21 septembrie 2011

Un dar

Lucrurile de care te temi, pe care atît le amîni, pe care nu le crezi posibile, cărora nu le vezi rostul, atîta bine îţi pot face, cum n-ai fi crezut.

Jurnalieră.

Mult bine mi-a făcut să citesc o povestire nouă la Institutul Blecher, bine din acela care nu se poate povesti, şi-am mulţumit cum m-am priceput pentru aruncarea asta în apă, dar vreau să mai mulţumesc o dată, aici.
Ieşirea din cocon, cu măsură, e minunată. M-a bucurat să ascult liniştea aşternută treptat, m-a bucurat să tremur pe muzica mea, să mă dau în spectacolul fricii, să capăt curaj undeva pe la mijloc. Un dar.

8 comentarii:

Radu Vancu spunea...

Ba dimpotrivă, noi trebuie să-ţi mulţumim. Ţie, Norei Iuga şi lui Claudiu Komartin.

Veronica spunea...

De fiecare dată m-a impresionat dăruirea lui Claudiu, e ceva rudă cu nefirescul.
A, şi un dar total neaşteptat a fost şi discuţia de după, despre soarta vitregă a prozei scurte. La un festival al poeziei! Eu n-aş fi deschis gura, şi nici n-am deschis-o. Dar bine că te-ai gîndit tu. A ieşit cum nu se poate mai fain.

Radu Vancu spunea...

Eu m-am gândit, dar Alexandru Muşina a pus accentele. :)

Veronica spunea...

Şi iarăşi Claudiu, şi Luiza, şi alţii.
Pe mine mă ardea rău chestiunea asta, discutată cu voi înainte în cadru intim, însă nu voiam să deschid subiectul acolo fiindcă mi-era că o dau pe văicăreală. Şi, la urma urmei, cartea mea n-a fost (încă) respinsă de nici o editură, nici văzută de vreun ochi străin. Nu-şi face curaj să ia refuzurile-n piept, îi e bine în cuib. Discuţia de principiu, aşa cum a fost, a căzut foarte bine.

insemnaridinsubterana spunea...

Totul a fost aşa cum trebuia să fie: minunat. :) Bravo, Veronica!

Veronica spunea...

A fost bine şi fiindcă eram ca acasă la voi, şi cu atîţia oameni frumoşi pe-aproape.
Abia aştept, Teodora, să te văd şi pe tine în postura asta!

insemnaridinsubterana spunea...

Veronica, crezi că e cu putinţă? Sau...aş face faţă? Oricum, neapărat trebuie să fii acolo, neapărat! :)

Veronica spunea...

Promit!