2 septembrie 2011

Asa



Era o astfel de zi.

5 comentarii:

hobbitul spunea...

Misterul cutiilor poștale!

hobbitul spunea...

Dacă fiecare cutie poștală e păzită de un motan, oare nu e chiar el destinatarul? Așa că e demonstrat cu vîrf și îndesat că pisicile știu să citească și ficera din ele poartă o vastă corespondență!

hobbitul spunea...

Mie, de exemplu, mi-au scris toate scrisorile trimise cu duiumul, un motan, Scămoșilă, și o pisică, Muțeasca. Venit la Iași am oploșit un maidanez, numit Peștilă, care mi-a întreținut la zi debitul epistolar...

Veronica spunea...

Cu un "oare" şi-un semn de întrebare mă tem că nu se demonstrează nimic. Certă pare să fie doar incertitudinea.

Veronica spunea...

Fiindcă sînt atîtea pisici care tac şi nu fac. Atîtea pisici care ştiu. Că a te mişca e să mori. Că a vorbi e să pieri. Că a întredeschide gura seamănă ruşinos a foame de sine. Sînt atîtea pisici care ştiu, fără să ştie nimic. Atîtea pisici care dorm după garduri, care nu lipesc timbre, care nu cunosc decît singularul, un oficiu poştal, un destinatar, un stăpîn şi un sclav. Care mor otrăvite la amuşinarea pluralului. Care se aruncă în apă dacă au apucat să păzească o căsuţă şi destinatarul e-un altul. Care îşi fac paraşute din frunze uscate şi sar din copaci, cînd nimic nu mai e de visat, nimic de pierdut, ca să viseze un pic, cu încetinitorul, cu încetinitorul să piardă. Şapte, opt, nouă, pînă la ultima.