14 mai 2008

Toate florile noastre

O viespe uriaşă tot dădea tîrcoale pe la geamul dormitorului. Voia la floarea noastră. Mirosea pofticioasă pe la colţurile plasei, apoi se opintea ca la război, îi sfîrîiau aripile şi botul ca unui avion accidentat, doar că nu fumega... Astromelia se speriase, tremura din tulpină mai tare ca mîinile tale atunci cînd o aduceai acasă duminica. Firişoarele sîngerii stăteau să-i pocnească în obraji.
Am închis fereastra, am plecat. Trosc, pace bună.
Cînd m-am întors din oraş, bîzîitul se-auzea şi mai tare. Din casă! Isteaţă - sau înnebunită? - viespea se strecurase pe la geamul de-alături. Ştia. Nimerise în baie. Tremura ea acum, captivă într-o bucurie secretă. Toate florile noastre se auzeau cîntînd dincolo de perete, şi cele duse, şi cele neaduse, şi apa lor gălbuie gîlgîind infinit pe conducte. Biata de tine, tu nu vrei la soare, tu nu vrei la păpădii, la liliac, la cireşi? Vrei apă de flori veştejite, bea, bea de aici.

2 comentarii:

şaptecapete spunea...

Apa de floare veştejită e bună la făcut farmece proaspete!

Vera spunea...

Se picură din vaze albe, în cleştare înşirate lung, cu ochii închişi, rostindu-se nerostitele şi apoi...