11 octombrie 2008

Curcubeul de ciuperci

Cît pe ce să nu observ. Chiar sub fereastra mea, abia distingîndu-se dintre frunze, o ciupercă, încă o ciupercă, o mulţime de ciuperci! Şi nu oricum, ci aşezate în semicerc. Un fel de curcubeu abia vizibil, un drum pavat cu pălării moi, dinspre trunchiul unui tei bătrîn înspre tulpina fragilă a unui liliac, alcătuit din unsprezece ciupercuţe. Îmi imaginez un animal care se iveşte pe înnoptate şi se mută dintr-un pom în altul aşa, fără să atingă pământul, ca-ntr-un joc simplu, dar de care ar depinde ceva important. Aşa cum depind lucrurile importante, de nimicuri.



8 comentarii:

Piticul spunea...

Eu am văzut și curcubeie de fluturi!

Vera spunea...

De fluturi?
E seară, strălucesc pălăriile, albe ca nişte planete.

Piticul spunea...

Poate că s-au așezat pe ciupercuțe licurici!!!

Vera spunea...

Jurnal de dimineaţă: s-au mărit pălăriile! Sînt vii!

șaptecapete spunea...

Întotdeauna dimineața pălăriile sînt mai mari, o știe orice brotak! Ele cresc în timpul somnului, ca și nuferii pe lac, de exemplu, sau ca farfuriile cu fragi din bufetul Zînei Gogo!!!

Vera spunea...

Pun şi un detaliu. Mi-am luat inima în dinţi şi m-am apropiat.

Piticul spunea...

Cu cît te apropii de o ciupercuță, cu atît piciorușul îi tremură mai tare. Ele sînt nefiresc de emotive! Li se suflecă pălăriuțele de fel de fel de sentimente ascunse cu grijă între sutele de lamele fine...

Vera spunea...

Uneori, prind gîze sub pălărie numai de drag, de singure ce se simt. Mai să le sufoce.