3 septembrie 2008

Ajutorul

Porumbelul salvat - cel de-al doilea, gri deschis, cu dungi cenuşii pe aripi - stă pe pervaz şi mă priveşte din colţul geamului, de peste ramă, de la pagina 90 încoace. L-am ajutat cândva, mă ajută acum. Nu m-aş putea opri din lucru, l-ar speria orice alt sunet în afara ţăcănitului tastelor, orice mişcare mai amplă decît întorsul foii şi prinsul paginilor cu clama-bărcuţă de lemn. Stăm aşa, de parcă am avea o oglindă "carte de joc" între noi. Faţă în faţă, uşor decalaţi lateral. Ne privim ochi în ochi: ochiul lui stîng, de chihlimbar, priveşte în ochiul meu stîng, verde.
Se ia curentul.
Nu mă clintesc. Bateria arată: mai am o oră şi douăzeci de minute. Porumbelule, să vii să mă ajuţi şi-n zilele de iarnă, cele scurte şi zgribulite, cînd n-o să mai bată nici un soare la fereastra asta.

8 comentarii:

Şocîtel spunea...

Şi eu pot să ajut!

Vera spunea...

Şocîţel! Dar ştii să spui şi cum?

Şocîţel spunea...

Nu , e secretul nostru, al Şocîţeilor cu codiţă. Trebuie doar să ai încredere în noi!!! Şi să nu vezi nimic, de aceea te legăm la ochi cu o eşarfă din pînză de păianjen gros. Păianjenii groşi fac pînze de beznă lată, se ştie de orice brotac!

Vera spunea...

Fie şi aşa, deşi nu prea am încredere. E o zi în care văd mai mult răul decît binele. Mai bine m-ai lega chiar cu coada ta pufoasă, aş simţi prin vibraţiile fiecărui firişor de blană intenţiile... Şi nici nu mi-ai putea pleca aşa, cînd mi-e lumea mai dragă, să desenezi te miri ce, cu ochii pe fereastră...

Şocîţel spunea...

Eu am onoarea mea de Şocîţel! Nu stau cu ochii pe fereastră, sînt concentrat la maximum. Şi nu desenez decît nuferi cu miez îmbietor.

Vera spunea...

Să nu desenezi alte plante, că ţi se ia cravata de Şocîţel! Ai voie însă să faci plici şi super-plici cînd plonjezi cu burtica pe frunzele plate.
Cui minte i se ondulează mustăţile!

Şocîţel spunea...

Cui minte i se descîrlionţează părul, da!

Vera spunea...

Ha, ha, ha, de acord!