14 iulie 2008

În dormitor

Îmi place umbra. Sub umbra unui platan nu e loc decît de o singură bancă. Am apărat liniştea acestui locşor cît am putut. Dar probabil e ceva incitant şi-n a te şti întrucîtva expus. N-am blogroll, n-am vrut să fac parte din grupuri. Mai ştii, cînd s-a lansat celălalt, blogul de la revistă, cum m-ai rugat să-l păstrăm şi pe acesta, hai să-l facem dormitor, acela să fie sufragerie, mi-ai zis. În dormitor poţi vorbi singur, poţi să stai cu orele cu ochii pe fereastră, umbli îmbrăcat cum vrei, te dai huţa în cearcăne, nu te judecă nimeni, pierde-vară, aşteaptă-toamnă... Aşa, da. De ce-ai vrea să fie altfel?

Scriu cu plăcere cînd ştiu că nu poţi citi imediat. Pînă vei citi, voi fi puţin altcineva. Şi tu vei fi puţin altcineva.

Ascult acum o arie care s-a cîntat prima oară în 1917. Nu eram nici eu, nu erai nici tu, nu era nici motanul meu, nici motanul tău, nici cea mai mică Verocikă dinăuntrul nostru, nici cel mai bătrîn copac din faţa camerei nu era. Bunicile noastre iubeau. E despre un vis. Îmi place să se repete. A cîta oară îl pun acum? A treia, a patra. M-aş juca cu gheruţele: ce legătură este între aria aceasta (ascult-o fără să te uiţi la titlu) şi "Mi chiamano Mimi"? Mă gîndesc la motanul din "Kafka pe malul mării", cel care vorbea, cînta... A şasea oară deja. Două minute şi patruzeci şi cinci de secunde e foarte puţin pentru un vis.

2 comentarii:

fcb spunea...

aaa... ce fain scrii :D uai, da' ce ma bucur ca te-am gasit

Vera spunea...

Multumesc frumos!