29 septembrie 2008

29 septembrie



Era o astfel de zi. Boabele de cacadîr erau fericite să-i hrănească pe căpcăuni, castanele se roteau la ochi, ţinute atent cu cîte două degete, ardeii kapia creşteau în grădini secrete, precum corniţele de drac, roşii, curbate, complet kăpiate... Copiii scoteau limba la oglinda care-i arăta prea mari şi rîdeau, rîdeau.

27 de comentarii:

ciupivai spunea...

Vai, ce-mi place să-mi scot limba în oglindă și să mă strîmb de una singură! Chia vorbesc cu mine, cea virtuală...

Vera spunea...

Şi eu vorbesc cu mine. Dar mine nu vorbeşte cu eu. :)

șaptecapete spunea...

Prea complicat!!! Mai ales că eu pot vorbi din cele șapte guri deodată, că de aia am șapte capete! Așa că mine poate vorbi tot cu mine de la celălalt cap, iar eu tot cu eu, la fel! Și așa mai departe... că-nainte mult mai este pîn la capăt de poveste...

Vera spunea...

Ah, dar tu poţi construi un adevărat zid chinezesc din cuvinte purtate precum cărămizile! Poţi juca telefonul fără fir! Poţi să-ţi declari admiraţia stângii faţă de dreapta. Poţi croşeta pulovere şi fulare din rînduri şi versuri. Şi tot aşa, poveste fără sfîrşit...
Dar cozi cîte ai, doar una?

șaptecapete spunea...

Oricine are șapte capete se respectă cu o singura coadă! Da, și mai pot face gargara cu cioburi colorate de sticlă de sifon albastru, pot aduna nasturii pe firul unui zbor de flutur, pot plesni popouri mari de zîne bune, le pot chiar atîrna de cîrlionții lungi de crengile subțiri din vîrful copacilor îndrăgostiți de ele atît de tare încît le ademenesc cu licurici prin scorburi adînci, adevărate peșteri ale plăcerilor în căptușeli de mușchi fosforescent ș.c.a.

Vera spunea...

Cîntă şocîţeii-n scorburi, hop-şi-aşa...

Șocîțel spunea...

Păi da, nou ne plac scorburile moi și mustoase, ne simțim ca-n rai în ele!

Vera spunea...

Cînd mă gîndesc, Şocîţel, că prima ta apariţie era ca Şoarecele Devastat.
E mult mai bine-n rai, cu tapiţerii de muşchiuleţ...

Șocîțel spunea...

Da, cu tapițerii de mușchiuleț... și cu miros de tuberoză, fiindcă acolo e mereu întuneric și noi ne zbenguim cum vrem, ne dăm de-a dura, năvălim deodată și ne tăvălim ca-n sos de eucalipt! Și nu ne poate astîmpăra nimeni, doar numai cîte o zînă bună ce ne pune la punct cu un degețel lung și alb și flexibil... Altfel înnebunim de atîta joacă și nu ne mai scrie nimeni prin povești, nici chiar Frații Grimm, nici Andersen, nici Wilhelm Hauff, vai! Doar în O mie și una de nopți mai avem acces, protejați de vreun efrit generos, vai! sau de vreo rechinică darnică la suflet. Căci, în fond, cine iubește șocîțeii?

Șocîțel spunea...

A, am uita să spun că ne plac locurile secrete, ascunse de lumina soarelui, acoperite cu mătase subțirică, legănați în balansoare calde și nebănuite de oamenii gravi, balansoare pentru care ne dăm și viața, atît de mult dorim să ne caltine mereu, fără ca nimeni să ne știe. Șocîțeii au totdeauna capul plin de șotii pe care chiar le duc la capăt orice s-ar întîmpla!

Ciupivai spunea...

Vai, ce Șocîțel guraliv! Ia vezi să nu te iau de codiță și zvîrrrr! cu tine.

Șocîțel spunea...

N-o să poți! Zîna cea buna ne iubește năzbîtiile, o încîntă chiar, ea ne apără de toate!

șocîțel spunea...

Asta n-o să o poți face niciodată; Zîna Gogo cea Bună ne apără de asmenea brutalități vulgare!

Vera spunea...

Şocîţel, de ziua ta vei primi un balansoar! N-o să te ia nimeni niciodată de codiţă, decît atunci cînd vei vrea tu să vezi lumea cu fundu-n sus. Vrei?

Vera spunea...

Şi vei fi prins în poveste, dar tot numai de vîrful codiţei! O să îţi împleteşti mustăţile de cosiţele Zînei Gogo, iar ea o să te poarte mereu cu dînsa, pe la baluri cu balauri, să îi spui mereu poveşti la ureche.

Zîna Ttrufel spunea...

Și eu sînt zînă bună și-ocrotesc pe Șocîțel cît pot; iar huța-huța îl tot dau mereu-mereu, pînă uită de orice!

Vera spunea...

Mereu-mereu şi Repede-Repede!

Mereu-Mereu spunea...

Oh, cine mi-a spus numele? Da, sînt prințesa Mereu-Mereu, soră geamănă de vis cu cealaltă prințesă, Repede-Repede!Ne împacăm bine și ne completăm feeric în minuni făcute doar pentru pitici și șocîței de treabă!Îi balansăm cît vor și-i ținem proaspeți și voioși.

Vera spunea...

Of, dar nu ştiam că apari la simpla menţionare a numelui.
Mi-e să nu se supere Repede-Repede! Cam e tărîmul ei aici.
Există şi prinţul Mereu-Mereu.

MEREU-MEREU spunea...

Da, numai ca eu mă numesc MEREU-MEREU cu litere mari!!!

Vera spunea...

Cam nervoase literele mari şi semnele multe de exclamare. Nici surioara Repede-Repede nu e aşa agitată.
Te-a supărat Şocîţel cu ceva?

Șocîțel spunea...

Șocîțeii nu supără pe nimeni, asta se știe pînă și de-o șopîrlă roșie!

Vera spunea...

Dragă Mereu-Mereu, o bîrfă despre Şocîţel, ca să nu uit:
E daltonist! Şopîrla lui roşie este probabil verde-prăzulie. Ştii, în fiecare dimineaţă, cînd iese pe potecile pădurii, Şocîţel îi întreabă pe toţi cei care-i ies în cale: "Vai, dar de ce ai ochii roşii? N-ai dormit bine?".
Ne-am obişnuit; aşa e - Şocîţel nu supără pe nimeni, toată lumea îl iubeşte. Şi mai ales peşterile primitor tapiţate.

Șocîțel spunea...

Da, în peșterile acelea căptușite cu mușchiuleț verde, lipit de pereții lor moi, îmi place să tot stau și iar să stau. Cîteodată parcă tresare ceva, trece ca o unduire măruntă și stranie, ai zice că pereții prind viață, o viață a lor, neștiută decît de mine.

Vera spunea...

E vraja Zînei Gogo, cea care are grijă de tine Mereu-Mereu şi Repede-Repede.

șaptecapete spunea...

Eu am văzut-o o dată pe Zîna Gogo cum își spăla tălpile mici într-un izvor. Se uita speriată în jur ca să nu o surprindă nimeni. La zîne e mare rușine să le zărească careva chiar tălpile, ele fiind aeriene, nu calcă decît în ocazii deosebite și o fac cu fereală și cam pe ascuns...

Vera spunea...

Sper că te-ai uitat doar cu un ochi, dintr-o parte. Restul, pitiţi pe după frunziş.