Porumbelul salvat - cel de-al doilea, gri deschis, cu dungi cenuşii pe aripi - stă pe pervaz şi mă priveşte din colţul geamului, de peste ramă, de la pagina 90 încoace. L-am ajutat cândva, mă ajută acum. Nu m-aş putea opri din lucru, l-ar speria orice alt sunet în afara ţăcănitului tastelor, orice mişcare mai amplă decît întorsul foii şi prinsul paginilor cu clama-bărcuţă de lemn. Stăm aşa, de parcă am avea o oglindă "carte de joc" între noi. Faţă în faţă, uşor decalaţi lateral. Ne privim ochi în ochi: ochiul lui stîng, de chihlimbar, priveşte în ochiul meu stîng, verde.
Se ia curentul.
Nu mă clintesc. Bateria arată: mai am o oră şi douăzeci de minute. Porumbelule, să vii să mă ajuţi şi-n zilele de iarnă, cele scurte şi zgribulite, cînd n-o să mai bată nici un soare la fereastra asta.
8 comentarii:
Şi eu pot să ajut!
Şocîţel! Dar ştii să spui şi cum?
Nu , e secretul nostru, al Şocîţeilor cu codiţă. Trebuie doar să ai încredere în noi!!! Şi să nu vezi nimic, de aceea te legăm la ochi cu o eşarfă din pînză de păianjen gros. Păianjenii groşi fac pînze de beznă lată, se ştie de orice brotac!
Fie şi aşa, deşi nu prea am încredere. E o zi în care văd mai mult răul decît binele. Mai bine m-ai lega chiar cu coada ta pufoasă, aş simţi prin vibraţiile fiecărui firişor de blană intenţiile... Şi nici nu mi-ai putea pleca aşa, cînd mi-e lumea mai dragă, să desenezi te miri ce, cu ochii pe fereastră...
Eu am onoarea mea de Şocîţel! Nu stau cu ochii pe fereastră, sînt concentrat la maximum. Şi nu desenez decît nuferi cu miez îmbietor.
Să nu desenezi alte plante, că ţi se ia cravata de Şocîţel! Ai voie însă să faci plici şi super-plici cînd plonjezi cu burtica pe frunzele plate.
Cui minte i se ondulează mustăţile!
Cui minte i se descîrlionţează părul, da!
Ha, ha, ha, de acord!
Trimiteți un comentariu