E atîta frumuseţe, e atîta dor şi durere în „Sufletul nu cunoaşte distanţele” (Pia Pillat - Pagini de corespondenţă cu familia Pillat), încât din tristeţea care te cuprinde apropiindu-te de final nu te poate salva decît gîndul că mai ai pus deoparte un volum înrudit: „Biruinţa unei iubiri”, corespondenţa dintre Dinu şi Nelli Pillat.
O carte tulburătoare, din ale cărei pagini ţîşnesc nevoia vitală de a scrie, dragostea şi dorul de România, de casă şi de familie ale unei femei cu totul excepţionale, ce se autodefinea ca „o jumătate de om, ca un glob luminat doar dintr-o parte şi cu restul în întuneric...”
Ce frumos a ajutat Întîmplarea întîlnirea mea cu "Monstrul fericit" de Radu Vancu! Cumpărată în Timişoara, citită în tren, tocmai după discuţia despre "testul trenului" - căci nu orice carte e demnă de-a fi aleasă să te-nsoţească în călătorii lungi. Şi, iată, n-am ales eu cartea, m-a ales ea pe mine, sărindu-mi în cale la drum lung, "ia-mă pe mine!". Şi cine-a mai putut reveni apoi la vechea lectură, la cartea cuminte aleasă acasă? S-a bucurat "Monstrul fericit", sper, să fie citită în săgeata albastră, cu peisaj herzogian pe fereastră, cu iepure privind uluit la tren, cu fazani de foc pe pajişti verzi. Şi foşnetul, mai ales foşnetul. Şi Radu, atât de viu povestind despre moarte. Şi scrisul lui atît de personal, atît de riscant, de parcă te-ai tăia bucăţele şi te-ai arunca la rechini. Doar că tu, cel adevărat, ai rămas pe pluta însorită, şi rîzi, şi ai peştişori de aur în vene. Lansare marţi. Şi ştiu perfect ce am de zis, zic şi cînd mă plimb şi mă gîndesc la cartea asta care mi-a plăcut enorm. Şi ştiu, la fel de bine, că n-o să-mi iasă ca-n minte absolut nici o frază. Dar e riscul pe care Radu şi l-a asumat.
Probabil una dintre cele mai rafinate şi amuzante lansări, joi seara. "Cum te poţi rata ca scriitor" şi "Întoarcere în secolul 21", cu Alex Ştefănescu şi Ioana Pârvulescu. Mă pitisem mai în spate, hotărîtă să savurez cuminte, cuminte; dar am fost deconspirată.
Articol aici.
3 comentarii:
Frumos buchet! Numai că eu nu am, deocamdată, decît cartea cu corespondența dintre Dinu și Nelli Pillat (și cea cu corespondența Piei Pillat Edwrds...) Rămîn în așteptare... Tocmai am scormonit prin bibliotecă doua carți din BPT (Alecsandri, Duiliu Zamfirescu), cu același titlu - "Cele mai frumoase scrisori"
Sînt cufundată în volumul Piei Pillat, cucerită, fermecată pe viaţă. E o încîntare, mi-l drămuiesc cu grijă, ca pe-un dar preţios, împletesc lectura cu fel şi fel de alte întîmplări.
Şi iată ce bine că nu v-am răspuns imediat. Întîmplarea, intersectările magice - altele, altele - s-au produs chiar acum, în ultimele ore, cînd am terminat prima parte. Întîlnesc referiri la "Întîmplări din irealitatea imediată" şi "Inimi cicatrizate" - iar volumul lui Blecher, chiar azi cumpărat din oraş, stă pe măsuţă (iar acolo, în tabelul cronologic, e referirea la volumul apărut sub îngrijirea lui Dinu Pillat; ce frumos trimit o carte la alta, un nume la altul, de parcă şi-ar da bineţe, şi-ar răspunde). Înapoi la corespondenţă - întîlnire fugară dar emoţionantă cu Ioana Brătianu, fiica lui Gheorghe Brătianu, menţionarea vilei Florica, a viei. Şi iar îmi amintesc întîlnirea mea cu dna Brătianu (cum de uitasem?), în vila de la Ştefăneşti - Argeş, prin anii 97-98, o cafea servită în tihnă, cu poveşti lungi, la o masă dintr-un salon înalt, cu o scară de lemn alături - îmi amintesc culoarea şi luciul balustradei şi porţelanurile fine, şi eleganţa interlocutoarelor, în faţa cărora aproape muţisem... Şi via de la Izvorani, a cărui poveste adevărată acum o aflu. Citesc despre viţa de vie care îmbracă timid balconul familiei Pillat, mutată într-un modest apartament de bloc... Senzaţia stranie că pătrund, ca fiinţă, întreagă, nu doar cu gîndul şi privirea, într-un întreg univers, deodată deschis, dăruit fără rezerve...
Şi mi-a rămas din păcate numai partea a doua, "Umbrele cărţilor nescrise", unde doar trag cu coada ochiului spre deliciile pe care mi le interzic astăzi: "Ce binecuvîntare e cuvîntul scris cînd oamenii sînt despărţiţi..." şi "De mult tot visez să scriu - şi tot nu o fac, nu ştiu de unde s-o apuc, ce să scriu, deşi simt că atîtea în mine cer să iasă la lumină."
Pe lîngă dialog, doar o întîmplare amuzantă.
Straniu cum te poţi regăsi, la propriu şi la figurat, scotocind printre cărţi.
La mica librărie Erasmus, dotată cu numeroase cărţi în limba germană, dau de un raft mititel cu cărţi româneşti, de la edituri mai puţin difuzate. Trag de cotor un volum subţire cu corespondenţa lui Radu Petrescu, o amuşin pe la cuprins. Îl am pe Blecher în braţe deja, pe Petrescu îl pun deocamdată la loc şi-atunci... regăsirea. Şocant: două "Adeb" chiar acolo, la cîteva cotoare distanţă, îngălbenite de-un cincinal, la preţul istoric de 9 lei! Voila regăsire! :)
Trimiteți un comentariu