Cafeaua de dimineaţă, fierbinte:
"Ieri, la un curs, i-am întrebat pe studenţii mei dacă ştiu numele vreunui scriitor român cu vârsta sub treizeci de ani. Văzând că se lasă tăcerea, am coborât ştacheta: spuneţi-mi un scriitor sub patruzeci de ani. Nimic. Măcar unul sub cincizeci de ani! Incredibil: studenţi de la filologie, din ultimul an, nu cunoşteau măcar un nume de scriitor român sub cincizeci de ani! Şi vă asigur că nu e vorba de nişte loaze, ci de copii buni, dornici să înveţe." - Mircea Cărtărescu în Evenimentul zilei de azi.
Mi s-a întîmplat şi mie să mă simt ca şi cum aş fi jucat tenis la perete, în nişte discuţii mult mai întîmplătoare. Şi, da, nu erau nişte "loaze". Studenţi, masteranzi, ba chiar şi profesori de limba română. O tînără profesoară mi-a povestit recent cum, rugată la un soi de acţiune de "împrietenire" cu literatura română, într-o librărie, să completeze într-un formular un nume de autor român pe care îl recomandă elevilor, l-a trecut pe... Slavici. Numele pe care îndrăznisem să i le spun cu diferite ocazii, poate cu un entuziasm ce i se păruse ridicol, îi zburaseră pe lîngă ureche, în timp ce ea deja îmi privea nepăsătoare peste umăr. Poate ar fi interesantă şi-o discuţie despre profesori - despre cum unii ratează să deschidă o fereastră, atunci cînd au ocazia. Despre lecturile lor, înainte de ale elevilor.
În aceeaşi ordine de idei, abia aştept emisiunea Adelei Greceanu de azi, de la Radio România Cultural. Marin Mălaicu-Hondrari va citi un fragment din noul său roman, "Apropierea", în curs de apariţie.
Şi dacă iar va suna telefonul să mă întrebe vreun perete pe unde-am dispărut şi dacă nu cumva mi-e poftă de o cafea în oraş, iarăşi nu voi răspunde, fiindcă n-am nici un chef să mai lansez mingi de tenis spre ziduri.
10 comentarii:
Mai șocant cred că ar fi fost rezultatul dacă Mircea Cărtărescu ar fi întrebat cîți l-au citit pe Marin Preda după 1989. Se exclud, desigur, lecturile obligatorii din timpul școlii, care fac un rău imens, tocmai fiindcă sînt "obligatorii"! Dar să fim liniștiți, nici astea nu se fac!! Șansa mea a fost că, pe vremuri,la școală, erau interziși cei mai mari scriitori! Îi citeam clandestin, căpătau farmec...
Nu ştiu cît de şocant ar fi fost. Dar pe mine mă întristează indiferenţa asta faţă de literatura nouă şi vie, care palpită acum din toate organele. Şi parcă se zbate zadarnic, ca într-un balcon zidit. E ca şi cum degeaba ar înmuguri în fiecare primăvară liliacul. Cine are ochi să descopere floarea nouă, să-i îndrăgească nuanţele?
L-aș recomanda și eu pe Slavici! Are cîteva nuvele extraordinare... Ba chiar și pe Ion Heliade Rădulescu: e un deliciu infinit în limbajul lui pestriț!! Ca să nu mai vorbesc de "Țiganiada" sau de "Povestea vorbii"! Posibilitatea de a te entuziasma de literatura română se capătă citind Istoria... lui George Călinescu sau pe cea a lui Alex Șetfanescu. Și Dan C. Mihăilescu e contagios, și Daniel Cristea Enache... Nu-i enumăr pe toți...
Să nu se creadă că-s un "mastodont" al lecturilor anitdeluviene! Tocmai am terminat "Cucul și Pupăza" lui Will Self.
Vai! Corect este "antediluviene"!!
Corect este Alex Ștefănescu...
Ascult emisiunea Adelei Greceanu. Medicament săptămînal pentru tristeţea asta provocată de opacitatea la nou.
Rămîn la părerea mea - profesoara care îl recomandă tot pe Slavici, după ce ea şi alte mii ca ea l-au mai recomandat în aceeaşi sală prăfuită de milioane de ori, a ratat pur şi simplu să deschidă o fereastră. A ales să meargă pe poteca bătută şi sigură, în loc să arunce un nume nou în joc. Să vorbească de exemplu, despre Filip Florian şi "Zilele regelui". Cu pasiune veritabilă. Pe care ar fi avut-o doar dacă ar fi citit... În "dacă" ăsta e totul. Nu citeşte.
Dar nu vreau să mă agit; pe de altă parte, nici nu cred în cultura dobîndită în bancă. Iar efectul recomandărilor profesorilor probabil că este ca al unei frecţii cu apă de ploaie. Se vede şi în exemplul cu studenţii lui Cărtărescu.
Lecturile sînt, pînă la urmă, ceva foarte intim. Un act de cucerire şi luare în posesie. Implică plăcere şi taină.
Şi încă ceva! (am tăcut mult, dar mi-am dat drumul :) )
Pînă la urmă, nu mă uimeşte aşa de tare ce povesteşte Mircea Cărtărescu. Îi înţeleg însă uimirea. Cînd trăieşti într-o lume vie a cărţilor, trebuie să fii uluit cînd afli că ceea ce pentru tine este atît de important, pentru alţii nici nu există. Şi totuşi, şi ei merg pe stradă, şi pentru ei bate vîntul. Dar nu bate la fel. Cu fiecare carte citită, vîntul bate altfel.
Pace-pace între două ghmeotoace!
Vai! "Ghemotoace"!!
Vai, Ciupivai pe şaptecai!
Ce frumos se rostogolesc uneori ideile. După ce-a parcurs un labirint nu tocmai misterios, ideea de a numi un autor român sub 30 de ani a ajuns la Radio România Cultural. Tocmai acum, la emisiunea "Expresul de seară", cu Anca Mateescu, concurs. Cine ştie să dea un nume, are parte de-o carte. :)
Chiar că m-am înveselit!
Trimiteți un comentariu