic mititel.

Marga spunea...

Sunt tare dragalasi aricii, dar nu as putea tine niciodata unul in palme

Veronica spunea...

Culmea, chiar caut apartament.