6 august 2012

După lansare



Cartea a apărut şi poate fi comandată aici.

Imaginile sînt din standul CDPL Fest 2, unde am avut semne de carte de catifea şi ceva recoltă de carte,



iar acestea sînt de la lansarea din Sala Oglinzilor,



unde Un Cristian a vorbit despre cele trei apariţii, Biblidioteca de Mihail Vakulovski, Îmblînzitorul apelor de A. R. Deleanu şi Roşu, roşu, catifea,



după care fiecare dintre noi a vorbit despre celelalte două cărţi, iar mie mi-a fost ca niciodată de drag şi de uşor şi de bine, fiindcă mi-au plăcut şi cărţile, şi autorii, citiţi-le, citiţi-i, şi atmosfera, şi clădirea, şi tot, a fost o zi frumoasă de pus la suflet, şi mulţumesc Flavius Ardelean şi mulţumesc Mihai Vakulovski,



şi chiar dacă am făcut-o şi atunci, o fac şi acum, să mulţumeşti nu e un gest de politeţe, uneori e o nevoie binefăcătoare pe care să te sprijini ca-ntr-un toiag cînd ajungi acasă după drum lung, doar tu şi cîteva cărţi, aşa că pur şi simplu:
Mulţumesc, Cristi, Victor, Lucian, Simona, Florin, Diana, Oana, Georgiana, Radu, Alexandra, Ema, sigur că sînt doar cîteva nume, şi ar mai fi şi altele, şi ar mai fi oameni ale căror nume nu le cunosc.

A, şi pisicii Roxi, care dormea sub o maşină într-o curte, şi pe care mi-a zis portarul s-o strig, Roxi!, că vine, şi-a venit, şi mi-a luminat ziua dinaintea lansării.



7 comentarii:

hobbitul spunea...

Frumos si destul de bogat standul tău. Cel mai mult mi-au plăcut cleștele de rufe si pisica tolonită!

Veronica spunea...

Dacă e bogăţie, e o bogăţie care nu atrage pe nimeni. Dar ce-are a face a fi cu a avea?, asta-i altă poveste. Din fericire!
Pisica tolănită era grozavă! Dar care cleşti de rufe? Să fie de fapt suportul de carte? Bănuiesc. Atunci cartea să fie o rochie la uscat. Şi îmi convine.

Georgia spunea...

Mă bucur enorm că ţi s-a întâmplat o astfel de zi.
Şi eu tot cleşti de rufe am văzut cu ochelarii mei :) Şi, apropo de asta, mi-am comandat "rochia roşie catifea". De-abia o aştept! :)

(tare frumos s-a aranjat recolta! şi-mi pare rău că n-am putut să ajung şi eu cu floarea-soarelui..)

Veronica spunea...

hobbitul cel chior spunea...

Da, am confundat suportul de carte cu doi clestișori de lemn, de rufe!
Am mărit poza și m-am uitat mai atent.

(comentariul rătăcit mai jos cu o postare şi recuperat pentru a risipi ce era de risipit)

Veronica spunea...

Georgia, lectură plăcută, mulţumesc! Ai grijă de ce trebuie să ai!

m. vklvsk spunea...

şi eu îţi mulţumesc, Vera, a fost o întîlnire tare frumoasă la CDPL Fest 2. şi - încă o dată - felicitări pentru ROŞUUUUUUU!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Veronica spunea...

La fel, la fel, şi pe curînd.