15 iunie 2015

Scrisori către Vera


Astăzi am încheiat de tradus Scrisori către Vera, scrisorile lui Vladimir Nabokov. Din 15 octombrie în 15 iunie am petrecut, probabil, cele mai frumoase opt luni dedicate traducerii unei cărți.
Volumul cuprinde toate scrisorile lui Nabokov către Vera, din 1923 până în 1976. Scrisorile au fost publicate pentru prima oară în toamna anului trecut, fiind traduse din limba rusă şi editate de Olga Voronina şi Brian Boyd, volumul alcătuit în limba engleză fiind așadar singurul existent, prima și unica ediție. Am convingerea că această carte nu ar fi existat fără mintea sclipitoare și dedicarea totală a lui Brian Boyd. Cine a citit cele două volume colosale ale sale, „Vladimir Nabokov: Anii rusești” și „Vladimir Nabokov: Anii americani”, știe cam ce fel de cărți poate să scoată Brian Boyd și în ce fel i-a fost el dedicat lui Nabokov - operei, vieții. Scrisori către Vera este, în mod limpede, un volum marca Boyd. Avem aici mult mai mult decât scrisori lângă scrisori, este o imensă muncă de cercetare, de pus laolaltă, de scos din Arhiva „Vladimir Nabokov” de la Biblioteca Publică din New York, din arhiva Bibliotecii Congresului din Washington sau din colecții private, precum și din înregistrările audio ale lui Boyd cu Vera citind din scrisori devenite între timp de negăsit, înregistrări realizate pe când lucra la biografii - documente unice. O echipă impresionantă a lucrat efectiv la realizarea cărții (o carte fără seamăn, în care rusa și engleza conviețuiesc, nu ca nicăieri, ci întocmai ca în viața lui Nabokov), lista de mulțumiri de la final îi include pe Dmitri Nabokov - care a susținut apariția cărții până la moartea sa, din 2012 - și pe o serie de asistenți ai acestuia, puși cu generozitate la dispoziție. Prefețele, anexele, notele, capitolele despre rebusurile și ghicitorile incluse în scrisori ocupă un spațiu amplu, aproape egal cu al scrisorilor.
Pentru mine a fost o bucurie enormă să pot citi cartea asta și să vin pe urmele lui Brian Boyd și ale Olgăi Voronina, transpunând în română scrisorile și notele darnice. Volumul o să apară în limba română, la Editura Polirom, cu exact aceeași structură ca și originalul, nu se va pierde un rând.
Întâlnirea cu Nabokov în scrisori, de la 24 de ani până în penultimul său an de viață, este emoționantă și confirmă fiecare fațetă umană pe care i-o puteam intui prin lectura cărților. Aș prefera să nici nu vorbesc despre carte - dacă aș începe, unde m-aș opri? Cititorul iubitor de Nabokov să fie pregătit să primească un dar, către toamnă. O carte care dă pe dinafară de dragoste - pentru Vera, pentru micul Dmitri, pentru copii, animale și plante, păsări și fluturi, litere și cuvinte, jocuri și joacă, apusuri, nori, stropi de ploaie, lumini, culori și nuanțe.


Cifre - detalii personale:
Opt luni de tradus. Un milion patru sute de mii de semne.
Al optulea volum de Nabokov pe care îl traduc.
Totalul traducerilor mele din Nabokov:
2.630 pagini de carte; 4 milioane de semne și un strop.
Dragostea, de nemăsurat. Tristețea, așijderea.


„Ieri, după călătoria la țară m-am dus, pentru că mă plictisisem îngrozitor, la cinema și m-am întors pe jos – am mers mai mult de o oră și m-am culcat pe la opt. Pe drum, m-a străpuns un fulger de inspirație neclară – o dorință pătimașă să scriu – și să scriu în rusă. Și totuși nu pot. Nu cred că cineva care n-a trăit niciodată senzația asta poate înțelege cu adevărat chinul, tragedia. În această privință, limba engleză este o iluzie și un surogat. În starea mea obișnuită, adică ocupat cu fluturii, cu traducerile sau cu scrisul academic, nici eu însumi nu înregistrez pe deplin întreaga jale și amărăciune a situației mele.
(...) Te iubesc, draga mea. Încearcă să fii veselă când mă întorc, (dar te iubesc și când ești demoralizată). Dacă nu ați fi fost voi doi – am simțit asta foarte limpede – aș fi plecat soldat în Maroc: apropo, există în munții de acolo un lycaenid de basm – Vogelii Obthr. Dar mult, mult mai mult decât asta mi-ar plăcea acum să scriu o carte în rusă. Hotelul e de vată, dincolo de fereastră plouă, o biblie și o carte de telefon în camera mea: pentru înlesnirea comunicării cu cerurile și cu biroul.”

(Nabokov, noiembrie 1942, în America)

2 comentarii:

Miron Dan spunea...

Impresionant! Felicitări, chiar dacă termenul nu e foarte potrivit, daca tot vorbeați de tristețea necuprinsă care vă bântuie, ca după sfârșitul anunțat al unei mari iubiri.
Abia aștept să citesc Scrisorile. Iar dacă o să reușiți să coborâți cu bine din universul celest nabokovian, poate că o să vă intoarceți la opera dumneavoastră. E ceea ce vă doresc in acest an. Incă o dată mii de mulțumiri și tot respectul și admirația mea pentru munca extraordinară de traducător al lui Nabokov. Am credința sau prejudecata că numai un scriitor adevărat poate traduce în mod adecvat un alt scriitor.

Veronica spunea...

Să știți - dar știți deja - că nu-i chiar celest universul lui Nabokov, e minunat de pământean, și cred că nici n-o să mă dau jos din el, mă dau cu avânt într-un leagăn legat între două trunchiuri de salcâm, cu ochii după păsări. Vedeți, mă bâlbâi - fiindcă iarăși îmi acordați mai mult decât merit. E bucurie, e tristețe, atâta. Am terminat! Am terminat... Normalitatea acestor scrisori mi-a plăcut teribil. E cea mai pământeană și firească dragoste care ține cincizeci de ani, mie asta mi se pare firesc, și-s mărturisiri despre scris, și-s imagini zărite pe ferestre, la Berlin, la Paris sau prin America, și-s fluturi și drumuri. Cu mult drag, vă mulțumesc pentru mesaje, dar cu tălpile lipite pe pământ, un pic murdară pe mâini. Sper să iasă cartea frumos.