17 noiembrie 2012

Omul şi şoarecii - o seară Nabokov

Recitesc din Nabokov şi despre Nabokov. Şi nu pot, din nou, să nu remarc că în cazul tuturor cărţilor scrise iniţial în rusă şi refăcute (formularea îi aparţine) apoi în engleză, adică traduse cu consistente modificări, unele dintre cele mai frumoase pagini sînt cele care însoţesc romanele. Fiecare roman are un esenţial Cuvînt înainte, o preţioasă întîlnire cu autorul, pe care o găsesc întotdeauna nespus de emoţionantă.
Cuvîntul înainte de la Disperare, de exemplu, cuprinde pe lîngă delicioasele explicaţii legate de facerea şi traducerea cărţii - scamatorii lingvistice ele însele - şi poezia lui Puşkin din care va cita Hermann ("Rob ostenit..."), în traducerea făcută de Nabokov în engleză. "Cu păstrarea măsurii şi a rimei, o cale ce e rareori recomandabilă".

Nabokov a scris Disperare între iunie şi septembrie 1932. În octombrie, la cîteva săptămîni după terminarea primei versiuni, Nabokov pleacă într-o vacanţă la Kolbsheim, lîngă Strasbourg, la căsuţa unor prieteni. Sezonul fluturilor trecuse, vara era în urmă, iar Nabokov se mulţumeşte cu plimbările şi discuţiile. Vera îşi termină vacanţa de două săptămîni şi se întoarce la serviciul ei din Berlin, iar el mai rămîne un pic, fiindcă oricum urma să participe la Paris la prima lui lectură publică. Avea 33 de ani.
Aflăm din biografia lui Boyd şi că Nabokov i-a scris atunci Verei ceea ce mi se pare a fi una dintre cele mai delicate dovezi de nobleţe şi blîndeţe ale acestui scriitor pentru care arta nu a fost niciodată prilej de exhibare a sinelui:

Salvez şoareci, sînt o grămadă prin bucătărie. Fata în casă îi prinde, iar prima oară a vrut să îl omoare pe cel pe care-l capturase, dar eu l-am dus în grădină şi i-am dat drumul. De atunci, toţi şoarecii îmi sînt aduşi mie, cu un pufnet... Deja am eliberat trei tot pe acolo - sau poate că e unul şi-acelaşi şoarece.

Să ne amintim ce se întîmpla cu săptămîni în urmă: la finalul romanului, Hermann stă şi-aşteaptă să se audă din clipă în clipă cursa declanşîndu-se şi decapitînd încă un şoarece.



Joi, la "Serile literaturii străine pe Calea Victoriei", o să fie Seară Nabokov.
Nu vindem nimic. Povestim şi citim.
Pînă atunci, mai adăugăm din cartea lui Boyd: "Pentru el, arta nu e un prilej de exhibare a sinelui, ci o şansă de a ajunge dincolo de sine". Graţie imaginaţiei să treci hotarele către alt timp, alt loc, altă minte. Urmează luminoasa definiţie a "extazului estetic", singurul scop al artei, cel care îi oferă autorului posibilitatea de a fi cumva, undeva, conectat la stările altor fiinţe umane.
Cum să nu vrei şi tu, orişicîtuşi de puţin, să reiei iar şi iar toate astea şi să le afirmi, cu micile tale puteri? Ca un şoarece, mic, să le tot strigi cînd alergi prin grădină!



Joi, 22 noiembrie 2012, ora 18.00
USR, Sala Oglinzilor, Calea Victoriei 115, Bucureşti
Seara Vladimir Nabokov. Invitaţi: Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial Polirom, şi Veronica D. Niculescu, care va citi o traducere din romanul "Disperare" de Vladimir Nabokov, colecţia "Biblioteca Polirom. Seria de autor Vladimir Nabokov", Editura Polirom, 2009.

Detalii aici.


(Foto: VDN)

11 comentarii:

ora25 spunea...

eu mărturisesc că am început în secret şi acum, chiar acum lipeam un semn la "A sparrow is a beggar among birds - a real street-beggar. A beggar..."

glasul de şoarece mic e tot mai trist. nu ştiu cum să mă exprim ca să nu fac vreo boacănă - bănuiesc că există "o evoluţie a scrisului la/în om" şi că acolo se poate strecura ideea ieşirii din sine, spre. pe de altă parte creativitatea artistică nu e transmisibilă. poate de auzit se aude dar nu se poate.

Veronica spunea...

Dacă ai pus semn acolo, e posibil să te topeşti de drag şi la scrisoarea dintr-o frază semnată "Vrabie". Felix e adorabil. "O secătură" care "merită rasă cu toporul"...

Glasul de şoarece, nu, nu e trist deloc. El afirmă iar şi iar ce a afirmat de la bun început, cu riscul să fie călcat - doar că acum îşi ia aliaţi înalţi. Atîta tot.
Cred în lucrurile astea, sînt religie pentru mine, ţine poate şi de structura fiecăruia, dar eu aşa am început să scriu, privind spre alţii şi imaginînd ce simt alţii (Bărbat cu labradori). Sînt fericită imaginînd lumi, stări, locuri. Trăind alte vieţi. Restul e furt şi păcăleală, disconfort major. Aşa funcţionez.
Poate că nu ne iese, dar e foarte important ce ne propunem.

ora25 spunea...

îmi cer scuze, glasul îmi părea însoţit de regretul că nu se uită toată lumea la acest dar, la acest drum dincolo. ştiu cât ţii la lucrurile astea şi că vorbeşti despre ele încercând să transmiţi din fericirea de a putea trăi alte vieţi.

uff, riscul de a fi călcat îmi aminteşte că "se există bocanci", bocanci care planează. :( oricum, nu vreau în niciun caz să le îngroş rândurile, sper că nu o fac, sper că toţi bocancii sunt ţinuţi veşnic în aer de cei care citesc lumile şi stările, bucurându-se de "dincolo", primindu-l prin citit şi mulţumind pentru.

Veronica spunea...

Dragă Oră, nici o scuză, te rog. Ca de la şoarece la deoarece. :) Apreciez enorm mesajele tale. Iar ce scriu aici e ce mă preocupă pe mine. Există mii de religii şi mii de direcţii, fiecare să şi le mîngîie cum poate.
Acum sînt iar în Nabokov, mi-a fost atît de dor, şi mă gîndeam la strîmba judecată a unora după numai-Lolita. Este atît de dibaci autorul ca invers al personajelor lui încît, da, hopa-ţopa cu bocancii cei care nu pot cuprinde cu mintea, aşa ceva pare să nu se egziste! Dar se egzistă.
Încîntată peste poate de mica-mi descoperire cu asasinul-şorecar din finalul cărţii şi dumnezeul-şorecar din viaţa reală. Miere curată!

ora25 spunea...

vaai! nu doar indemnizaţia pentru toate grijile dar şi acel cerşetor genial care a avut pentru prima oară ideea de a adapta pălăria la profesie.

şi acum, molipsită de watt, îl văd şi-aici cumva.

Veronica spunea...

Aha, lopătezi, înaintezi feroce.
În loc de indemnizaţie eu am preferat să merg pe ideea de despăgubire, compensaţie (scuzaţi de deranj!) - sînt posibile acolo toate sensurile - şi văd că m-am oprit la compensaţie, de dragul unei dulci cacofonii în colosala scrisoare, "ca compensaţie". Ajută în context. :)
Uf, au trecut vreo patru ani şi ceva, am scotocit...

Veronica spunea...

Hm, uite cum mă pui pe gînduri. Mă gîndeam la anii scurşi. Am verificat, cartea a apărut în mai 2009 (eu am tradus prin 2008). Mă uit în arhiva blogului, mai 2009, însemnări cu Pană Albă cum îmi papă din mînă, nici o vorbă despre carte. Extind căutările, mă uit pe tot anul 2009, porumbei, cîrtiţe, mimoze, nici o vorbă despre carte.
Îmi zic, ia uite domne, pe atunci aveam mai multă decenţă. Dar vocea dublului din cap mi-o taie subit: aveai pe naiba! Aveai încă un blog, cel de la Suplimentul de cultură... :))

hobbitul spunea...

Ce vervă!
Ai multă rezervă
În rezervor!

Veronica spunea...

Vi se pare, ar fi prea frumos şi uşor, vai mie, nu am nici urmă de rezervor.
Da, da, vi se pare, ce am se numeşte canalizare!

(din canalizată, focalizată, centrată, cu toate rezervele de risipă tăiate)

ora25 spunea...

:) eu am zis indemnizaţie că era la prima mână - nu citesc uşor şi îmi scapă destule, o s-o citesc şi-n română, fac cu multe cărţi aşa, dar mai pescuiesc ce pot şi din engleză; mi-ar fi părut rău să pierd curcăneştile "carbuncular caruncles". :)

Veronica spunea...

Citeşte, Ora, Citeşte, curcăneşte-n englezeşte. :)