Șase dimineața, o negură fină, senzația că ar mai fi posibil. Coșmarul recurent a revenit azi-noapte după mult timp, după o zi de singurătate totală, de schimbat doar câteva vorbe, și acelea în scris, cu cineva de departe. Iarăși visez - pentru a câta oară? - că am omorât pe cineva fără să vreau și că, după atâta timp, se pare că voi fi prinsă, a venit și poliția, cercul se strânge, sunt îngrozită, eu știu că n-a fost tocmai o crimă, deși cineva a murit. Ai mei mă privesc cu reproș, ținând o distanță. Mereu e diferit, dar mereu finalul e același - spaima asta oribilă care mă trezește, sentimentul că am ucis fără să vreau, că am ascuns, că sunt prinsă. O nouă zi, aceeași negură fină peste toate - alta decât cea care se zărește pe geam. De-aș putea scrie povestea cu săpunul și fata care își așteaptă pedeapsa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu