De-a lungul acestui an din care mai avem încă un pic, am tradus - chiar începând din ianuarie -1.000.000 (un milion) de semne. Un cărțoi lung, un cărticel scurt. Bune amândouă; ar fi puțin să spun că mi-au plăcut - m-au acaparat cu totul. O zi bună pentru mine e o zi în care mă pot trezi dimineața și mă pot așeza cu cafeaua la birou, într-o liniște deplină, ca să lucrez. Nu cer foarte mult, nu-i așa? Când traduc, am ritmul meu deja stabilizat în atâția ani, nu pot să merg nici mai repede, nici mai încet, traduc și traduc, ținând graficul strâns lângă mine, și nu mai fac absolut nimic altceva, eu sunt textul, luni-duminică, cu pauză doar în după-amiaza de duminică.
În prima jumătate de an, am fost nevoită să lipsesc însumat de acasă o lună din șase, să stau în alt loc, să mă ocup de altceva. Prin urmare, și mai mult de lucru la revenirea acasă. Prin urmare, iarăși lipsă concediu. Zile de vacanță au fost fix patru. (Două pe drum, două acolo.) Viena! Regăsită, iubită și mai mult de data asta.
Tânjesc, bineînțeles, după vacanță. Dar și mai mult mi-e dor de altceva - de acel motor sfios dinăuntru, care nu se pornește oricând și oricum, ci doar dacă, ci doar când, ci doar cine știe cum și prin ce miracol. Îmi vine să mă sui pe un munte doar ca să am de unde striga!... Caut miracol, am pretenții infime. (Dimineață, cafea la ibric, pagina albă în față.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu