12 septembrie 2015

O suferință ca buruiana rostogolită de vânt

Depresia nu este doar multă durere; prea multă durere însă se poate transforma în depresie. Suferința psihică este depresie proporțională cu împrejurările; depresia este suferință psihică disproporționată față de circumstanțe. Este o suferință ca buruiana rostogolită de vânt, care se hrănește cu aer, crescând în ciuda desprinderii de pământul hrănitor.

Suferința psihică e un înger umil care te lasă cu gânduri puternice, limpezi și cu sentimentul propriei profunzimi. Depresia e un diavol care te lasă îngrozit.

Depresia majoră este o naștere și o moarte: e atât prezența nouă a ceva, cât și dispariția totală a ceva.

Primul lucru care dispare e fericirea. Nu te mai poți bucura de nimic. E simptomul esențial al depresiei.

Cei din preajma depresivilor se așteaptă ca ei să-și revină: societatea noastră nu prea are timp să-și facă sânge rău. Soții, părinții, copiii și prietenii sunt cu toții expuși riscului de a fi doborâți, și nu vor să fie în apropierea durerii nemăsurate.

...m-am reclădit destul ca să fiu în stare să-mi țin înmormântarea sub control

Trebuie să căutăm credință (în orice: în Dumnezeu, sau în eul nostru, sau în alți oameni, sau în politică, sau în frumusețe, sau orice altceva) și organizare.

Există modalități să trăiești bine chiar dacă ai depresie. Într-adevăr, oamenii care învață din depresia lor pot ajunge, pe baza acestei experiențe, la o profunzime morală aparte, și aceasta e mica minune dinăuntrul cutiei lor cu suferințe.

Mai bine trăiesc mereu în ceața tristeții decât să renunț la capacitatea de a simți durere. Dar durerea nu este depresia acută; iubești și ești iubit cu mare durere, și ești viu trăind asta.


Din Demonul amiezii de Andrew Solomon
(cap. I. Depresia)
Traducere de Dana-Ligia Ilin

(O carte de citit
nu când vine moda
nici când te năucește valul,
ci atunci când durerea se retrage pentru o vreme
ca o rochie de voal purtată dintr-o cameră în alta.)

Un comentariu:

Miron Dan spunea...

Depresie? Nici nu vreau să mă gândesc, de aia nici nu voi citi cartea lui Andrew Solomon. Naivitate, poate, dar știu că sunt la adăpost atâta timp cât voi avea energia să scriu. Și voi încerca să scriu aproape în fiecare zi și până în ultima zi. Prost, inutil, nu contează, e antidotul meu. Cred în el si vi-l recomand.