În ultima seară de Bucureşti, după zile pline, emoţionante şi epuizante, despre care nu pot povesti nimic, o emoţie arteziană la ascultarea acestei înregistrări.
Beckett, care suferea ca şi Cehov, de "autobiografobie", ura şi să fie înregistrat citind. Am găsit înregistrarea unui poem din Watt - tocmai din Watt, şi tocmai poem - înregistrare care îmi pune în gît un nod imens. Sînt bucuroasă pînă la cer. Slavă, iar şi iar, scriitorului care urăşte să îşi citească propriile texte. Dar care, cînd şi cînd, face o adorabilă excepţie.
Poemul este acesta, îl postam în româneşte cîndva prin aprilie, la aproape un an după ce-l tradusesem:
nu se-abate
Watt o iotă
însă de la ce
de la Knott găsit
de la drumul încolo
de la statul aici
de la dusul de-acolo
de la lungul drum
de la scurtul stat
şi din nou înapoi
la urmă plecat
de la sufletul gol
de la goalele mâini
de la minţi rătăcite
traversând un pustiu
de la o flacără-n doliu
încarcerată
ce-a se stinge e gata
şi stinsă e gata
de la sufletul gol
de la goalele mâini
de la minţi adumbrite
şchiopătând în pustiu
de la astea toate
Watt un strop
nu se-abate
Watt, Beckett
De fapt, bucuria ar trebui să fie dublă: ce nu reiese din textul de prezentare de pe site-ul cu înregistrarea e că acolo sînt două poeme, fiindcă înaintea acestuia mai este unul scurt, tot din Addenda de la Watt, "Cine cîntărească golul c-un cîntar..." (citez din memorie, nu am cartea aici).
Iar ireala înregistrare, însoţită de explicaţii, este aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu