Am reușit astăzi să mă așez și să citesc pe îndelete cele douăzeci și șase de scrisori primite de la copiii și adolescenții întâlniți la Iași, la FILIT.
Sunt elevii de la întâlnirile din licee - Colegiul Național Iași și Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași -, precum și de la Palatul Copiilor, copii care mi-au strecurat la autografe și câte o scrisoare, o filă de jurnal, un plic cu câteva rânduri și eventual un desen.
Le-am citit pe toate cu mare atenție azi, așezată la birou, cu cafeaua alături. Toate mi-au plăcut mult, iar câteva mi-au produs o adevărată încântare. Mă interesează mult părerile acestor cititori.
Scrisul meu este ca o cutie cu bomboane de ciocolată. În întreaga cutie, doar două sunt poleite - sunt aceste cărți ale mele pentru copii. Toate celelalte, și ele diferite între ele, sunt destinate adulților. Mai mult, apropo de aceste unice bomboane poleite, eu consider, de fapt, că am scris o singură poveste pentru copii: Povestea lui Isidor.
Mă bucur, desigur, de succesul neprevăzut al acestei povești (succes cu care, mărturisesc, am avut o relație ambiguă în primii ani, căci m-am temut că el va acoperi totul ca un val, munca mea de dinainte și de după, scrisul meu obișnuit, cel care e atât de important pentru mine). Mă bucur de reacțiile pline de dragoste pe care le primesc. Îmi doresc, desigur, ca Isidor să îi conducă mai departe, la cărțile (nu neapărat ale mele!) pentru adulți. Să rămână, adică, oameni care citesc. Asta e miza. Și am senzația că asta deja se întâmplă.
Scrisorile acestea, inocente și mature, grijuliu redactate, care răspund și pun întrebări, mi-au dat speranță. Le mulțumesc pentru asta! Copiilor și îndrumătorilor lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu